Încă cinci, dar nu mă duc

Mă lăudam ieri că celelalte cinci sfaturi vor urma peste încă 50 de ani. M-am gândit mai bine şi m-am răzgândit. Mi-am dat seama că s-ar putea să nu mai apuc nici următoarele 5 minute.

Era o reclamă, „Încă una şi mă duc.” Eu vă spun: „Încă cinci, dar nu mă duc.” Cel puţin până când o să vrea să mă cheme. 🙂

Aşa că Philip Yancey continuă…

6. Găseşte ceea ce Eric Liddell a găsit: ceva ce te va face să simţi plăcerea lui Dumnezeu. Când sora sprinterului a început să se îngrijoreze că participarea lui la Olimpiadă l-ar putea deturna de la cariera lui misionară, Eric a replicat: „Dumnezeu m-a făcut să fiu rapid. Atunci când alerg, simt că Îi fac plăcere.” Ce mă face pe mine să simt plăcerea lui Dumnezeu? Trebuie să o identific, iar apoi să o iau la fugă.

7. Întotdeauna „greşeşte”, la fel cum face şi Dumnezeu, de partea dreptăţii, a milei şi compasiunii. Contiunui să fiu uimit de umilinţa unui Dumnezeu suveran care coboară să locuiască în noi, creaturile lui defecte. „Nu stingeţi Duhul”, spune Pavel într-un loc, iar în altul „nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu”. În doar atâtea cuvinte, Dumnezeul atotputernic ne roagă să nu-l rănim. Manifest eu aceeaşi atitudine umilă şi neconstrângătoare faţă de oamenii pe care nu sunt de acord?

8. Să nu-ţi fie ruşine. „Mie nu mi-e ruşine de Evanghelie”, le spunea Pavel romanilor. De ce oare vorbesc generalităţi atunci când necunoscuţii mă întreabă cum îmi câştig existenţa şi apoi încerc să le explic ce fel de cărţi scriu? De ce enumăr mai întâi şcolile seculare pe unde am absolvit şi apoi pe cele creştine?

9. Adu-ţi aminte, creştinii aceia care te sâcâie aşa de mult – Dumnezeu i-a ales şi pe ei. Din nu ştiu ce raţiune, îmi este mult mai uşor să arăt har şi acceptare faţă de necredincioşii imorali decât faţă de creştinii critici şi înguşti.

10. Iartă, zilnic, celor care ţi-au făcut rănile care te împiedică să fii desăvârşit. Tot mai mult, descopăr că Dumnezeu foloseşte rănile noastre în slujba lui. Dacă ascund în mine râca faţă de cei care mi le-au cauzat, încetinesc actul răscumpărător care poate aduce vindecare.

Radiografia spirituală ne oferă un avantaj clar faţă de examenul medical. Indiferent de ce fac, trupul meu ca continua să se deterioreze, însă, spiritualiceşte abia aştept să cresc şi să mă revigorez atâta timp cât ascult şi acţionez pe baza a ceea ce îmi spune Dumnezeu.

Jesus is the answer! I’m sorry… What was the question?

Uneori oamenii adulţi, părinţi, profesori, pastori se tem de întrebările tinerilor sau ale altora care le-ar putea pune. Întrebările care vin din partea tinerei generaţii pot părea obraznice sau rebele. Întrebările care vin din partea celor aparţinând altor culturi par ca venind de pe Marte. Chiar şi atunci când întrebările sunt oneste, ele pot fi aşa de dificile încât să rămâi încurcat.

Am observat la mine o predispoziţie, aceea de a-mi limita întrebările la cele cunoscute, familiare. Mă simt prost să pun întrebări la care nu am răspuns. Iar generaţia nouă a inventat azi tot felul de gadgeturi care ne ajută să nu ne mai punem întrebări. Suntem creiere urechioase care umblă pe două picioare cu volumul dat la maxim. Găsim tot timpul metode să evităm întrebările mari ale vieţii.  Ne este frică să punem întrebările incomode. Dacă cumva primesc vreun răspuns şi nu-mi convine ce aud. 🙂

Am aflat că nu sunt numai răspunsuri greşite, ci şi întrebări greşite. Ca să primeşti un răspuns corect la o întrebare, ea trebuie formulat corect. De exemplu, discutam cu cineva despre importanţa lecturii şi spre sfârşit mă întreabă: „Dar tot timpul trebuie să citesc?” Vă las pe voi să vedeţi unde este greşeala.

Apoi, am mai aflat că în discuţiile mele cu ceilalţi m-am grăbit să le dau cu versete peste ochi şi să le spun că „Isus este răspunsul” fără să fi auzit măcar întrebarea. Ceva de genul:

Întrebare: „Cât timp mai trece până ajungem acasă?”

Răspuns: „Cu siguranţă mâine va ninge!”

Mai mult, am descoperit că dincolo de întrebare este o altă întrebare mult mai profundă, mult mai strigătoare şi mult mai urgentă la care ar trebui să răspund. Aşa că pun eu întrebarea.

Deseori a pune întrebări este mult mai eficace decât a oferi răspunsuri. Uneori aşa… cunoaştem.

Iubire şi timp

Iubita mea soţie mi-a trimis o scurtă poezie ce aparţine lui Elizabeth Cheney, Overheard in an Orchard.

Said the Robin to the Sparrow:
„I should really like to know
Why these anxious human beings
Rush about and worry so…”

Said the Sparrow to the Robin:
„Friend, I think that it might be
That they have no Heavenly Father
Such as cares for you and me.”

Pe timpuri obişnuiam să am timp. Astăzi alerg tot timpul după timp. Nu am timp să mă îmbrac, întârzii la întâlniri, nu am timp să mănânânc, nu am timp să gândesc, nu am timp să pun întrebări, nu am timp de voi, nu am timp să citesc, nu am timp să mă rog. Nu mai am timp să pierd timpul. Şi totuşi, când mă gândesc, voi ajunge la timp acolo unde timpul are timp, adică la… moarte. Înspre acolo, încă nu vreau să mă grăbesc:)

Max Picard triluluia aşa: „Iubirea e o chestiune de timp. Cei ce se iubesc au întotdeauna timp unul pentru celălalt. Şi pentru că este Iubire, Dumnezeu s-a făcut timp.” De aceea, merită să îmi fac timp să am timp.