Întrebări la pocăinţa scandaloasă

Ca urmare a postului domnului Danuţ Mănăstireanu, aş dori să formulez câteva întrebări celor care au semnat scrisoarea adresată comunităţii musulmane.

Ce înseamnă creştin în afirmaţia “mulţi creştini s-au făcut vinovaţi de păcat împotriva musulmanilor”?

Cine este All-merciful One de la care îşi cer iertare? Dumnezeu sau Allah? Cu siguranţă creştinii au Unul în minte şi musulmanii Altul.

Vrem pace cu musulmanii? Cu ce preţ? Mai mult, vrem pace între religii ca să obţinem pace mondială?

Din dragostea creştinilor pentru Dumnezeu izvorăsc acţiuni similare cu cele care decurg din dragostea musulmanilor pentru Dumnezeu?

Ce fel de dragoste pot să manifeste musulmanii pentru aproapele lor dacă ea nu vine de la Dumnezeu?

Dincolo de întrebările legate de text, mă întreb dacă eu ar trebui să îi iert pe musulmani pentru ce au făcut ei creştinilor. Pot eu să iert dacă nu există cerere de iertare?

Iertarea vicarială, este ea regăsită în Sfintele Scripturi?

Poate cineva să ceară iertare în numele meu?

Pe cine reprezintă cei care au semnat în numele creştinătăţii?

Succesul în viaţă

Cine nu vrea să aibă succes? Bineînţeles, cârcotaşii au şi răspuns: “Eu nu vreau!”

Pentru toţi ceilalţi, încep azi o serie de posturi săptămânale despre cum să te realizezi în viaţă, cu alte cuvinte cum să devii om de caracter. Fiecare conflict sau năpastă din viaţa noastră îşi poate găsi sursa în neglijarea, încălcarea sau aplicarea greşită a unor trăsături de caracter.

Atunci când părinţii, profesorii, pastorii sau şefii observă o greşeală, tendinţa imediată este să mai basculeze nişte reguli, crezând că vor rezolva astfel problema. Regulile sunt bune – altfel ne-am anihila – dar ar trebui să mergem la rădăcina problemei. De ce a greşit persoana copilul, elevul, fratele sau angajatul? Deoarece îi lipseşte o anumită trăsătură de caracter. Aici trebuie să basculăm mai mult.

De exemplu, conflictele unui adolescent cu părinţii lui pot fi depistate în lipsa unor trăsături ca: ascultarea, iertarea sau onoarea. Sau conflictele unui soţ cu soţia lui îşi găsesc seva în nevoia hrănirii unor trăsături ca: mulţumirea, recunoştinţa sau bucuria.

Dar, mai întâi, ce este caracterul? Din multitudinea de definiţii mă opresc la trei.

1. Caracterul este setul de calităţi stabile şi distincte, adânc gravate în viaţa unui individ, care determină răspunsul lui, indiferent de împrejurări.

2. Caracterul este motivaţia interioară de a face ceea ce este corect, în orice situaţie, în conformitate cu cele mai înalte standarde de comportament.

3. “For as one thinks in his heart, so is he.” Proverbe 23:7 (KJV) Omul este aşa cum gândeşte el în inima lui.

Care este secretul formării caracterului? Să ştii că este imposibil.