h1

De la spital la bal

23 Noiembrie 2007

multumire.jpg

Ieri, 22 noiembrie 2007, Colegiul Richard Wurmbrand s-a scufundat la ora 11.00 a.m. în marea mulţumirii. Fiecare persoană s-a oprit din turaţia vieţii pentru a-şi număra binecuvântările, care nu au fost puţine. Am umplut table întregi cu motive care aveau de-a face numai cu instituţia, fără să punem la socoteală binecuvântările personale. Am făcut cu adevărat exces de mulţumire.

Nu suntem o naţiune care are ca şi trăsătură definitorie de caracter mulţumirea. Suntem frustraţi şi uităm să numărăm ce avem (aici unii mă veţi taxa, deoarece acum fac exact acelaşi lucru) şi numărăm ce nu avem – dacă este posibilă o astfel de numărătoare.

Am împrumutat de la americani inimile Sf. Valentin şi căsătoriile de o zi, drăcoveniile Halloween-ului şi petrecerile dezmăţate, dar nu modelul de încurajare şi nici Ziua Recunoştinţei. În România dacă vrei să asişti la o competiţie sportivă, trebuie să cunoşti toate sloganele de descurajare împotriva echipei adverse. Noi huuiddduuuim fără să ne gândim că am face mai mult bine, dacă ne-am încuraja echipa favorită. Huidu de la Kiss FM cred că are numele predestinat, numele reflectă caracterul.🙂

Ca istorie umană, avem o experienţă lungă şi o tradiţie recunoscută în ceea ce priveşte supravieţuirea în condiţii de adversitate. Noua sarcină care ne revine nouă, generaţiei acutale, şi în care nu avem deloc tradiţie, are de a face cu supravieţuirea în condiţii de prosperitate. Am văzut deja în viaţa mea că bunăstarea aduce cu ea, pe lângă avantaje, şi lipsuri. Unul din ele este mulţumirea. Să fie oare din cauză că am aşa de multe lucruri pentru care trebuie să mulţumesc şi nu am timp să le enumăr?

Totuşi ieri, după ce am ieşit de la dezintoxicare, am ajuns direct de sub perfuzie la masa Recunoştinţei unde l-am sărbătorit pe Dumnezeu. Am învăţat de la Pavel că voia lui Dumnezeu este să mulţumim pentru toate lucrurile (1 Tesaloniceni 5:18), toate însemnând toate. Mărturisesc că mi-a fost greu să mulţumesc pentru toate care le cuprinde cuvântul toate. Mi-a fost greu să mulţumesc pentru ce nu am, dar mi-am adus aminte de un proverb care spunea aşa: „Am cârtit că nu am pantofi, până când am întâlnit un om care nu avea picioare.”

Am descoperit şi o soluţie pentru noi ca naţiune. Ce-ar fi dacă am institui Ziua Nemulţumirii? Am avea atunci o zi dedicată special aruncării cu blesteme, cu cârtiri, cu frustrări, iar în restul zilelor am face risipă de mulţumire. Propun domnului preşedinte Traian Băsescu să urmeze exemplul preşedintelui american Abraham Lincoln şi să proclame măcar o „Zi a Nemulţumirii”. Poate aşa ne vom vindeca!

4 comentarii

  1. pentru unii aceasta zi e o sarbatoare a invierii ei , dar pentru unii o comemorare a mortii multumirii


  2. Gandule, de aceea am propus si eu o solutie pe termen lung. Nu se poate sa te indopi cu multumire intr-o zi, mai ales cand vii dupa o cura. Cand am propus solutia cu susul in jos am avut in vedere si aspectul acesta de comemorare al multumirii.


  3. bine punctat cu huidu – un personaj antipatic si extrem de scarbos.


  4. Cristi multumim Domnului pentru Duhul ce l-a pus in tine.
    Cu deosebita stima,
    Mihai



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: