h1

Ştergarul şi pedichiura

17 Octombrie 2007

stergarul_si_pedichiura.jpg

Hans Christian Andersen ne povesteşte despre un împărat care era înnebunit după haine noi. Acest împărat admira aşa de mult lumea modei încât îşi petrecea tot timpul în cabina de probă. De fapt, nu prea îi păsa de nimic din împărăţia sa.

Într-o zi, sosiră în oraş doi pungaşi care se lăudau că ar fi fost cei mai mari ţesători a unor haine inimaginabil de scumpe şi frumoase. Mai mult, erau de o aşa calitate încât erau vizibile doar celor mai rafinaţi dintre oameni! Cei care nu erau potriviţi funcţiei lor sau care erau proşti nu le puteau vedea deloc.

Împăratul a fost imediat captivat de această reclamă şi a oferit celor doi comercianţi sume mari de bani. Dorea să afle cine erau incapabilii din guvern, dorea să cunoască cine erau proştii şi deştepţii din imperiul său. Totuşi, când împăratul s-a dus să probeze noile haine a rămas înmărmurit, dându-şi seama cu stupoare că el era acela care nu vedea nimic. Însă împăratul nu vroia să îşi recunoască stupiditatea; nu vroia să lase pe nimeni să descopere că este un incompetent. Astfel, a anunţat că hainele erau foarte frumoase, iar curtenii s-au grăbit cu toţii să îl aprobe.

În timpul procesiunii de a doua zi, toată lumea vorbea cu emfază şi încântare despre hainele noi ale împăratului. Admirau croiala! Culorile erau fabuloase! Podoabele erau nemaipomenite, spuneau ei. Atunci, din spatele mulţimii un copil remarcă cu glas tare un adevăr, pe care ceilalţi refuzaseră să îl admită: Împăratul nu purta nimic.

Imaginează-ţi că lucrul pe care ai încercat cu disperare să îl ţii ascuns nu este deloc ascuns. Acest gând poartă cu el sentimentul tulburător de a descoperi că eşti gol în faţa unei mulţimi. Te-ai simţi prost? Ai fugi şi te-ai ascunde? Sau ai insista că încă vălul este acolo? Andersen încheie cu o frântură din mintea împăratului: „Cuvintele copilului au lăsat o adâncă impresia asupra împăratului, pentru că şi lui i se păreau adevărate – Însă gândi el: Da, dar acum trebuie să o ţin tot aşa până la capăt.”

Petru a reacţionat la fel când Domnul s-a încins cu un ştergar şi s-a oferit să îi spele picioarele. A ţinut-o pe a lui până la capăt. De multe ori în viaţă am replicat şi eu în acelaşi mod. Sunt prea bun, sunt prea mândru să fiu slujit. Alteori mi-e ruşine că mi se văd unghiile netăiate şi călcâiele încărcate şi insist şi în faţa lui Cristos că nu am nevoie de spălare. Nu vreau să aud adevărul.

Cred totuşi, că există o alternativă la negare sau ruşine. Mă pot lăsa înfăşurat în bunătatea altora şi îmbrăcat în slujirea celorlaţi. Măştile pe care le port, farsele pe care le fac pentru a atrage publicul, minciunile pe care le spun pentru a mă proteja poate că nu sunt la fel de necesare precum am crezut.

2 comentarii

  1. Un alt adevar care nu este scos in evidenta: Fiecare din nou are nevoie de un moment cand sa iasa public, dar aceasta iesire publica nu trebuie sa fie voita, doar astfel vom putea sa constientizam un adevar si sa-l acceptam chiar daca acesta este unul dintre acele lucrur i care nu ne plac despre noi insine.

    –––––
    „If you’re looking for me I’m in the hood with homies among hustlers.” OHOH


  2. Asa este, homie. Uneori penibilul ne face mai mult bine decat regizoratul. Asa aflam din ce suntem facuti.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: