h1

I Love MySelf – partea 2

20 Octombrie 2007

myself2.jpg

Abraham Heschel afirma că Biblia nu prezintă teologia umanităţii, modul în care eu îl văd pe Dumnezeu (My Theology), ci antropologia lui Dumnezeu, modul în care Dumnezeu îl vede pe om.

Cu siguranţă că se pot aduce multe dovezi convingătoare în favoarea autenticităţii Scripturii, însă una din dovezile incontestabile este umanitatea mea decăzută. Astfel, Sfintele Scripturi sunt absolut unice în capacitatea lor de a descrie, cu acurateţe divină, condiţia umană (My Condition). Faptul că Dumnezeu mă cunoaşte mai bine decât mă cunosc eu pe mine se manifestă, deseori, sub forma unei întrebări.

Abordarea marilor întrebări puse de Biblie este un remarcabil şi incrimantoriu studiu asupra naturii şi comportamentului uman. „Cu cine Mă veţi pune alături, ca să Mă asemănaţi?” „Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii?” (My Idols) sau „N-am oare o minciună în mână?” (My Lie).

Cum să răspund la aceste întrebări? EKG-ul pe care mi-l administrează Biblia mă determină să mă văd mic, egoist şi idolatru. Îmi dau seama că zi de zi meniul computerului şi internetul încearcă să mă îmi agite ego-ul şi să îmi spună că ale Mele sunt lucrurile pe care le am, că al Meu este spaţiul, că Eu sunt dumnezeu.

Reacţia mea naturală (My Sin) este aceea de a fredona împreună cu Frank Sinatra piesa muzicală în care omul îşi afirmă pe deplin egoismul „I did it My way.” Cu alte cuvinte, „Fac ce vreau.” În ciuda acestei porniri, văd o altă natură în mine care mă îndeamnă să nu cred minciuna calculatorului, ci să ascult rugăciunea lui Cristos din grădina Gheţimani, „Totuşi nu cum voiesc Eu (My Will), ci cum voieşti Tu (Your Will)!”.

One comment



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: