Un gând pios, o clipă de aducere aminte la împlinirea unei zile de când ne-a părăsit cel care a fost viteazul, profetul, preotul, colegul, prietenul, duşmanul, detectivul şi blogărul pătrăţosu.
Cu durere în suflet şi cu lacrimi în ochii anunţ trecerea la pensie a celui care m-a inspirat în ianuarie să îmi fac blog şi să încep a-l încropi în octombrie. Slujba “Stâlpilor” i-am făcut-o azi, Vineri, 19 octombrie 2007, ora 19,00 când am citit postul. Dumnezeu să îl ierte pentru toate cele pe care avut-a grijă să le mărturisească şi să îi dea acum multă linişte şi odihnă.
Nicidecum nu vreau ca mesajul meu să fie unul zeflemitor. Chiar îmi pare rău după el. Avea ochii pătraţi cu care scana orice (ceva de genul Robocopului). Mulţi spuneau că gura era mult prea pătrată, de aici şi provocările pe care le-a primit în ringul pătrat.
Când doreai să te joci puţin cu el, nu dura mult şi te şi accidentai. Nici nu se putea altfel. De la atâtea colţuri. Pentru un an de zile Bruno şi Galilei nu au avut dreptate. Anul care a trecut azi pământul nu a fost rotund, ci a fost pătrat. Puteai să te dai oricât de rotund, pătrăţosul era pătrat din cap până în picioare. Cap pătrat, iar spune alţii. Eu zic că era frumos.
Totuşi, nu am să mănânc colivă azi, ci am să-l sărbătoresc cu un tort la tavă pătrată. Şi-a ales bine timpul, în sezonul pensiilor private.
Pătrăţosule, ai luptat frumos! Te admir! Îţi mulţumesc de drum şi de provocare. Mulţumesc pentru lecţii despre cum să şi cum să nu… Nu îmi rămâne decât să îţi urez baftă la şah şi slăbire întârziată. Iar în loc de pensie uşoară, îţi spun “La Mulţi Ani!”
Cu durere, aşa cu aşa…
