Prima dată când am venit în Iaşi m-am bucurat să stau, în anul transferului parental, la familia Mănăstireanu. Pentru cei care au cunoscut blocul din Dacia, puteţi să fiţi invidioşi: am stat în garsoniera din spatele blocului, unde pereţii erau nu din BCA, ci din cărţi.
După anul acela, m-am mutat cu chiria de 5 ori. După ce în 2003 m-am căsătorit cu Rebeca, nu am mai reuşit să am nici un colţ în casă. Totul s-a transformat. Jungla devenise Eden. De atunci, frate, pune-te pe rugăciune. (Vă daţi seama – nici măcar lui Adam nu i-a plăcut grădina.)
Rugăciunea era să găsim cu chirie, un apartament cu mai multe camere, ca una să fie a mea. Cum Dumnezeu are obiceiul să asculte multe din trăsnăile noastre, a ascultat-o şi pe asta. Şi de atunci, am ceea ce soţia a botezat: VĂGĂUNA.
Aici totul este după asemănarea mea. Rebeca nu atinge nimic. Nici o carte, nici o foaie, nici un CD. Totul este imaculat. (Definiţia din dicţionarul Lucaci: IMACULAT = dezordine ordonată, lăsată să se dezvolte în mediul ei natural). Este un fel de Sfânta Sfintelor, în care soţia mea intră doar o dată pe an. 🙂 Musafiri nu intră niciodată. Ei stau în curte. 🙂
Azi, Rebeca vine acasă cu o poezie. Era bucuroasă pentru mine. Cred că începe să mă înţeleagă. Dedic această poezie fabricii de bărbaţi.
The Inner Man
Their marriage was
A perfect union of trust and understanding
They shared everything – except
his desk drawer, which,
through the years remained
locked.
One day, curiosity overcame her.
Prised open,
There was – nothing.
„But why?” – she asked,
confused and ashamed.
„I needed a place of my own.”
he replied sadly.
Săracu’! Care este Sfânta Sfintelor pentru voi?
Aşa cu aşa... 