Archive for 8 noiembrie 2007

h1

Fără soţie sau cum este să iubeşti în dezavantaj

8 noiembrie 2007

rebeca1.jpg

Nu v-am spus că mâine se împlineşte o lună de când sufăr cu ardoare după ea şi că trăiesc ca un pustnic; doar că am blog. Într-adevăr viaţa e pustie fără soţie. A fost în USA.

O lună am fost, parcă tot, numai o mână stângă. Definiţia mea era bâlbâială, împleticeală, mangoseala. Eram un exerciţiu de tipul „Fill in the blanks” care nu se mai completează niciodată, mă simţeam numai puncte puncte. Fiecare afirmaţie pe care o făceam suna a propoziţie exclamativă, „Nu mai pot de dor!”

Am vrut să scriu şi poezii, dar orice rimă trebuia să se potrivească cuvântului dor aşa că, am renunţat. Nu mi-e „dor”. Mi-e şi „iubire”. Dacă n-aş fi iubit aş fi rămas doar poetul dorului. 🙂

Dincolo de toate, în această lună am descoperit câteva din dezavantajele iubirii de care am beneficiat fără să îmi fi dat seama.

Când iubesc, uit de mine. Iar dacă cumva îmi amintesc şi încep să îmi acord atenţie, o fac numai de dragul ei. Dacă n-ar fi ea, aş fi un neîngrijit. Ce să mai vorbim de înfrumuseţare? Sunt cel mai frumos om din lume pentru că o iubesc. Iubirea mă face frumos.

Când iubesc, uit cât costă. Tarifele pentru convorbiri, în reţea sau în afara ei, sunt mari. Din păcate iubesc şi telefonul se pliază perfect gândurilor şi sentimentelor mele, devenind gura mea. Cum nu îmi percep taxă pe vorbă, comunicarea cu soţia este gratis, indiferent dacă este zi sau noapte, zi lucrătoare sau week-end, sărbătoare legală sau ilegală. În consecinţă, în reţeaua iubirii convorbirile cu ea sunt gratis. Iubirea mă face scump.

Când iubesc, uit să mint. Nu mai pot să mă prefac că sunt altcineva. Iubirea mă decojeşte de toate măştile şi scoate la iveală cine sunt. Dacă nu aş iubi-o, ar fi un lucru ruşinos să stau original şi veritabil înaintea ei. Iubirea mă face adevărat.

Când iubesc, uit să îmi aduc aminte. De multe ori încerc să îmi aduc aminte când m-a certat, când m-a jignit, când m-a neglijat sau când m-a rănit. Şi nu mai ştiu. Fie că nu îmi aduc aminte, fie că nu s-a întâmplat niciodată. Iubirea mă face iertare.

Când iubesc, pur şi simplu uit. Totul în jur devine nebuloasă şi uitare. Nu mai ştiu de nimeni şi de nimic. Nu am ochi decât pentru ea. Ea devine trilogia iubirii de Brâncuşi. Ea este Coloana Infinitului, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii. Iubirea mă face uituc.

Când iubesc, uit să trăiesc. Nici bine nu termină ea de gândit, şi gândul devine prin acţiunea mea concreteţe. Nu contează ora, distanţa, obstacolul, oboseala, sacrificiul sau viaţa. Iubirea mă face să mă dau pe mine pentru ea. Iubirea mă face Cristos.