Soacra dincolo de google

Înainte de 8 martie un prieten mi-a cerut să scriu un articol. Iată cum suna e-mailul.

Dragă Cristi,

Ce zici de un articol despre “soacră”? Ai fi primul om care poate să lege două vorbe de bine despre soacra lui. Ce zici, te-am provocat?

Mihai

Aștept feed-back!

Răspuns:

Dragă Mihai,

Ca să fiu foarte punctual… 1. Ce să spun despre un articol cu așa o temă? Mi-ar place mai mult să citesc articolul cu tema, decât să îl scriu eu. 2. Ar fi bine să leg mai mult de două vorbe de bine, dacă vreau să fie bine. 3. Ce să zic? M-ai provocat. 4. Aștept și eu un feed-back, cel mai important, după masa de prânz de duminică.

Ca să fiu nepunctual… La un googălit rapid am descoperit un fenomen, de altfel reprezentativ pentru noi românii, care la prima vedere ne apare inofensiv. Credem că ne-ar putea descâlci ghemotocul cu fițe al relațiilor de familie, însă nu facem altceva decât să ne înfingem fusul lașității și mai tare în ochi.

Prin urmare, au izvorât peste 214.000 de pagini google cu bancuri despre soacre, ceea ce îmi demonstrează cât de mitocănește ne purtăm cu mamele soțiilor noastre. De exemplu, unul dă un anunț la ziar: “Cumpăr apartament, destul de spațios ca să încap cu soția, dar în același timp îngust, ca să nu vină la noi soacra.” Altul, mai teolog decât papa își dorește să fie ca Adam, fără soacră, cu alte cuvinte să fie în paradis.

Ce-am făcut? Masculinitatea noastră și-a instalat softul agnosticismului în hardul bunelor maniere sau al bunei noastre cuviințe și am devenit nevrotici în raportarea la o relație, în final la o persoană. Când nu avem antivirus și ne vedem descoperiți, începem să construim bancuri, vulgarizând orice sentiment. Am îngropat bunul simț în cimitirul vesel și ne credem filosofi în arealul soacrelor.

Mie îmi este foarte ușor să vorbesc despre soacră, deoarece vorbesc despre mama soției mele, pe care o prețuiesc și o iubesc nespus. Dacă ai o problemă cu soacra, este ca și cum ai spune că îți place Monalisa, dar nu și Leonardo da Vinci sau te bucuri cu nesimțire de lumina becului, fără să îi fii recunoscător lui Edison.

În luna mai a anului 2003, domnul Pavel a dorit să anunțe logodna noastră în biserică și a ieșit în față la microfon, cu intenția de a face o declarație apreciativă la adresa mea: “De azi avem un al treilea copil în familie.” Toată lumea a înțeles că așteptau încă un copil. Lucrurile s-au lămurit mai târziu; eu eram copilul. Mai mult, când doamna Liliana mă prezenta rudelor sau cunoștințelor afirma că sunt noul lor fiu. Dacă eu eram fiu, era imposibil ca doamna să nu îmi fie mamă și domnul să nu îmi fie tată. Aici trebuie să recunosc că în toate aspectele, balanța înțelepciunii în relație a înclinat mai mult în partea lor, de aceea îmi este ușor să îi spun doamnei Liliana, mamă.

Mulți gropari din cimitirul vesel mă întreabă din când în când: “Cum este să lucrezi cu soacra? Mai mult, cum e să îți fie soacra șefă?”

David avea o relație asemănătoare cu socrul său și la un moment dat, într-un dialog cu slujitorii lui Saul, el le servește răspunsul cu lopata ironiei: “Credeți că este ușor să fii ginerele împăratului? Eu sunt un om sărac și de puțină însemnătate…” Respectul și aprecierile exprimate de David mă inspiră și mă motivează. Ele sunt cheia care îmi oferă onoarea de a lucra împreună cu doamna Liliana. Nu soacra este problema, problema sunt eu. De aceea, cred că în cazul meu, afirmația lui David ar trebui rostogolită și ar trebui să zăngăne așa: “Credeți că este ușor să fii soacra lui…?”

Cristian Lucaci

Centenarul Richard Wurmbrand

Anul acesta Colegiul Richard Wurmbrand sărbătorește!

Miercuri, 25 Martie 2009, ora 18, la Colegiul Richard Wurmbrand – Iași, str. Smârdan nr. 13, va avea loc Serata Tinerilor. În prima parte a evenimentului vom viziona filmul documentar realizat  de Cristi Țepeș, iar în a doua parte va avea loc o dezbatere care îi va avea ca invitați pe Michael Wurmbrand, fiul lui Richard Wurmbrand, și pe Tom White, președintele organizației Vocea Martirilor.

Joi, 26 Martie 2009, ora 18, la Colegiul Richard Wurmbrand – Iași, str. Smârdan nr. 13, va avea loc Centenarul Richard Wurmbrand. Invitații speciali ai acestui eveniment sunt Mihai Wurmbrand, Tom White, Lucia Hossu Longin, Cristi Țepeș și Liliana Romaniuc. Invitațiile se pot procura de la sediul Colegiului sau de la liderii bisericilor din Iași.

Sâmbătă, 28 Martie 2008, ora 10, la Colegiul Richard Wurmbrand – Iași, str. Smârdan nr. 13, va avea loc Olimpida Biblică, ediția a III-a. Tema acestei ediții este Testul credinței. Sunteți invitați să vă încurajați echipa favorită și să vă puneți la test cunoștințele, memoria și creativitatea în raport cu cărțile Efeseni, Coloseni, Filipeni, Filimon, 2 Timotei, 1 Petru, Apocalipsa și cu cartea lui Richard Wurmbrand Cu Dumnezeu în subterană.

Vă invităm să fiți parte a sărăbătorii noastre!

Încotro? În Cotroceni, la preşedintele Băsescu…

Încotro să o iei după ce ai fost bolnav la pat atâta vreme? Normal, înspre Cotroceni. După încă o noapte de nesomn şi după absenteismul motivat din zona blogosferică, trebuia să îmi revin cumva. M-a înviat la invitaţia la Cotroceni.

Corul Colegiului Richard Wurmbrand împreună cu câţiva profesori au fost invitaţi la Palatul Cotroceni să cânte câteva colinde domnului preşedinte Băsescu. Dincolo de multele şi frumoasele lucruri pe care le-am învăţat în această experienţă, am descoperit încă o dovadă că tot ce spune Biblia este adevărată. În cartea Proverbelor 30:28 aflăm următoarele: „păianjenul îl poţi prinde cu mâinile şi se găseşte totuşi în casele împăraţilor.” Am văzut o mică pânză de paianjen şi la Cotroceni. 🙂 Deci e adevărat!

După o scurtă urare de bun venit din partea domnului Băsescu, fiecare grup a prezentat câte un colind. Când grupul de la CRW a încheiat interpretarea celor două colinde, preşedintele le-a făcut onoarea de a-i invita în faţă pentru a colinda întreaga asistenţă din partea lui. La sfârşit ne-a urat să ne vedem şi peste şapte ani! Cine ştie?

Mai jos câteva poze.

Corul Colegiului Richard Wurmbrand cu domnul preşedinte.

Preşedintele primeşte pinul de aur cu sigla Colegiului.

În faţă, la invitaţia preşedintelui.

Discursul preşedintelui.

Tu poţi sparge câte nuci vrei

Colegiul Richard Wurmbrand organizează Balul Anual de Binefacere, ediţia a IV-a – Spărgătorul de nuci – Vineri, 14 decembrie 2007, între orele 18.45-21.00 la Sala de Recepţie a Hotelului Agrement Ciric.

Nuca tare pe care trebuie să o spargem în acest an este:

STRÂNGEREA DE FONDURI ÎN VALOARE DE PESTE 20.000 RON PENTRU FINANŢAREA TERENULUI DE SPORT.

Când vrei să te alături spărgătorilor de nuci, te poţi înscrie în Echipa de Voluntari, în perioada 30 noiembrie – 03 decembrie 2007.

Vei primi sarcini importante şi vei fi recunoscut şi recompensat în cadrul Balului.

Alege activităţile în care vrei să fii implicat, care îţi plac cel mai mult şi înscrie-te aici pe blog, mai jos, scrie la comments.

Vom premia clasa cu cei mai mulţi voluntari şi clasa cu cele mai multe bilete vândute.

Activităţi:

 Inscripţionare dvd-uri cu filmul şcolii

 Plasare invitaţii

 Întocmire şi multiplicare liste participanţi dintre elevi

 Întocmire şi multiplicare liste participanţi dintre profesori

 Întocmire şi multiplicare liste participanţi dintre părinţi

 Decorare sala de bal cu participarea specialiştilor

 Montarea aparatură sonorizare şi video în sala de bal

 Confecţionare felicitări

 Usher la bal

 Fotografii

 Disponibilitate în timpul balului

Botez – viaţă şi acordeoane

Duminică am participat la botezul unei eleve la Biserica Baptistă Sfânta Treime din Iaşi. A fost un lucru extraordinar să văd patru adolescenţi, hotărâţi frate, să nu dea înapoi de la Cristos şi gata să Îl mărturisească în faţa părinţilor, prietenilor, colegilor şi, mai ales, a profesorilor lor.

Una dintre domnişoare era studenta doamnei Doina Dimitriu – personalitate cu care Iaşul se poate mândri.

Am rămas plăcut impresionat să văd că soprana, care printre altele a cântat şi la Scala din Milano, îşi drege vocea pe hol şi apoi, invitată de pastorul bisericii, ajunge în faţă şi cutremură biserica cu glasul ei.

Dimineaţă fiind – tortură pentru cântăreţi – a cântat un Ave Maria, de m-a făcut să uit şi de cuvinte şi de teologie şi de ce-o să zică fraţii. La sfârşit ropot de aplauze, iar apoi  o mărturie frumoasă a tinerilor în faţa martorilor văzuţi şi nevăzuţi.

Aşa tineri mai zic şi eu; nu le-a fost ruşine să îşi invite profesorii la cununia lor publică cu Cristos. Mai ales că, ei sunt aceia care pot observa cel mai bine când mirii vor fi certaţi.

Au avut credinţă şi tupeu. La unirea lor cu Cristos a cântat Doina Dimitriu, dar nici nu vreau să mă gândesc ce-a fost în cer: viaţă şi acordeoane…