h1

Icoanele noastre de toate zilele: prea emoţionat ca să mă pot exprima :-)

30 Octombrie 2007

Nu era de ajuns că aveam cafea instant, ceai instant, încălzitoare instant şi credite instant, a apărut şi instant messengeru’. De când cu yahoo messengerul (mesagerul) muşchii feţelor noastre nu mai fac mişcări naturale, iar faţa ne este scrijelită de la atâtea schimonoseli pe care le încercăm cu disperare pentru a semăna tot mai mult cu emot-icoanele din meniu. Ce sunt ele? Icoanele emoţiilor noastre. Ce nu putem comunica punem în imagini.

Am ajuns ca în locul unei exprimări coerente să facem prescurtări de toate soiurile. Numai că de la prescurtările făcute în text am devenit şi noi nişte oameni prescurtaţi. Ni s-a prescurtat gândirea.

În loc de o prezentare frumoasă, respectuoasă şi timidă atunci când faci cunoştinţă cu cineva, te apuci pe mess (vezi prescurtarea🙂 ) din prima şi întrebi „asl?” În loc ca la o glumă bună să râzi de să te prăpădeşti spui „lol”😆 şi în loc de un mulţumesc frumos, tai un scurt „thx”.

Unde mai pui că mimăm şi gesturile acestor capete galbejite, parcă bolnave de tifos. Nu ne mai ştim exprima. Spiritul nostru a fost jefuit o dată cu aceste icoane emoţionale care înlocuiesc punerea în cuvinte a sentimentelor şi a gândurilor noastre. Avem limbajul sentimental amputat. Am uitat de declaraţiile de iubire, nu mai ştim decât grimase.

Când nu îţi pasă de ce spune interlocutorul tău îi dai cu „talk to the hand” şi când nu ştii ceva „scoţi limba”😛 . Toate ca toate, deşi li s-a dus numele şi vestea că sunt smilies sau zâmbăcili, nu întotdeauna stau cu gura până la urechi. Avem pe neutru’😐 , pe bosumflacilă😦 , pe nervozilă😡 , pe şocatu’😯 şi pe plângăcilă😥 . Ne umflăm, ne camuflăm, disimulăm, dar nu se poate fără satanilă👿 . Trebuia să apară şi el pe messenger.

11 comentarii

  1. :))(emoticon)
    Imi aduc aminte cand ma duceam la internet cafe si dadeam 10 mii pe o ora de internet.Si ca primeam un bon cu o stampila si la 4 stampile primeam o ora gratis. Sii mai tin minte frenezia mIrc – ului : asl pls. :))


  2. foarte foarte fain articolul…am avut o perioada cand eram dependenta de messenger.. slava Domnului ca a trecut…continuati ca scrieti foarte bine si actual…acum zambesc(n-am sa pun un icon)…


  3. Lucrurile materiale au un magnet al lor pe care daca vrei sa il invingi trebuie sa i te opui cu acelasi pol. mIrcul era unul, messengerul era altul. in fiecare zi ne luptam si invingem.


  4. si eu imi aduc aminte de vremurile cand mi se parea ca „mesengeru” era o chestie vitala…ah, ce vremuri! Si parca nu a trecut asa de mult de-atunci… nu, n-a trecut mult.
    Dintr-o data m-a pocnit in cap revelatia: mesengeru nu inseamna relatie, e doar un fel de zeama lunga, ca o supa facuta doar cu apa si cartofi!
    Superb articolul. Sa traiti!


  5. Nu sunt „icoane”. Sunt „iconuri”, conform: http://dexonline.ro/search.php?cuv=icon, http://dexonline.ro/search.php?cuv=icoane ! E diferenta de sens si de nuanta!


  6. emetanoia, crede-ma ca stiam si eu diferenta intre cele doua. era doar nuanta la mijloc. cine stie asa cu asa… cunoaste.🙂


  7. […] Romeo and Juliet de Shakespeare. Şi cum vă relatai despre baiul cu emoticoanele, iată aici un e-text al unei conversaţii dintre Romeo şi Juliet pe messenger. Azi doar primele 4 […]


  8. […] ce spuneam mai devreme. Comunicarea este ciuntită atunci când nu poţi să îl priveşti pe celălalt în ochi sau când […]


  9. DA! Si emoticonul acela stupid care saliveaza si de iritantele Audibles…si ati citit vreodata status-urile celor din lista dvs? Ca pe mine ma ia capul daca fac asta… A nu mi se acorda din oficiu un premiu de „stat pe mess”, pentru ca intru invizibila, ca sobolanul, ca sa pot vorbi cu cine am chef si daca am chef. (Stiu ca nu-i nici asta o virtute, dar e mai ieftin sa comunici pe messenger, cand ai prietenii imprastiati prin toata lumea si cei de aici imprastiati prin toate retelele de telefonie mobila.)


  10. Comunicarea astazi nu mai costa, din aceasta pricina, de multe ori, devine ieftineala. Cand erau telefoane publice sau fixe, fiecare minut conta. Ma gandesc ca lipsa cheltuielilor duce la trivializarea continutului.


  11. a fost odata ca nicio data un mare print era printul dfe pe varza=))=))=))



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: