h1

Sfaturi pentru încă 50 de ani

13 ianuarie 2008

Domnul Costel Ghica a împlinit… câţiva ani. Ne-a spus astăzi că, din păcate pentru unii dintre noi (în primul rând pentru cei din familie, apoi cei din biserică), se află doar la jumătatea vieţii.

Aşa că m-am gândit ca, în loc de tradiţionalul românesc „La mulţi ani!” (ce să îi mai urez, dacă ştie deja că îi are 🙂 ), să îi fac o dedicaţie.

Philip Yancey a împlinit de curând 50 de ani şi, pe lângă inspecţia tehnică periodică pentru a verifica maşinăria fizică, şi-a făcut o radiografie spirituală. Şi-a luat câteva zile de linişte şi singurătate, iar împreună cu doctorul lui spiritual a reuşit să îşi construiască un plan de acţiune pentru următorii 50 de ani.

Se pare că domnul Costel Ghica nu este singurul personaj, care are de gând să ne petreacă la Domnul sau de care nu vom scăpa prea curând. 🙂

Iată draftul planului.

1. Vino la Dumnezeu cu necazurile tale, precum şi cu cele ale lumii. Găseşte echilibrul perfect între nevoia de fericire personală şi preocuparea normală pentru problemele lumii: sărăcia, nedreptatea şi mediul înconjurător. Mă uit la exemplul lui Isus, care cu siguranţă era preocupat de probleme similare când era pe pământ. Ascultă sfatul Lui, dat celor suferinzi de anxietate, „Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.”

2. Pune-ţi la îndoială îndoielile, la fel de mult precum credinţa. Poate din cauza personalităţii sau ca reacţie la trecutul meu fundamentalist, clocesc mult îndoielile şi experimentez credinţa doar răzleţ. Cred că ar fi timpul să inversez tiparul, ce spuneţi?

3. Nu te aventura în călătoria aceasta de unul singur. Găseşte-ţi prieteni care te văd ca pe un pelerin, ca pe un rămas în urmă, şi nu ca pe un ghid. Ca şi alţi protestanţi, mă pun foarte repede în postura de singuratic cu Dumnezeu, o perspectivă pe care o văd din ce în ce mai nebiblică. Vechiul Testament relatează povestea poporului lui Dumnezeu; pildele lui Isus ne descopăr împărăţia; epistolele s-au adresat în primul rând unor comunităţi de credincioşi. Cunoaştem prea puţin despre cum să Îl urmăm pe Dumnezeu singuri, deoarece Dumnezeu nu a intenţionat niciodată lucrul acesta.

4. Dă voie binelui – frumuseţii naturale, sănătăţii tale, cuvintelor încurajatoare – să te pătrundă la fel de adânc cum o face şi răul. De ce este nevoie de 17 scrisori de încurajare pentru a anihila efectul uneia singure, care este caustică şi critică? Dacă m-aş trezi în fiecare dimineaţă şi dacă aş adormi în fiecare seară scăldat într-un sentiment de mulţumire şi nu al îndoielii de sine, orele zilei s-ar desfăşura, fără îndoială, altfel.

5. De dragul tău, simplifică. Elimină orice te distrage de la Dumnezeu. Printre altele, aceasta înseamnă o vânturare nemiloasă a mail-ulilor, a ziarelor şi cataloagelor, să le acord doar atâta timp cât să le arunc la gunoi. Dacă voi prinde vreodată curaj, şi televizorul meu îşi va găsi locul tot acolo.

Mă opresc azi la acestea cinci. Celelalte cinci direcţii, poate peste 50 de ani.

Domnule Costel Ghica, să trăiţi peste 100 de ani, cât doriţi dumneavoastră, iar eu să stau prin preajmă şi să vi-i număr! 🙂

2 comentarii

  1. Foarte adevarata partea cu impactul unei descurajari versus o incurajare! Si restul, n-am ce zice! Sa traim atata, dar in caz ca nu mai suportam :)in cele din urma, am putea grabi venirea Domnului!


  2. Cristian: niste sfaturi jos palaria. Felicitari! Imi place cum gandesti.

    Sa ne traiesti vesnic !



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: