Archive for ianuarie 2008

h1

Sinucidere – cum să nu o faci

23 ianuarie 2008

sinucidere.jpg

„Empty-handed I entered the world
Barefoot I leave it.
My coming, my going –
Two simple happenings
That got entangled.”
Kozan Ichikyo

Moartea! Sunt mulţi care o caută.

Dacă la venirea ta pe lume nu ai contribuit cu nimic, probabil, şi la plecarea ta ar trebui să fie la fel. Cine te-a adus, ar trebui să te şi ia! Dacă barza te-a lăsat, atunci tot ea sau alta (cine ştie, poate între timp a murit) să te ridice la cer. 🙂

Sui caedare (tăierea de sine)! Dorinţa multora de a scăpa de ei însăşi este îndeplinită prin actul radical al sinuciderii. Dacă samuraii o făceau din raţiuni de onoare – seppuku pentru bărbaţi, jigai pentru femei – şi hinduşii sau budiştii din raţiuni filosofice sau religioase, azi tinerii o fac… De ce oare?

Nu avem prea multe detalii în Biblie despre siucidere, cu excepţia câtorva exemple, fără a consemna însă, şi natura morală a actelor descrise (Saul şi cel care îi purta armele, Ahitofel, Zimri, Iuda.)

Saul era stresat tare, se simţea respins şi singur. Cel care îi purta armele, trăia impulsiv, a vrut să fie ca şefu’ şi să moară împreună cu şefu'(40% din adolescenţi care se sinucid sunt impulsivi). Ahitofel era un supărăcios, un acru, ca şi copii care se dau cu fundul de pământ dacă părinţii nu fac cum vor ei. Zimri avea o problemă cu autoritatea, un rebel fără cauză. Iuda, un depresiv, nu ştia ce să facă cu mustrările de conştiinţă şi cu vina.

Biserica a privit acest act ca fiind asemănător crimei, prin urmare el este o încălcare clară a poruncii a şasea. Argumentul lui Augustin din Cetatea lui Dumnezeu era că suicidul este o formă de omucidere, pentru care, se pare că, nu prea mai există iertare.

Există astăzi mulţi adolescenţi, crescuţi în medii creştine, care cochetează cu astfel de gânduri. Depresia, bravura, influenţele demonice, cultura emo, muzica rock, psihedelică, trance şi alte stiluri, drogurile, anturajul, disperarea, Harry Potter, capetele de morţi de pe tenişi, backgrounduri, inele, şi de pe altele, stresul, mediul ostil, filmele horror şi nu numai, schizofrenia, acestea sunt doar câteva din motivele care îmi vin acum în minte.

Ce să faci? La început, nici nu ştii că te vinzi dracului pentru mici curiozităţi, ca apoi să îţi dai seama că nu te mai poţi dezlega de ele. Subestimezi puterea lucrurilor cu care te înconjori şi supraestimezi puterea ta de a controla lumea şi consecinţele acţiunilor tale. Eşti şi tu cool!

Cartea Psalmilor este şi ea plină, la prima vedere, de oameni depresivi. Numai ce îl vezi cum începe să plângă şi să spună „Îmi tremură inima în mine, mă apucă frica şi groaza, şi mă iau fiorii.” Oameni care sunt disperaţi, exasperaţi, gata de gesturi necugetate, însă…

Aici apare diferenţa. Toate aceste frustrări sunt rostite în faţa lui Dumnezeu şi aduse în faţa Lui. Spaţiul tulburărilor este unul familial. Totul e în regulă când stai de vorbă cu Dumnezeu. Nu vorbeşti singur sau cu Inamicul nr. 1.

Dacă Dumnezeu este Adevăr, el este Minciună. Dacă Dumnezeu este Lumină, el este întuneric. Dacă Dumnezeu este Viaţă, el este moarte.

Cum să n-ajungi acolo?

1. Soluţia la disperare este credinţa în Dumnezeu.
„Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este Ajutorul şi Scutul nostru. Da, inima noastră îşi găseşte bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel Sfânt. Doamne, fie îndurarea Ta peste noi, după cum o nădăjduim noi de la Tine!” Psalmul 33:20-22

2. Cristos promite că El ne va purta poverile.
„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Matei 11:28

3. Discută cu cineva. Spune părinţilor, prietenilor, pastorului, dirigentelui că te gândeşti să îţi iei viaţa.

4. Acceptă harul lui Dumnezeu şi viaţa veşnică.
„Fiindcă, oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.” Romani 10:13
„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” Ioan 1:12

5. Când îl primim pe Cristos în noi, suntem văzuţi fără greşeală şi avem siguranţa unei vieţi veşnice.
„Căci, dacă este cineva în Hristos, este o creaţie nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” 2 Corinteni 5:17
„Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” Ioan 5:24

Ce spui? Te-ai gândit vreodată la sinucidere? Cunoşti astfel de prieteni? Ce i-ai sfătui?

Până pe mai târziu, vă doresc o moarte înspre viaţă! 🙂

h1

Comoara din sertar :)

19 ianuarie 2008

sertar.jpg

Prima dată când am venit în Iaşi m-am bucurat să stau, în anul transferului parental, la familia Mănăstireanu. Pentru cei care au cunoscut blocul din Dacia, puteţi să fiţi invidioşi: am stat în garsoniera din spatele blocului, unde pereţii erau nu din BCA, ci din cărţi.

După anul acela, m-am mutat cu chiria de 5 ori. După ce în 2003 m-am căsătorit cu Rebeca, nu am mai reuşit să am nici un colţ în casă. Totul s-a transformat. Jungla devenise Eden. De atunci, frate, pune-te pe rugăciune. (Vă daţi seama – nici măcar lui Adam nu i-a plăcut grădina.)

Rugăciunea era să găsim cu chirie, un apartament cu mai multe camere, ca una să fie a mea. Cum Dumnezeu are obiceiul să asculte multe din trăsnăile noastre, a ascultat-o şi pe asta. Şi de atunci, am ceea ce soţia a botezat: VĂGĂUNA.

Aici totul este după asemănarea mea. Rebeca nu atinge nimic. Nici o carte, nici o foaie, nici un CD. Totul este imaculat. (Definiţia din dicţionarul Lucaci: IMACULAT = dezordine ordonată, lăsată să se dezvolte în mediul ei natural). Este un fel de Sfânta Sfintelor, în care soţia mea intră doar o dată pe an. 🙂 Musafiri nu intră niciodată. Ei stau în curte. 🙂

Azi, Rebeca vine acasă cu o poezie. Era bucuroasă pentru mine. Cred că începe să mă înţeleagă. Dedic această poezie fabricii de bărbaţi.

The Inner Man

Their marriage was
A perfect union of trust and understanding
They shared everything – except
his desk drawer, which,
through the years remained
locked.
One day, curiosity overcame her.
Prised open,
There was – nothing.
„But why?” – she asked,
confused and ashamed.
„I needed a place of my own.”
he replied sadly.

Săracu’! Care este Sfânta Sfintelor pentru voi?

h1

Traducere. Ai ce citi!

18 ianuarie 2008

Pătrăţosu mi-a gâdilat timpul şi s-a gândit că ar fi bine să-mi dea un exerciţiu de traducere, aşa ca antrenament, cu o zi înainte de a-l traduce pe Jerry Twombly.

There’s the rub!

Prima problemă: chiar indicaţia de muncă – „Poate cineva să facă o traducere prin care să încerce să atingă nivelul de intensitate al originalului?” Clar, eu nu am putut. Nici măcar nu am încercat.

A doua problemă întâlnită: nu sunt negru. Şi indiferent de crengăcismele sau caragialismele pe care le-a moşteni, ele tot nu sună bine în gura unui negru.

A treia problemă: limba română. Este prea lungă pentru limba engleză. 🙂

Dar, să termin cu văicărelile şi să trec la treabă.

!!! Sugestie de prezentare (aşa scrie şi pe borcanul de muştar): Această traducere se citeşte cel mai bine, urmărind şi ascultând video-ul postat (acesta este secretul atingerii nivelului de intensitate al originalului).

http://www.youtube.com/watch?v=yX_7j32zgNw

Împăratul Împăraţilor 

Biblia spune:
… El e Împăratul iudeilor
… El e Împăratul lui Israel
… El e Împăratul dreptăţii
… El e Împăratul veacurilor
… El e Împăratul cerului
… El e Împăratul slavei
… El e Împăratul Împăraţilor
… şi Domnul Domnilor…

Acesta e Împăratul meu!

David spune:
Cerurile mărturisesc slava lui Dumnezeu
Şi înaltul lor trădează lucrarea mâinilor lui.

Nici o măsură nu poate cuprinde dragostea-I de necuprins
Nici un telescop nu poate întrezări ţărmul nemărginit al providenţei Sale
Nici un obstacol nu-L poate împiedica Să-şi dezlănţuie binecuvântările

Mai mult,

… E de-a pururi puternic
… E pe deplin adevărat
… E veşnic neclintit
… E neabătut de graţios
… E împărătesc de aprig
… E nepărtinitor de milostiv

Acesta e Împăratul meu!

E Fiul lui Dumnezeu
E mântuitorul celor păcătoşi
E piatra de hotar a lumii
El stă prin Sine Însuşi
E maiestuos
E ca nimeni altul
E fără seamăn
E cum nu s-a mai văzut
E cel mai…
E strălucitor!

E cea mai nobilă idee a literaturii
E cea mai mare personalitate a filosofiei
E dilema fundamentală a elitei criticii
E doctrina de bază a adevăratei teologii
E necesitatea primară a spiritualităţii

Acesta e Împăratul meu!

E minunea veacului
E superlativul oricărui nume pe care l-ai alege să i-L dai
E singurul care poate împlini toate nevoile noastre

El dă putere celor slabi
El e-aproape de cei ispitiţi şi încercaţi
El se îndură şi El mântuie
El păzeşte şi El călăuzeşte
El tămăduieşte bolnavii
El vindecă leproşii
El iartă păcătoşii
El achită datornicii
El eliberează robii
El apără pe cei slabi
El binecuvântă pe cei tineri
El ajută pe cei nenorociţi
El caută pe cei bătrâni
El răsplăteşte pe cei ce se ostenesc
Şi El îi fericeşte pe cei smeriţi

Îl cunoşti?

Ei bine,

Împăratul meu este cheia cunoaşterii
E izvorul înţelepciunii
E uşa spre eliberare
E cărarea spre pace
E calea spre neprihănire
E drumul spre sfinţenie
E poarta spre glorie

E stăpânitorul celor puternici
E  căpetenia învingătorilor
E mai-marele eroilor
E povăţuitorul legiuitorilor
E stăpânul biruitorilor
E voievodul voievozilor
E prinţul prinţilor
E Împăratul Împăraţilor
Şi e Domnul Domnilor

Acesta e Împăratul meu!

Darurile Lui sunt nemaipomenite
Făgăduinţele Lui sunt absolute
Viaţa Lui este neasemuită
Bunătatea Lui este nemărginită
Îndurarea Lui este veşnică
Dragostea Lui nu se schimbă niciodată
Cuvântul Lui este îndestulător
Harul Lui este îndeajuns
Domnia Lui este dreaptă
Jugul Lui este bun
Şi povara Lui este uşoară.

Aş vrea să pot să vi-L descriu…

E de nedescris…
E de negrăit…
E de nepătruns…
E invincibil…
E irezistibil…

Încerc să vă spun…
Cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde…
Darmite un om să Îl explice…

Nu poţi să-L scoţi din mintea ta
De El nu poţi scăpa

În ani nu poţi să-L întreci
Şi fără El nu poţi să trăieşti

Fariseii nu L-au răbdat
Când au văzut că nu-L pot opri

Pilat nu a găsit nici o vină în El
Martorii nu au reşuşit să-şi potriveacă mărturiile

Irod n-a putut să Îl omoare
Moartea nu I-a făcut faţă
Şi mormântul să-L ţină n-a fost în stare

Acesta e Împăratul meu!

El dintodeauna este…
…şi întodeauna va fi.

Vreau să spun că…
Nu a avut nici un înaintaş
Şi nu va avea nici un urmaş

Nu a fost nimeni înainte de El
Şi nu va fi nimeni după El

Nu poţi să Îl pui sub acuzare
Şi El niciodată nu va abdica

Acesta e Împăratul meu!
Slăvit fie Domnul!

Acesta e Împăratul meu!

A Ta este Împărăţia
Şi puterea…
Şi slava…

Şi slava este toată a Lui!

A Ta este Împărăţia
Şi puterea…
Şi slava…
… în vecii vecilor.

Şi când ajungeţi la sfârşitul vecilor, spuneţi:

Amin!

h1

4,3,2,Mungiu se alege cu O Scar

16 ianuarie 2008

oscar1.jpg

4, 3, 2, şi… Mungiu nu se alege cu Oscarul, ci cu O Cicatrice (O Scar)!

După mai mult de 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Mungiu se alege cu o cicatrice zdravănă. Nu ştiu dacă va rămâne traumatizat toată viaţa, cert este, însă, că nu a fost nominalizat la Oscar.

În urmă cu câteva ore, Academia Americană de Film a anunţat lista celor nouă filme selectate în penultima fază a nominalizărilor la Oscar pentru categoria Cel mai bun film străin. Să nu ne fie cu supărare, mai sunt şi alte filme bine cotate care au ieşit din cursă anul acesta, de exemplu: Silent Light sau filmul de animaţie Persepolis.

Surpriza vine în urma constatării că 432 ar fi fost tipul de film pe care Academia, deseori, l-a aclamat în trecut, un film cu înaltă ţinută artistică care are, totuşi, priză la publicul larg. Criticii americani l-au perceput nu ca pe un exerciţiu intelectual, ci ca pe unul visceral, nu ca o confruntare pro-life – pro-choice, ci ca pe un exemplu de adaptare la context a unor oameni dintr-un regim opresiv. Ei bine, nu aşa l-au văzut şi cei din juriu.

Care sunt motivele pentru care nu a trecut de faza aceasta? Numai comitetele americane o ştiu. Clar este că nu avem priză. Ştim să mânuim camera de filmat cu mâna, ca la un reality show, însă pentru asta există showuri de televiziune. Ştim să spunem poveşti chiar fără morală, dar nu ştim să le metamorfozăm în tragedii.

I-a lipsit un condiment, pe care îl au cei de dincolo de ape, i-a lipsit lansarea. Poate dacă se numea 4321, atunci prindea şi Oscarul.

Aşa, rămânem cu tăcerea de la sfârşitul filmului şi cu cicatricea. Filmul o merită, mai ales pe a doua.

h1

Debora – Să nu vii fără tema făcută

15 ianuarie 2008

Are 17 ani şi i-a impresionat pe elevii şi profesorii de la Briardwood Christian School din America. Este vorba despre Debora Cristina Manea, elevă în clasa a XI – a la Colegiul Richard Wurmbrand şi a obţinut o bursă de studiu de cinci luni în Birmingham, AL. Pentru prieteni, ea mai este cunoscută şi sub un alt nume, R… 🙂

Acolo a învăţat ce înseamnă sa fii responsabil. „Tema este temă şi nici un elev nu venea cu ea nefacută, iar partea practică este cea care contează.” Debora a luat cele mai bune note la examene, chiar dacă la început îşi făcea griji în privinţa unor materii mai dificile.

De când mă chiui să explic românilor că tema nefăcută înseamnă că, atunci când vei lucra într-o instituţie, vei fenta. Dacă te joci cu xeroxul la teste îţi furi căciula singur şi vei ajunge, în fabrica unde vei lucra, să furi şi clanţa de la uşă, doar ca să nu aibă şeful cu ce deschide uşa şi să nu mergi la serviciu.

Dar, mai bine să urmărim un scurt interviu cu Debora difuzat pe postul Tele’M.

(Găsiţi linkul video la sfârşitul articolului de pe site.)

http://www.telem.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=5920&Itemid=1#

h1

Încă cinci, dar nu mă duc

14 ianuarie 2008

Mă lăudam ieri că celelalte cinci sfaturi vor urma peste încă 50 de ani. M-am gândit mai bine şi m-am răzgândit. Mi-am dat seama că s-ar putea să nu mai apuc nici următoarele 5 minute.

Era o reclamă, „Încă una şi mă duc.” Eu vă spun: „Încă cinci, dar nu mă duc.” Cel puţin până când o să vrea să mă cheme. 🙂

Aşa că Philip Yancey continuă…

6. Găseşte ceea ce Eric Liddell a găsit: ceva ce te va face să simţi plăcerea lui Dumnezeu. Când sora sprinterului a început să se îngrijoreze că participarea lui la Olimpiadă l-ar putea deturna de la cariera lui misionară, Eric a replicat: „Dumnezeu m-a făcut să fiu rapid. Atunci când alerg, simt că Îi fac plăcere.” Ce mă face pe mine să simt plăcerea lui Dumnezeu? Trebuie să o identific, iar apoi să o iau la fugă.

7. Întotdeauna „greşeşte”, la fel cum face şi Dumnezeu, de partea dreptăţii, a milei şi compasiunii. Contiunui să fiu uimit de umilinţa unui Dumnezeu suveran care coboară să locuiască în noi, creaturile lui defecte. „Nu stingeţi Duhul”, spune Pavel într-un loc, iar în altul „nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu”. În doar atâtea cuvinte, Dumnezeul atotputernic ne roagă să nu-l rănim. Manifest eu aceeaşi atitudine umilă şi neconstrângătoare faţă de oamenii pe care nu sunt de acord?

8. Să nu-ţi fie ruşine. „Mie nu mi-e ruşine de Evanghelie”, le spunea Pavel romanilor. De ce oare vorbesc generalităţi atunci când necunoscuţii mă întreabă cum îmi câştig existenţa şi apoi încerc să le explic ce fel de cărţi scriu? De ce enumăr mai întâi şcolile seculare pe unde am absolvit şi apoi pe cele creştine?

9. Adu-ţi aminte, creştinii aceia care te sâcâie aşa de mult – Dumnezeu i-a ales şi pe ei. Din nu ştiu ce raţiune, îmi este mult mai uşor să arăt har şi acceptare faţă de necredincioşii imorali decât faţă de creştinii critici şi înguşti.

10. Iartă, zilnic, celor care ţi-au făcut rănile care te împiedică să fii desăvârşit. Tot mai mult, descopăr că Dumnezeu foloseşte rănile noastre în slujba lui. Dacă ascund în mine râca faţă de cei care mi le-au cauzat, încetinesc actul răscumpărător care poate aduce vindecare.

Radiografia spirituală ne oferă un avantaj clar faţă de examenul medical. Indiferent de ce fac, trupul meu ca continua să se deterioreze, însă, spiritualiceşte abia aştept să cresc şi să mă revigorez atâta timp cât ascult şi acţionez pe baza a ceea ce îmi spune Dumnezeu.

h1

Sfaturi pentru încă 50 de ani

13 ianuarie 2008

Domnul Costel Ghica a împlinit… câţiva ani. Ne-a spus astăzi că, din păcate pentru unii dintre noi (în primul rând pentru cei din familie, apoi cei din biserică), se află doar la jumătatea vieţii.

Aşa că m-am gândit ca, în loc de tradiţionalul românesc „La mulţi ani!” (ce să îi mai urez, dacă ştie deja că îi are 🙂 ), să îi fac o dedicaţie.

Philip Yancey a împlinit de curând 50 de ani şi, pe lângă inspecţia tehnică periodică pentru a verifica maşinăria fizică, şi-a făcut o radiografie spirituală. Şi-a luat câteva zile de linişte şi singurătate, iar împreună cu doctorul lui spiritual a reuşit să îşi construiască un plan de acţiune pentru următorii 50 de ani.

Se pare că domnul Costel Ghica nu este singurul personaj, care are de gând să ne petreacă la Domnul sau de care nu vom scăpa prea curând. 🙂

Iată draftul planului.

1. Vino la Dumnezeu cu necazurile tale, precum şi cu cele ale lumii. Găseşte echilibrul perfect între nevoia de fericire personală şi preocuparea normală pentru problemele lumii: sărăcia, nedreptatea şi mediul înconjurător. Mă uit la exemplul lui Isus, care cu siguranţă era preocupat de probleme similare când era pe pământ. Ascultă sfatul Lui, dat celor suferinzi de anxietate, „Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.”

2. Pune-ţi la îndoială îndoielile, la fel de mult precum credinţa. Poate din cauza personalităţii sau ca reacţie la trecutul meu fundamentalist, clocesc mult îndoielile şi experimentez credinţa doar răzleţ. Cred că ar fi timpul să inversez tiparul, ce spuneţi?

3. Nu te aventura în călătoria aceasta de unul singur. Găseşte-ţi prieteni care te văd ca pe un pelerin, ca pe un rămas în urmă, şi nu ca pe un ghid. Ca şi alţi protestanţi, mă pun foarte repede în postura de singuratic cu Dumnezeu, o perspectivă pe care o văd din ce în ce mai nebiblică. Vechiul Testament relatează povestea poporului lui Dumnezeu; pildele lui Isus ne descopăr împărăţia; epistolele s-au adresat în primul rând unor comunităţi de credincioşi. Cunoaştem prea puţin despre cum să Îl urmăm pe Dumnezeu singuri, deoarece Dumnezeu nu a intenţionat niciodată lucrul acesta.

4. Dă voie binelui – frumuseţii naturale, sănătăţii tale, cuvintelor încurajatoare – să te pătrundă la fel de adânc cum o face şi răul. De ce este nevoie de 17 scrisori de încurajare pentru a anihila efectul uneia singure, care este caustică şi critică? Dacă m-aş trezi în fiecare dimineaţă şi dacă aş adormi în fiecare seară scăldat într-un sentiment de mulţumire şi nu al îndoielii de sine, orele zilei s-ar desfăşura, fără îndoială, altfel.

5. De dragul tău, simplifică. Elimină orice te distrage de la Dumnezeu. Printre altele, aceasta înseamnă o vânturare nemiloasă a mail-ulilor, a ziarelor şi cataloagelor, să le acord doar atâta timp cât să le arunc la gunoi. Dacă voi prinde vreodată curaj, şi televizorul meu îşi va găsi locul tot acolo.

Mă opresc azi la acestea cinci. Celelalte cinci direcţii, poate peste 50 de ani.

Domnule Costel Ghica, să trăiţi peste 100 de ani, cât doriţi dumneavoastră, iar eu să stau prin preajmă şi să vi-i număr! 🙂

h1

Zafiris – Kaka-ul nostru

12 ianuarie 2008

Nu prea îmi place fotbalul.

Una din cauze ar fi că în gimnaziu am practicat handbalul şi după aceea baschetul.

A doua cauză ar fi că alergi o oră şi jumătate şi înscrii de câteva ori, în cele mai bune cazuri, pe când în baschet efortul echipei se concretizează mult mai repede într-o fază spectaculoasă.

A treia ar fi ceea ce spun englezii, „Fotbalul este un sport elegant, practicat de bădărani…”

Sunt doi prieteni de-ai mei, Adrian Ambrosie (fost jucător la Poli Iaşi) şi Daniel Zafiris (fost jucător la Petrolul Ploieşti), care sunt excepţiile zicalei englezeşti. Parcă ar fi practicat rugby, „un sport dur, practicat de gentlemeni.” 🙂 Într-adevăr doi oameni cu caracter ales.

Ambii îl slujesc acum pe Dumnezeu acolo unde sunt chemaţi.

Cu Adrian am fost coleg la Colegiul Richard Wurmbrand timp de patru ani, iar cu Daniel Zafiris am slujit în biserica Filocalia.

Daniel Zafiris este implicat într-o organizaţie numită Atleţi în acţiune – Victorie dincolo de competiţie şi are în pregătire tipărirea unei Biblii care se va adresa în primul rând sportivilor din România.

În iarna aceasta au apărut despre el două articole în presa românească. Dacă doriţi să cunoaşteţi mai multe despre familia lui, accesaţi link-ul din evenimentul zilei.

Despre el şi alţi sportivi chemaţi să îşi schimbe cariera, în articolul din prosport.

h1

L-am învins pe nenorocit!

11 ianuarie 2008

„Ei bine George, în cele din urmă l-am învins pe nenorocit!” Acestea au fost cuvintele de întâmpinare pe care „Burra Sahib” – „Uriaşul”, cum îl numeau nepalezii – le-a rostit la vederea prietenului Lowe, care la coborâre îi ieşise în întâmpinare cu supă.

Azi, Sir Edmund Percival Hillary a ajuns în vârful Everestului vieţii şi nu a reuşit să o înfrângă şi pe nenorocita de moarte. A atins înălţimea de 88 de ani, fiind unul dintre puţinii oameni care reuşesc să respire aerul rarefiat al acestei înălţimi.

În anul 2006 a intrat într-o dispută privind moartea alpinistului David Sharp, afirmând că a fost „groaznic” faptul că alpiniştii au putut părăsi un om pe moarte doar să-şi atingă ţinta. Hillary a afirmat că el şi-ar fi abandonat expediţia în 1953, dacă ar fi fost nevoit să salveze o viaţă.

„A fost într-adevăr o greşeală gravă, dacă acolo se afla un om care avea probleme cu altitudinea şi a fost înghesuit sub o piatră, ca şi cum ţi-ai fi ridicat pălăria, ai fi spus ‘Bună dimineaţa’ şi ai fi trecut mai departe,” mărturisea el.

„Viaţa umană este mult mai importantă decât să ajungi în vârful muntelui.”
Şi când te gândeşti la evereştii de cadavre pe care urcă alţii…

Câteva imagini şi cuvinte preluate de la BBC.

h1

Wurmbrandiştii care îl cunosc pe Danny Giffen

11 ianuarie 2008

emily-danny-britton.jpg 

Sunt prieten cu Danny Giffen din anul 2002. Cei care aţi trecut pe la Wurmbrand îl ştiţi, mai ales din tabere. Soţia lui, Emily, tocmai a născut un băiat. Din nefericire micuţul Britton a venit cu o lună mai devreme şi nu o duce foarte bine.

 M-aş bucura mult dacă v-aţi ruga pentru familia Giffen, în special pentru Britton care este susţinut în viaţă de mai multe aparate.

Pentru detalii puteţi accesa blogul lui Danny.  Poate îi lăsaţi şi un mesaj de încurajare.

http://www.thegiffens.blogspot.com/

h1

Am suflat în fiolă cu multă bucurie

10 ianuarie 2008

alcool.jpg

Mă aşteptam să mi se întâmple şi în Iaşi. Mai ales că acum am şi maşină. Niciodată nu este prea târziu. Mi s-a mai întâmplat în urmă cu 10 ani. Atunci eram în Oradea şi conduceam Dacia 1600 a părinţilor. Fusesem în Felix cu fratele meu şi la o intersecţie unul dintre participanţii la trafic, un bărbat pe la vreo 40 de ani, mi-a arătat un semn de circulaţie universal, care deşi nu există în legislaţie este pe înţelesul tuturor.

Era foarte iritat, a accelerat, m-a depăşit, a intrat în faţa mea, a frânat şi i-am făcut praf bara de protecţie a daciei reprezentantului semnului universal. Era beat. Fratele meu a dorit mult să-l trezească cu vreo două. 🙂 Eu am fost vinovat fiindcă l-am atins din spate, însă mă aşteptam ca poliţia să-l pune măcar să sufle în fiolă. I-am plătit bara.

Uitându-mă în oglinda retrovizoare, acum două zile, conduceam pe str. Toma Cozma înspre Universitate, maşini parcate pe ambele sensuri se circulaţie. Un Megane cu număr de Botoşani depăşeste o maşină, îl semnalizez cu farurile, se redresează, însă când trece pe lângă mine oglinzile noastre laterale fac cunoştinţă. Oprim, îl întreb dacă aşa se circulă. Nu recunoaşte nimic şi pleacă. Ce să fac? Mi-am îndreptat oglinda şi am plecat şi eu.

Scenariul a început să se desfăşoare în mintea mea în felul următor. Mă gândeam că poate merge el la poliţie şi face el o declaraţie şi mă scoate bun de plată. Mă duc la biroul tamponări, cumpăr un formular şi încep să scriu. Eram liniştit, chiar zâmbitor. Lumea pe acolo era agitată, zburau dintr-un loc în altul asigurări, taloane, declaraţii, amenzi.

Înmânez ofiţerului de serviciu declaraţia şi după o scurtă lectură, mi se înmânează un alcoolmetru în vârf cu o suzetă proapăt desigilată. Sunt surprins de gest. Mi se spune să suflu până ledul verde se stinge. Întreb, bineînţeles foarte distrat, care este motivul acestui gest şi mi se arată că eu completasem greşit data. Nu era 6.01.2008, era 8.01.2008.

Foarte vigilentă poliţia română, oameni cu studii de psihologie. Au crezut că m-au prins. Cum să vii tu să declari că cineva te-a lovit, nu reclami nici o pagubă, doar aşa preventiv. Ori eşti beat, ori nu eşti Orban!

h1

Seminar – Rolul Relaţiilor în construirea succesului

8 ianuarie 2008

Colegiul Richard Wurmbrand – Iaşi organizează vineri, 18 ianuarie 2008, între orele 09-18.30 seminarul cu tema The Role of Relationships in Building Succes (Rolul relaţiilor în construirea succesului) susţinut de Gerald H. Twobly. Taxa de participare este de 50 RON.

Jerry Twombly este expert în fundraising şi dezvoltare organizaţională de mai bine de 30 de ani, ajutând organizaţia Building God’s Way (BGW) să adune aproape două miliarde de dolari în iniţiative de strângere de capital.

Ca fondator şi preşedinte al organizaţiei Development Marketing Associates (DMA), un grup de consultanţă internaţională, din 1985 s-a dedicat formării organizaţiilor, universităţilor şi şcolilor în ceea ce priveşte dezvoltarea instituţională.

Invitaţia se adresează liderilor de organizaţii, persoanele implicate în slujire, oamenilor de afaceri, studenţilor şi elevilor.

Program

Vineri – 18 ianuarie 2008

09.00 – 10.30: Sesiune 1
10.30 – 11.00: Pauză de cafea
11.00 – 12.30: Sesiune 2
12.30 – 14.00: Pauză de masă
14.00 – 15.30: Sesiune 3
15.30 – 16.00: Pauză de cafea
16.00 – 17.30: Sesiune 4
17.30 – 18.30: Timp de discuţii

Aveţi afişul mai jos.

afis-seminar.jpg

h1

Adio Hruşcă, adio Crăciun…

7 ianuarie 2008

S-a terminat şi cu vânzoleala şi viermuială sărbătorilor din anul trecut. În curând casele, înmireasmate de parfumul pomului de Crăciun, împodobite cu luminiţe şi ghirlande, vor părea dezbrăcate, goale. Îmi iau adio de la Hruşcă, scorţişoară, vanilie şi portocale. Depresia mă poate cuprinde, indiferent de numărul de piramidoane luate.

Poetul W.H. Auden a surprins foarte bine acest sentiment în timpul celui de-al doilea război mondial, când toată lumea îşi dorea ca Lumina lui Cristos să nu se stingă după Crăciun.

„Well, so that is that. Now we must dismantle the tree,
Putting the decorations back into their cardboard boxes
– Some have got broken – and carrying them up to the attic.
The holly and the mistletoe must be taken down and burnt,
And the children got ready for school.”

Jos cu globuleţele, hai la şcoală.

„There are enough left-overs to do, warmed-up, for the rest of the week –
Not that we have much appetite, having drunk such a lot,
Stayed up so late, attempted – quite unsuccessfully –
To love all of our relatives, and in general
Grossly overestimated our powers.”

Mâncare en-gros, băuturi en-detail, mătuşi, bunici, orfani şi bătrâni vizitaţi, somn puţin.

„…Once again
As in previous years we have seen the actual Vision and failed
To do more than entertain it as an agreeable
Possibility, once again we have sent Him away…
The Christmas Feast is already a fading memory,
And already the mind begins to be vaguely aware
Of an unpleasant whiff of apprehension…”

For the Time Being: Un Oratoriu de Crăciun a fost scris de Auden după proaspăta convertire la creştinism. Poezia este un fel de masă de Crăciun, lungă şi săţioasă, unde Auden ne serveşte înţelegerea lui cu privire la creştinism, ingredientul cel mai des întâlnit fiind semnificaţia naşterii lui Isus Cristos. Auden se uită cu încantare maximă la sărbători şi îşi dă seama că Dumnezeu nu şi-a dorit niciodată Ziua noastră de Crăciun, ci toate zilele noastre, cotidianul nostru lipsit de sărbătoare.

Auden concluzioneză:

„In the meantime
There are bills to be paid, machines to keep in repair,
Irregular verbs to learn, the Time Being to redeem
From insignificance. The happy morning is over,
The night of agony still to come; the time is noon:
When the Spirit must practice his scales of rejoicing
Without even a hostile audience, and the Soul endure
A silence that is neither for nor against her faith
That God’s Will will be done, That, in spite of her prayers,
God will cheat no one, not even the world of its triumph.”

În viaţa mea ocupată, pregătitul lecţiilor, întâlniri, conferinţe, plata chiriei, a facturilor, curăţenie, scrisul blogului, este aproape imposibil să răscumpăr cotidianul din blazajul ei. Însă tocmai aceasta este vestea bună a naşterii lui Isus. Vestea Bună nu este o zi de naştere de demult, de care îmi aduc aminte o dată pe an. Nimic nu trebuie să fie de acum blazaj.

Având Crăciunul în spate, ce fac? Isus şi-a făcut cort în mijlocul oamenilor să trăiască non-stop printre noi şi în mine. Normal că e uşor să îl limitez la sărbători şi, poate, la duminici. Mai greu este să îl las să se uite în debara sau sub preş, unde numai eu ştiu ce se află.

Sărbătoarea s-a sfârşit. „Dăm jos pomul, punem decoraţiile în cutii.” Totuşi refuz, ca împreună cu instalaţia, să arunc în pod şi lumina lui Cristos.