4,3,2,Mungiu se alege cu O Scar

4, 3, 2, şi… Mungiu nu se alege cu Oscarul, ci cu O Cicatrice (O Scar)!

După mai mult de 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Mungiu se alege cu o cicatrice zdravănă. Nu ştiu dacă va rămâne traumatizat toată viaţa, cert este, însă, că nu a fost nominalizat la Oscar.

În urmă cu câteva ore, Academia Americană de Film a anunţat lista celor nouă filme selectate în penultima fază a nominalizărilor la Oscar pentru categoria Cel mai bun film străin. Să nu ne fie cu supărare, mai sunt şi alte filme bine cotate care au ieşit din cursă anul acesta, de exemplu: Silent Light sau filmul de animaţie Persepolis.

Surpriza vine în urma constatării că 432 ar fi fost tipul de film pe care Academia, deseori, l-a aclamat în trecut, un film cu înaltă ţinută artistică care are, totuşi, priză la publicul larg. Criticii americani l-au perceput nu ca pe un exerciţiu intelectual, ci ca pe unul visceral, nu ca o confruntare pro-life – pro-choice, ci ca pe un exemplu de adaptare la context a unor oameni dintr-un regim opresiv. Ei bine, nu aşa l-au văzut şi cei din juriu.

Care sunt motivele pentru care nu a trecut de faza aceasta? Numai comitetele americane o ştiu. Clar este că nu avem priză. Ştim să mânuim camera de filmat cu mâna, ca la un reality show, însă pentru asta există showuri de televiziune. Ştim să spunem poveşti chiar fără morală, dar nu ştim să le metamorfozăm în tragedii.

I-a lipsit un condiment, pe care îl au cei de dincolo de ape, i-a lipsit lansarea. Poate dacă se numea 4321, atunci prindea şi Oscarul.

Aşa, rămânem cu tăcerea de la sfârşitul filmului şi cu cicatricea. Filmul o merită, mai ales pe a doua.

Bulgaria-România egal

Meciul Bulgaria România a fost unul mai mult care ţinea de orgolii. În grupa cu Bulgarii, ne-am înjurat de a auzit toată Europa, după cum ştim, şi presa a pompat cerneală multă pe tema mămăligarilor. 

Am aflat ce au făcut românii în Bulgaria. Au reuşit să se egaleze ca şi în retur.

Deşi meciul a fost pierdut, am reuşit să scoatem un rezultat de egalitate. Balcanism. Balcanismul s-a manifestat concretuos în realitatea călătoriei înspre arenă şi în realitatea meciurilor.

Nu ne putem dezice. Românii în drum spre Sofia i-au atacat nu pe bulgari, ci pe români. Cum să spargi cauciucurile conaţionalilor? Culmea balcanismului: românii să îi bată pe români în Bulgaria.

La meci, nu ne-am liniştit.

Ajunşi în retur, fără „praf”, am aprins torţe şi le-am aruncat în bulgari. Gest nobil de pace între două ţări vecine. Sentimentalismul ieftin al lui Stoicikov, familiaritatea agresivă a lui Mutu, violenţa limbajului care ne apropie, parbrize sparte, instinctul malefic de distrugere al suporterilor au oferit un spectacol fotbalistic demn de comentariul lui Ţopescu când şi-a dat demisia.

Ne jignim fiindcă ne iubim şi rostim imprecaţii ca dovadă de apropiere. Balcaniada este o competiţie zilnică, care are loc nu neaparat între sportivi.

Nu am soluţie pentru inteligenţa spirituală

Sâmbăta aceasta am participat la Conferinţa MATE (The Moldavian Association of Teachers of English) care avut loc la Colegiul Costache Negruzzi – Iaşi. Organizare bună, mâncare bună, însă la sesiunea plenară, doamna profesor universitar a prezentat o lucrare despre stiluri de învăţare, pornind de la teoria inteligenţelor multiple dezvoltată de Howard Gardner.

Această teorie educaţională sugerează că fiecare om are diferite tipuri de inteligenţă, care îi alcătuiesc, într-un mod unic, ceea ce se cheamă „profilul cognitiv”. Nu vreau să intru în detalii, simpla enumerare explică per se fiecare tip de inteligenţă:

1. Interpersonală (oamenii)

2. Intrapersonală (sinele)

3. Logico-matematică (numerele)

4. Kinestezică (trupul)

5. Spaţială (imaginile)

6. Lingvistică (cuvintele)

7. Ritmică (muzica)

Aici, doamna profesor face o paranteză şi menţionează că mai există două tipuri de inteligenţă:

8. Naturalistă (mediul înconjurător) şi

9. Spirituală (?).

Dincolo de critica ce poate fi adusă acestei teorii, m-au zgândărit două aspecte.

În primul rând, atunci când a ajuns la descrierea caracteristicilor fiecărui tip de inteligenţă, a sărit, presupun că din „greşeală”, peste inteligenţa spirituală. Nu se poate la un astfel de nivel să fii incomplet. A fost pe faţă! Discriminatoriu!

Să presupunem că aş fi un suştinător al teoriei inteligenţelor multiple, azi nu am aflat cum ar trebui să predau limba engleză copiilor care sunt posesorii de inteligenţă spirituală.

Am făcut teste la noi în şcoală şi se pare că avem numai din-ăştia cu inteligenţă spirituală. Toţi sclipesc. Au şi alte tipuri de inteligenţă, însă predominantă este inteligenţa spirituală. Ce fac cu ei? Se pare că nu vor învăţa limba engleză niciodată, din moment ce nu există o metodică pentru astfel de copii.

În al doilea rând, a trădat, fără să vrea, ce fel de tip de inteligenţă suştine şi ce fel de concepţie despre lume şi viaţă întrupează. Iată câteva din recomandările pe care le-a făcut celor care predau limba engleză unor copii:

– cu inteligenţă intrapersonală – aplică tehnici de relaxare a minţii

– cu inteligenţă kinestezică – aplică tehnici de relaxare a trupului

– cu inteligenţă naturalistă – audierea unor piese de genul Sounds of Nature

Cu alte cuvinte, în fiecare din noi zace un Ghandi, un Freud sau un Darwin, trebuie doar să-l învăţăm limba engleză.

Inteligenţa spirituală are de a face cu conexiunea fiecărei persoane cu Creatorul ei. Înseamnă abilitatea de a recunoaşte principiile după care se guvernează viaţa (legile naturale şi spirituale) şi de a trăi conform acestor principii. În termeni laici, ea se cheamă înţelepciune. „Frica de Domnul este începutul înţelepciunii!”

Ce să fac cu cei care au inteligenţă spirituală – cine nu o are? Cum să le predau? Poate mă ajutaţi voi! 🙂