h1

Daruri expirate… inspirate (ceva mai mult despre mine)

23 Decembrie 2007

De 8 Martie trebuia să duc la şcoală mărţişoare. De ce să cumpăr, când ştiam că în dulapul din dormitorul părinţilor exista întotdeauna rezerva de anul trecut, aşa că luam de acolo mărţişoare expirate pentru a le oferi profesoarelor şi colegelor de clasă. De Crăciun primeam ajutoare de la americani, iar imediat după ce scotoceam în cutia de pantofi şi vedeam ce nu îmi trebuia, încropeam un cadou pentru cei mai nenorociţi. Ideea poate funcţiona şi poate da rezultate bune, însă poate avea şi întorsături neplăcute. Imaginează-ţi cum ar fi ca în acest an să îţi deschizi cadoul pe care l-ai făcut tu anul trecut unui alt membru din familia ta!

Dar, cred că pot afirma că şi Crăciunul este o sărbătoare a cadourilor expirate. Mă refer la cadoul gigantic care apare de Crăciun şi ni se înfăţişează de fiecare dată ca fiind nou. An după an, redeschid povestea lui Iosif şi a Mariei, a păstorilor, a magilor şi a stelei călăuzitoare. Dumnezeu este re-dădătorul, iar pruncul este re-datul. An de an redescopăr aceeaşi poveste şi anticipez acelaşi punct culminant. De fiecare Crăciun despachetez cadoul pe care l-am primit şi anul trecut, având în faţa mea alegerea de a-l arunca în debara sau de a primi pruncul – darul Tatălui – ca nou.

Se făcea pe la Crăciunul anului 1995 că rămăsesem ca o legumă stoarsă la pat. Eram bolnav de două săptămâni, timp în care din cauza temperaturii delirasem macarale, zaruri, frică, tremur, agonie, singurătate. Eram tiparul adolescentului baptist, înfundat cu predici, îmbibat de lacrimi de pocăinţă, cu întrebări o mie, singur în mulţime, atins de Duhul mai tot timpul, însă nesigur.

Nu ştiam dacă sunt mântuit sau nu, iar mare parte a întrebărilor mele iscoditoare şi enervante la ora de religie – din Liceul Baptist din Oradea – primea următorul răspuns: „Mai sapă!” Mă săturasem de atâta săpat în interiorul camerei, deoarece grămezile de pământ ce le clădisem la marginea gropii cunoaşterii ajunseră să ascundă lumina ce intra pe fereastră. Ajunsesem o cârtiţă ce locuia în adâncuri, hrănindu-mă cu humă ce, doar mirosea a creştinism.

Când mi se acrea de irelevanţă, când eram desgustat de prea tumultu-mi, luam cartea Cu Dumnezeu în subterană şi scormoneam în arhivele vulturului Wurmbrand, captiv în subteranele României. Aici mă metarmorfozam şi eu, pentru câteva pagini, din cârtiţă în vultur. Zburam liber în celulele puşcăriilor, împărţeam altora bruma de pâine ce o primeam, ascultam la maximum muzica codului morse şi visam la neprihănire.

Tot aici am aflat că poţi să predici în celula singuratică, iar Dumnezeu poate face minuni wireless, mântuind oameni la mii de kilometri depărtare. Totuşi, paginile se împuţinau, iar realitatea Deavolului era încă reală. Nu eram mântuit fiindcă nu ridicasem mâna la chemările predicatorilor, fiindcă nu avusesem o convertire spectaculoasă, iar pentru mine Dumnezeu nu era decât o ştachetă peste care nu puteai sări fără să o atingi, indiferent de prăjina pe care o foloseai.

Nu aveam o dată a naşterii. Eram ne-orice: ne-ajutorat, ne-avenit, ne-curat, ne-locuit, ne-născut. Am rămas singur acasă, nici prienteni, nici familie, doar eu şi aerul puşcăriei wurmbrandiste. Mi-am adus aminte de predicile din celula singuratică. Hristos începea a se despacheta cu totul nou în anul acela. Aşa că am hotărât să ţin şi eu o liturghie cu o audienţă magică. Îngerii se înghesuiau pe unde puteau, pe pat, lângă televizor, pe crengile bradului, şi aşteptau cu nerăbdare serviciul divin. Hristos Însuşi era prezent.

Astfel, după tiparul baptist, am început cu rugăciune şi cu un cuvânt de bun venit. De cântat, nu prea puteam, în schimb am compensat cu colindele unei casete bâlbâite. Am trecut peste momentul colectei din pricina oaspeţilor de seamă şi de acest Crăciun am citit un text pentru Paşte, Ioan capitolul 20. După ce am rostit o rugăciune, am început să predic. Hristos mi se revela tot mai mult, se născuse în sânge şi avea să moară în acelaşi mod. Smirna îşi avea rolul ei, Cristos a fost îmbălsămat de dragul meu. Aceasta era ocazia mea de a mă naşte din nou. Aşa că, am făcut chemare şi spre surprinderea mea un suflet ridică mâna. Eram eu. În sfârşit aveam o zi de naştere. Eram viu.

De atunci încoace, mă uit la taina lui Dumnezeu făcut carne, încoronat cu aur la naştere şi cu spini la moarte. Uimit de gloria lui Dumnezeu în chipul Copilaşului, Îl primesc din nou, cu o inimă iubitoare, ca rege. Şi asta, pentru că Dumnezeu vine la mine şi anul acesta cu un Dar.

5 comentarii

  1. Fain articolul! Chiar foarte… Mi-am amintit de perioada in care am fost si eu „scuturata” de cartea aceasta a lui Wurmbrand. Cata teama sfanta, cat zel pentru viitor, cata recunostinta, cate avanturi. As vrea sa fie in fiecare zi! As vrea mai mult decat un foc de paie, un entuziasm de moment, o „revelatie” a nasterii.. doar de Craciun. Let it be Christmas every day!


  2. Superb!!! Ii cel mai frumos post pe care l-am citit pina acum pe wordpress. Si am citit foarte mult!Felicitari si continua sa folosesti darul pe care Dumnezeu ti l-a dat.


  3. Foarte frumos articolul. Astept cu interes si alte materiale sau de ce nu continuarea🙂. Domnul sa va binecuvinteze.


  4. Multumesc frumos de aprecieri. Acestea sunt niste pietre rare in zilele noastre. Si mie imi lipsesc. Poate pentru ca nu le daruiesc mai des. Va doresc numai nestemate.


  5. […] Cristian Lucaci: Crăciunul este o sărbătoare a cadourilor expirate. Mă refer la cadoul gigantic care apare de Crăciun şi ni se înfăţişează de fiecare dată ca fiind nou. An după an, redeschid povestea lui Iosif şi a Mariei, a păstorilor, a magilor şi a stelei călăuzitoare. Dumnezeu este re-dădătorul, iar pruncul este re-datul. An de an redescopăr aceeaşi poveste şi anticipez acelaşi punct culminant. De fiecare Crăciun despachetez cadoul pe care l-am primit şi anul trecut, având în faţa mea alegerea de a-l arunca în debara sau de a primi pruncul – darul Tatălui – ca nou. […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: