h1

Filmul meu preferat este o piesă de teatru despre poezie

22 Octombrie 2007

wit.jpg

„You’ve got advanced metastatic ovarian cancer.” Aşa începe Wit, în traducere nu neaparat hazliu, cât ager, spirituos, care se prinde repede şi este prompt în replică, un film despre dragoste şi cunoaştere, despre har şi răscumpărare. Filmul, în regia lui Mike Nichols, este o adaptare după piesa de teatru cu acelaşi nume a lui Margaret Edson, care porneşte de la poezia poetului metafizic englez John Donne.

Tehnica folosită este aceea de metateatru, adică teatru despre teatru. Nu la întâmplare avem şi poezia metafizică a lui Donne. Aici trecem de graniţele artei, zidurile dintre realitate şi fantezie se prăbuşesc. 

Vivian Bearing (Emma Thompson), profesor universitar, acceptă să fie cobaiul unui tratament nou împotriva cancerului descoperit de Dr. Kelekian (Christopher Lloyd). Ea abordează suferinţa cu mult umor şi inteligenţă,  precum sonetele lui John Donne, disecând şi raţionalizând totul. „Suffering is higly educational. I am learning to suffer.”

Numai că mentorul şi îndrumătoarea ei de doctorat, prof. Ashford, nu este de acord cu abordarea ei în ceea ce priveşte literatura engleză a secolului XVII. Într-unul din flashback-uri, Bearing îşi aduce aminte de o controversă cu mentorul ei cu privire la acurateţea unui text. Ashford o muştruluieşte pe Vivian că a folosit ediţia greşită pentru lucrarea sa despre Sonetul X din volum Holy Sonnets al lui John Donne. În ediţia folosită de Vivian punctuaţia este incorectă. În loc de punct şi virgulă şi de semnul exclamării, ultima afirmaţie a sonetului ar trebui precedată de virgulă şi urmată de punct „death, thou shalt die.” Astfel, „Nothing but a breath – a comma – separates life from life everlasting.”

Dificultăţile vieţii nu sunt nişte puzzle-uri intelectuale care trebuie rezolvate. Moartea este o virgulă. Dincolo de dialogurile dintre doctori şi pacientă, de altfel foarte spirituoase, filmul are un final anti-academic.:) Prof. Ashford se aşează pe patul de spital, lângă Vivian şi doreşte să îi recite o poezie de-a lui John Donne. Vivian, sfârşită de chimioterapie, îngâimă că nu mai vrea. Gata cu supraintelectuarizarea. Atunci bătrânica Ashford scoate din pungă o cartea pentru copiii cumpărată pentru nepoţelul ei.  

Iepuraşul care a fugit, rezumă Ashford, este „O mică alegorie a sufletului. Oriunde s-ar ascunde, Dumnezeu îl găseşte.” Povestirea este un antidot pentru complexitatea producătoare de anxietate a poeziei lui Donne şi pentru încrederea exegetică şi interpretativ exagerată a lui Vivian.

Binecuvântarea de la sfârşit, împrumutată din Shakespeare, „It’s time to go. And flights of angels sing thee to thy rest”, ne face să credem că Vivian a trebuit să treacă prin anxietatea mântuirii reflectată de poezia lui Donne pentru a ajunge la liniştea iepuraşului care nu vrea să mai plece de acasă.

Recit Holy Sonnet X ori de câte ori mă apucă spaima şi văd semne de exclamare şi mă liniştesc deoarece am aflat că moartea este doar o virgulă.

5 comentarii

  1. ma grabesc sa il gasesc pe undeva. sunt tare curios mai ales ca-mi spui ca e „cel preferat.” asta caracterizeaza tare mult persoana care il prefera. si cum mi-am dat seama din comentariul tau cel caracterizat s-ar putea sa fie foarte diferit de cel pe care il stiam eu. mult mai bine si mai sofisticat.


  2. Eu am incercat sa il gasesc ani la rand. Nu exista in Romania, nici macar piratat.:)) Mi l-a adus cineva din Elvetia. Tare mi-as dori sa vad ca se apuca baietii de la Bucuresti de subtitrat poeziile lui John Donne. Adica ce vroiai sa spui, ca eram mult mai rau si nesofisticat?:))


  3. Interesant eseul chiar daca este un pic cam scurt si nu explica foarte exact de ce „preferat”. Dar nu am sa ma leg de amanunte am sa-ti multumesc pentru informatie si pentru citat: Iepuraşul care a fugit, rezumă Ashford, este “O mică alegorie a sufletului. Oriunde s-ar ascunde, Dumnezeu îl găseşte.”
    De cateva zile ma preocupa citatele despre animalele cu orechi lungi: magari si iepuri, in speta. Pentru ca ele au fost configurate sa aUda CUVANTUL.
    Pentru noi oamenii, lucrurile sunt un pic mai complicate. Trebuie sa fim urechiati, cu o incercare majora ca sa intelegem ca moartea este o virgula, si…


  4. Draga carmen, nu am intetionat sa fie eseu. Oamenii nu suporta eseuri pe ecran:). Am vrut doar sa va starnesc putin curiozitatea. Este un fel de movie review. Poate il vedeti. Dumnezeu ne-a dat doua urechi si o singura gura, sigur nu la intamplare.:)


  5. nu. mai putin bine si nesofisticat :)))



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: