Adio Hruşcă, adio Crăciun…

S-a terminat şi cu vânzoleala şi viermuială sărbătorilor din anul trecut. În curând casele, înmireasmate de parfumul pomului de Crăciun, împodobite cu luminiţe şi ghirlande, vor părea dezbrăcate, goale. Îmi iau adio de la Hruşcă, scorţişoară, vanilie şi portocale. Depresia mă poate cuprinde, indiferent de numărul de piramidoane luate.

Poetul W.H. Auden a surprins foarte bine acest sentiment în timpul celui de-al doilea război mondial, când toată lumea îşi dorea ca Lumina lui Cristos să nu se stingă după Crăciun.

„Well, so that is that. Now we must dismantle the tree,
Putting the decorations back into their cardboard boxes
– Some have got broken – and carrying them up to the attic.
The holly and the mistletoe must be taken down and burnt,
And the children got ready for school.”

Jos cu globuleţele, hai la şcoală.

„There are enough left-overs to do, warmed-up, for the rest of the week –
Not that we have much appetite, having drunk such a lot,
Stayed up so late, attempted – quite unsuccessfully –
To love all of our relatives, and in general
Grossly overestimated our powers.”

Mâncare en-gros, băuturi en-detail, mătuşi, bunici, orfani şi bătrâni vizitaţi, somn puţin.

„…Once again
As in previous years we have seen the actual Vision and failed
To do more than entertain it as an agreeable
Possibility, once again we have sent Him away…
The Christmas Feast is already a fading memory,
And already the mind begins to be vaguely aware
Of an unpleasant whiff of apprehension…”

For the Time Being: Un Oratoriu de Crăciun a fost scris de Auden după proaspăta convertire la creştinism. Poezia este un fel de masă de Crăciun, lungă şi săţioasă, unde Auden ne serveşte înţelegerea lui cu privire la creştinism, ingredientul cel mai des întâlnit fiind semnificaţia naşterii lui Isus Cristos. Auden se uită cu încantare maximă la sărbători şi îşi dă seama că Dumnezeu nu şi-a dorit niciodată Ziua noastră de Crăciun, ci toate zilele noastre, cotidianul nostru lipsit de sărbătoare.

Auden concluzioneză:

„In the meantime
There are bills to be paid, machines to keep in repair,
Irregular verbs to learn, the Time Being to redeem
From insignificance. The happy morning is over,
The night of agony still to come; the time is noon:
When the Spirit must practice his scales of rejoicing
Without even a hostile audience, and the Soul endure
A silence that is neither for nor against her faith
That God’s Will will be done, That, in spite of her prayers,
God will cheat no one, not even the world of its triumph.”

În viaţa mea ocupată, pregătitul lecţiilor, întâlniri, conferinţe, plata chiriei, a facturilor, curăţenie, scrisul blogului, este aproape imposibil să răscumpăr cotidianul din blazajul ei. Însă tocmai aceasta este vestea bună a naşterii lui Isus. Vestea Bună nu este o zi de naştere de demult, de care îmi aduc aminte o dată pe an. Nimic nu trebuie să fie de acum blazaj.

Având Crăciunul în spate, ce fac? Isus şi-a făcut cort în mijlocul oamenilor să trăiască non-stop printre noi şi în mine. Normal că e uşor să îl limitez la sărbători şi, poate, la duminici. Mai greu este să îl las să se uite în debara sau sub preş, unde numai eu ştiu ce se află.

Sărbătoarea s-a sfârşit. „Dăm jos pomul, punem decoraţiile în cutii.” Totuşi refuz, ca împreună cu instalaţia, să arunc în pod şi lumina lui Cristos.