Archive for the ‘Meditatiile’ Category

h1

Soacra dincolo de google

19 Martie 2009

soacra_cu_trei_nurori3

Înainte de 8 martie un prieten mi-a cerut să scriu un articol. Iată cum suna e-mailul.

Dragă Cristi,

Ce zici de un articol despre “soacră”? Ai fi primul om care poate să lege două vorbe de bine despre soacra lui. Ce zici, te-am provocat?

Mihai

Aștept feed-back!

Răspuns:

Dragă Mihai,

Ca să fiu foarte punctual… 1. Ce să spun despre un articol cu așa o temă? Mi-ar place mai mult să citesc articolul cu tema, decât să îl scriu eu. 2. Ar fi bine să leg mai mult de două vorbe de bine, dacă vreau să fie bine. 3. Ce să zic? M-ai provocat. 4. Aștept și eu un feed-back, cel mai important, după masa de prânz de duminică.

Ca să fiu nepunctual… La un googălit rapid am descoperit un fenomen, de altfel reprezentativ pentru noi românii, care la prima vedere ne apare inofensiv. Credem că ne-ar putea descâlci ghemotocul cu fițe al relațiilor de familie, însă nu facem altceva decât să ne înfingem fusul lașității și mai tare în ochi.

Prin urmare, au izvorât peste 214.000 de pagini google cu bancuri despre soacre, ceea ce îmi demonstrează cât de mitocănește ne purtăm cu mamele soțiilor noastre. De exemplu, unul dă un anunț la ziar: “Cumpăr apartament, destul de spațios ca să încap cu soția, dar în același timp îngust, ca să nu vină la noi soacra.” Altul, mai teolog decât papa își dorește să fie ca Adam, fără soacră, cu alte cuvinte să fie în paradis.

Ce-am făcut? Masculinitatea noastră și-a instalat softul agnosticismului în hardul bunelor maniere sau al bunei noastre cuviințe și am devenit nevrotici în raportarea la o relație, în final la o persoană. Când nu avem antivirus și ne vedem descoperiți, începem să construim bancuri, vulgarizând orice sentiment. Am îngropat bunul simț în cimitirul vesel și ne credem filosofi în arealul soacrelor.

Mie îmi este foarte ușor să vorbesc despre soacră, deoarece vorbesc despre mama soției mele, pe care o prețuiesc și o iubesc nespus. Dacă ai o problemă cu soacra, este ca și cum ai spune că îți place Monalisa, dar nu și Leonardo da Vinci sau te bucuri cu nesimțire de lumina becului, fără să îi fii recunoscător lui Edison.

În luna mai a anului 2003, domnul Pavel a dorit să anunțe logodna noastră în biserică și a ieșit în față la microfon, cu intenția de a face o declarație apreciativă la adresa mea: “De azi avem un al treilea copil în familie.” Toată lumea a înțeles că așteptau încă un copil. Lucrurile s-au lămurit mai târziu; eu eram copilul. Mai mult, când doamna Liliana mă prezenta rudelor sau cunoștințelor afirma că sunt noul lor fiu. Dacă eu eram fiu, era imposibil ca doamna să nu îmi fie mamă și domnul să nu îmi fie tată. Aici trebuie să recunosc că în toate aspectele, balanța înțelepciunii în relație a înclinat mai mult în partea lor, de aceea îmi este ușor să îi spun doamnei Liliana, mamă.

Mulți gropari din cimitirul vesel mă întreabă din când în când: “Cum este să lucrezi cu soacra? Mai mult, cum e să îți fie soacra șefă?”

David avea o relație asemănătoare cu socrul său și la un moment dat, într-un dialog cu slujitorii lui Saul, el le servește răspunsul cu lopata ironiei: “Credeți că este ușor să fii ginerele împăratului? Eu sunt un om sărac și de puțină însemnătate…” Respectul și aprecierile exprimate de David mă inspiră și mă motivează. Ele sunt cheia care îmi oferă onoarea de a lucra împreună cu doamna Liliana. Nu soacra este problema, problema sunt eu. De aceea, cred că în cazul meu, afirmația lui David ar trebui rostogolită și ar trebui să zăngăne așa: “Credeți că este ușor să fii soacra lui…?”

Cristian Lucaci

h1

Alegeri şi înşelăciuni

21 Noiembrie 2008

cheat1

Nu ți s-a întâmplat vreodată să îți dorești așa de mult să ieși din stările pe care le trăiești încât ai încercat? Ți-ai spus: „Ar fi cazul să mă apuc de bătut covoarele! Ar fi timpul să slăbesc! Ar trebui să scriu și eseul la istorie! Ar cam trebui să mă dau jos din pat!” sau „De mâine reiau scrisul pe blog!” Singurul răspuns care îmi vine în minte este:  „De mâine! „

Am pățit-o și eu! Dar iată că am reușit să scriu ieri și nu azi. Aici stă tot secretul, să scrii ieri ce trebuia să scrii mâine; să nu fi fumat ieri ca să nu fumezi azi; să fi citit ieri ca să fi știut alaltăieri. Sper ca ieri să nu fie ca alte ieri care să mă cufunde în altele.

Așa este în fiecare zi. Trebuie să aleg să înșel. Oricum înșelăm în fiecare zi, conștient sau… conștient, de fapt. Aleg în orice moment ceva în favoarea sau defavoarea a altceva. De obicei, când ne gândim la înșelare ne imaginăm că trebuie să renunțăm la o valoare intangibilă pentru o răsplată palpabilă. Există și altfel de înșelări…

Există o înșelare contiuă. Oamenii înșeală toată ziua, numai că spun că se descurcă bine sau că fac afaceri bune. De exemplu, doamnele și domnișoarele renunță la desert în favoarea unei siluete. Bărbații renunță la familie, în favoarea unui meci de fotbal. Fiecare face un târg, în care cineva neaparat trebuie să piardă si neaparat cineva care să câștige.

Eu îmi doresc, mai mult decât orice, să am parte cât mai profund de auto-înșelare. Să vină ziua când să îmi pot înșela din fire firea pământească. Dar să las auto-amăgirile…

Renunț la unele oportunități de dragul altora. Investesc în unele relații în defavoarea altora. Acord timp unora știind că alții vor fi dezamăgiți că nu i-am băgat de seamă. E o lume în care trebuie să învăț cu măiestrie să înșel pe cine trebuie și când trebuie. Până atunci se vede doar că mi-am mai înșelat sindromul „mâine” și am reușit să scriu „ieri”. Tu pe cine ai înșelat azi sau cum ai fentat azi?

h1

Sinucidere – cum să nu o faci

23 Ianuarie 2008

sinucidere.jpg

„Empty-handed I entered the world
Barefoot I leave it.
My coming, my going –
Two simple happenings
That got entangled.”
Kozan Ichikyo

Moartea! Sunt mulţi care o caută.

Dacă la venirea ta pe lume nu ai contribuit cu nimic, probabil, şi la plecarea ta ar trebui să fie la fel. Cine te-a adus, ar trebui să te şi ia! Dacă barza te-a lăsat, atunci tot ea sau alta (cine ştie, poate între timp a murit) să te ridice la cer. 🙂

Sui caedare (tăierea de sine)! Dorinţa multora de a scăpa de ei însăşi este îndeplinită prin actul radical al sinuciderii. Dacă samuraii o făceau din raţiuni de onoare – seppuku pentru bărbaţi, jigai pentru femei – şi hinduşii sau budiştii din raţiuni filosofice sau religioase, azi tinerii o fac… De ce oare?

Nu avem prea multe detalii în Biblie despre siucidere, cu excepţia câtorva exemple, fără a consemna însă, şi natura morală a actelor descrise (Saul şi cel care îi purta armele, Ahitofel, Zimri, Iuda.)

Saul era stresat tare, se simţea respins şi singur. Cel care îi purta armele, trăia impulsiv, a vrut să fie ca şefu’ şi să moară împreună cu şefu'(40% din adolescenţi care se sinucid sunt impulsivi). Ahitofel era un supărăcios, un acru, ca şi copii care se dau cu fundul de pământ dacă părinţii nu fac cum vor ei. Zimri avea o problemă cu autoritatea, un rebel fără cauză. Iuda, un depresiv, nu ştia ce să facă cu mustrările de conştiinţă şi cu vina.

Biserica a privit acest act ca fiind asemănător crimei, prin urmare el este o încălcare clară a poruncii a şasea. Argumentul lui Augustin din Cetatea lui Dumnezeu era că suicidul este o formă de omucidere, pentru care, se pare că, nu prea mai există iertare.

Există astăzi mulţi adolescenţi, crescuţi în medii creştine, care cochetează cu astfel de gânduri. Depresia, bravura, influenţele demonice, cultura emo, muzica rock, psihedelică, trance şi alte stiluri, drogurile, anturajul, disperarea, Harry Potter, capetele de morţi de pe tenişi, backgrounduri, inele, şi de pe altele, stresul, mediul ostil, filmele horror şi nu numai, schizofrenia, acestea sunt doar câteva din motivele care îmi vin acum în minte.

Ce să faci? La început, nici nu ştii că te vinzi dracului pentru mici curiozităţi, ca apoi să îţi dai seama că nu te mai poţi dezlega de ele. Subestimezi puterea lucrurilor cu care te înconjori şi supraestimezi puterea ta de a controla lumea şi consecinţele acţiunilor tale. Eşti şi tu cool!

Cartea Psalmilor este şi ea plină, la prima vedere, de oameni depresivi. Numai ce îl vezi cum începe să plângă şi să spună „Îmi tremură inima în mine, mă apucă frica şi groaza, şi mă iau fiorii.” Oameni care sunt disperaţi, exasperaţi, gata de gesturi necugetate, însă…

Aici apare diferenţa. Toate aceste frustrări sunt rostite în faţa lui Dumnezeu şi aduse în faţa Lui. Spaţiul tulburărilor este unul familial. Totul e în regulă când stai de vorbă cu Dumnezeu. Nu vorbeşti singur sau cu Inamicul nr. 1.

Dacă Dumnezeu este Adevăr, el este Minciună. Dacă Dumnezeu este Lumină, el este întuneric. Dacă Dumnezeu este Viaţă, el este moarte.

Cum să n-ajungi acolo?

1. Soluţia la disperare este credinţa în Dumnezeu.
„Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este Ajutorul şi Scutul nostru. Da, inima noastră îşi găseşte bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel Sfânt. Doamne, fie îndurarea Ta peste noi, după cum o nădăjduim noi de la Tine!” Psalmul 33:20-22

2. Cristos promite că El ne va purta poverile.
„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Matei 11:28

3. Discută cu cineva. Spune părinţilor, prietenilor, pastorului, dirigentelui că te gândeşti să îţi iei viaţa.

4. Acceptă harul lui Dumnezeu şi viaţa veşnică.
„Fiindcă, oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.” Romani 10:13
„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” Ioan 1:12

5. Când îl primim pe Cristos în noi, suntem văzuţi fără greşeală şi avem siguranţa unei vieţi veşnice.
„Căci, dacă este cineva în Hristos, este o creaţie nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” 2 Corinteni 5:17
„Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” Ioan 5:24

Ce spui? Te-ai gândit vreodată la sinucidere? Cunoşti astfel de prieteni? Ce i-ai sfătui?

Până pe mai târziu, vă doresc o moarte înspre viaţă! 🙂

h1

Încă cinci, dar nu mă duc

14 Ianuarie 2008

Mă lăudam ieri că celelalte cinci sfaturi vor urma peste încă 50 de ani. M-am gândit mai bine şi m-am răzgândit. Mi-am dat seama că s-ar putea să nu mai apuc nici următoarele 5 minute.

Era o reclamă, „Încă una şi mă duc.” Eu vă spun: „Încă cinci, dar nu mă duc.” Cel puţin până când o să vrea să mă cheme. 🙂

Aşa că Philip Yancey continuă…

6. Găseşte ceea ce Eric Liddell a găsit: ceva ce te va face să simţi plăcerea lui Dumnezeu. Când sora sprinterului a început să se îngrijoreze că participarea lui la Olimpiadă l-ar putea deturna de la cariera lui misionară, Eric a replicat: „Dumnezeu m-a făcut să fiu rapid. Atunci când alerg, simt că Îi fac plăcere.” Ce mă face pe mine să simt plăcerea lui Dumnezeu? Trebuie să o identific, iar apoi să o iau la fugă.

7. Întotdeauna „greşeşte”, la fel cum face şi Dumnezeu, de partea dreptăţii, a milei şi compasiunii. Contiunui să fiu uimit de umilinţa unui Dumnezeu suveran care coboară să locuiască în noi, creaturile lui defecte. „Nu stingeţi Duhul”, spune Pavel într-un loc, iar în altul „nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu”. În doar atâtea cuvinte, Dumnezeul atotputernic ne roagă să nu-l rănim. Manifest eu aceeaşi atitudine umilă şi neconstrângătoare faţă de oamenii pe care nu sunt de acord?

8. Să nu-ţi fie ruşine. „Mie nu mi-e ruşine de Evanghelie”, le spunea Pavel romanilor. De ce oare vorbesc generalităţi atunci când necunoscuţii mă întreabă cum îmi câştig existenţa şi apoi încerc să le explic ce fel de cărţi scriu? De ce enumăr mai întâi şcolile seculare pe unde am absolvit şi apoi pe cele creştine?

9. Adu-ţi aminte, creştinii aceia care te sâcâie aşa de mult – Dumnezeu i-a ales şi pe ei. Din nu ştiu ce raţiune, îmi este mult mai uşor să arăt har şi acceptare faţă de necredincioşii imorali decât faţă de creştinii critici şi înguşti.

10. Iartă, zilnic, celor care ţi-au făcut rănile care te împiedică să fii desăvârşit. Tot mai mult, descopăr că Dumnezeu foloseşte rănile noastre în slujba lui. Dacă ascund în mine râca faţă de cei care mi le-au cauzat, încetinesc actul răscumpărător care poate aduce vindecare.

Radiografia spirituală ne oferă un avantaj clar faţă de examenul medical. Indiferent de ce fac, trupul meu ca continua să se deterioreze, însă, spiritualiceşte abia aştept să cresc şi să mă revigorez atâta timp cât ascult şi acţionez pe baza a ceea ce îmi spune Dumnezeu.

h1

Sfaturi pentru încă 50 de ani

13 Ianuarie 2008

Domnul Costel Ghica a împlinit… câţiva ani. Ne-a spus astăzi că, din păcate pentru unii dintre noi (în primul rând pentru cei din familie, apoi cei din biserică), se află doar la jumătatea vieţii.

Aşa că m-am gândit ca, în loc de tradiţionalul românesc „La mulţi ani!” (ce să îi mai urez, dacă ştie deja că îi are 🙂 ), să îi fac o dedicaţie.

Philip Yancey a împlinit de curând 50 de ani şi, pe lângă inspecţia tehnică periodică pentru a verifica maşinăria fizică, şi-a făcut o radiografie spirituală. Şi-a luat câteva zile de linişte şi singurătate, iar împreună cu doctorul lui spiritual a reuşit să îşi construiască un plan de acţiune pentru următorii 50 de ani.

Se pare că domnul Costel Ghica nu este singurul personaj, care are de gând să ne petreacă la Domnul sau de care nu vom scăpa prea curând. 🙂

Iată draftul planului.

1. Vino la Dumnezeu cu necazurile tale, precum şi cu cele ale lumii. Găseşte echilibrul perfect între nevoia de fericire personală şi preocuparea normală pentru problemele lumii: sărăcia, nedreptatea şi mediul înconjurător. Mă uit la exemplul lui Isus, care cu siguranţă era preocupat de probleme similare când era pe pământ. Ascultă sfatul Lui, dat celor suferinzi de anxietate, „Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.”

2. Pune-ţi la îndoială îndoielile, la fel de mult precum credinţa. Poate din cauza personalităţii sau ca reacţie la trecutul meu fundamentalist, clocesc mult îndoielile şi experimentez credinţa doar răzleţ. Cred că ar fi timpul să inversez tiparul, ce spuneţi?

3. Nu te aventura în călătoria aceasta de unul singur. Găseşte-ţi prieteni care te văd ca pe un pelerin, ca pe un rămas în urmă, şi nu ca pe un ghid. Ca şi alţi protestanţi, mă pun foarte repede în postura de singuratic cu Dumnezeu, o perspectivă pe care o văd din ce în ce mai nebiblică. Vechiul Testament relatează povestea poporului lui Dumnezeu; pildele lui Isus ne descopăr împărăţia; epistolele s-au adresat în primul rând unor comunităţi de credincioşi. Cunoaştem prea puţin despre cum să Îl urmăm pe Dumnezeu singuri, deoarece Dumnezeu nu a intenţionat niciodată lucrul acesta.

4. Dă voie binelui – frumuseţii naturale, sănătăţii tale, cuvintelor încurajatoare – să te pătrundă la fel de adânc cum o face şi răul. De ce este nevoie de 17 scrisori de încurajare pentru a anihila efectul uneia singure, care este caustică şi critică? Dacă m-aş trezi în fiecare dimineaţă şi dacă aş adormi în fiecare seară scăldat într-un sentiment de mulţumire şi nu al îndoielii de sine, orele zilei s-ar desfăşura, fără îndoială, altfel.

5. De dragul tău, simplifică. Elimină orice te distrage de la Dumnezeu. Printre altele, aceasta înseamnă o vânturare nemiloasă a mail-ulilor, a ziarelor şi cataloagelor, să le acord doar atâta timp cât să le arunc la gunoi. Dacă voi prinde vreodată curaj, şi televizorul meu îşi va găsi locul tot acolo.

Mă opresc azi la acestea cinci. Celelalte cinci direcţii, poate peste 50 de ani.

Domnule Costel Ghica, să trăiţi peste 100 de ani, cât doriţi dumneavoastră, iar eu să stau prin preajmă şi să vi-i număr! 🙂

h1

Adio Hruşcă, adio Crăciun…

7 Ianuarie 2008

S-a terminat şi cu vânzoleala şi viermuială sărbătorilor din anul trecut. În curând casele, înmireasmate de parfumul pomului de Crăciun, împodobite cu luminiţe şi ghirlande, vor părea dezbrăcate, goale. Îmi iau adio de la Hruşcă, scorţişoară, vanilie şi portocale. Depresia mă poate cuprinde, indiferent de numărul de piramidoane luate.

Poetul W.H. Auden a surprins foarte bine acest sentiment în timpul celui de-al doilea război mondial, când toată lumea îşi dorea ca Lumina lui Cristos să nu se stingă după Crăciun.

„Well, so that is that. Now we must dismantle the tree,
Putting the decorations back into their cardboard boxes
– Some have got broken – and carrying them up to the attic.
The holly and the mistletoe must be taken down and burnt,
And the children got ready for school.”

Jos cu globuleţele, hai la şcoală.

„There are enough left-overs to do, warmed-up, for the rest of the week –
Not that we have much appetite, having drunk such a lot,
Stayed up so late, attempted – quite unsuccessfully –
To love all of our relatives, and in general
Grossly overestimated our powers.”

Mâncare en-gros, băuturi en-detail, mătuşi, bunici, orfani şi bătrâni vizitaţi, somn puţin.

„…Once again
As in previous years we have seen the actual Vision and failed
To do more than entertain it as an agreeable
Possibility, once again we have sent Him away…
The Christmas Feast is already a fading memory,
And already the mind begins to be vaguely aware
Of an unpleasant whiff of apprehension…”

For the Time Being: Un Oratoriu de Crăciun a fost scris de Auden după proaspăta convertire la creştinism. Poezia este un fel de masă de Crăciun, lungă şi săţioasă, unde Auden ne serveşte înţelegerea lui cu privire la creştinism, ingredientul cel mai des întâlnit fiind semnificaţia naşterii lui Isus Cristos. Auden se uită cu încantare maximă la sărbători şi îşi dă seama că Dumnezeu nu şi-a dorit niciodată Ziua noastră de Crăciun, ci toate zilele noastre, cotidianul nostru lipsit de sărbătoare.

Auden concluzioneză:

„In the meantime
There are bills to be paid, machines to keep in repair,
Irregular verbs to learn, the Time Being to redeem
From insignificance. The happy morning is over,
The night of agony still to come; the time is noon:
When the Spirit must practice his scales of rejoicing
Without even a hostile audience, and the Soul endure
A silence that is neither for nor against her faith
That God’s Will will be done, That, in spite of her prayers,
God will cheat no one, not even the world of its triumph.”

În viaţa mea ocupată, pregătitul lecţiilor, întâlniri, conferinţe, plata chiriei, a facturilor, curăţenie, scrisul blogului, este aproape imposibil să răscumpăr cotidianul din blazajul ei. Însă tocmai aceasta este vestea bună a naşterii lui Isus. Vestea Bună nu este o zi de naştere de demult, de care îmi aduc aminte o dată pe an. Nimic nu trebuie să fie de acum blazaj.

Având Crăciunul în spate, ce fac? Isus şi-a făcut cort în mijlocul oamenilor să trăiască non-stop printre noi şi în mine. Normal că e uşor să îl limitez la sărbători şi, poate, la duminici. Mai greu este să îl las să se uite în debara sau sub preş, unde numai eu ştiu ce se află.

Sărbătoarea s-a sfârşit. „Dăm jos pomul, punem decoraţiile în cutii.” Totuşi refuz, ca împreună cu instalaţia, să arunc în pod şi lumina lui Cristos.

h1

Îngerul chemat la Parchet

26 Decembrie 2007

Întotdeauna am fost avid după răspunsuri la întrebări şi tare mi-aş dori să Îl am ca şi interlocutor pe Dumnezeu. Dacă nu se poate, mă mulţumesc şi cu un înger. Luca stenografiază două întâlniri monumentale ale eternităţii cu timpul. Dumnezeu trimite un agent sub acoperire, care ajunge să fie interogat. Nume: Gabriel, cod: Luca 1:5-38. Ambele interogatorii incită frică, totuşi această tensiune ne dezvăluie caracterele diferite ale celor doi anchetatori.Cuvintele îngerului confruntau o rugăciune veche de pe buzele lui Zaharia, o speranţă de mult anulată, o ruşine zilnic neuitată. Afirmaţia lui Zaharia nu mi se pare deloc nerezonabilă. Fricoasă şi temătoare, inima lui rănită striga acum, pentru că Dumnezeu lucrase în toţi anii aceia de tăcere, „Din ce voi cunoaşte lucrul acesta?”

Deseori în inima celor care trăiesc în realitatea rugăciunilor neascultate pulsează un cinism protector. Oare chiar cred eu că Dumnezeu nu doar cunoaşte cele mai mari dorinţe ale mele, ci este şi în stare să mi le împlinească? Îi încredinţez eu cele mai şubrede colţuri ale inimii mele? În astfel de momente, cuvintele lui Isus sună mai mult a poruncă decât a mângâiere, „Să nu vi se tulbure inima!”

Îngerul răspunde întrebării lui Zaharia cu nişte cuvinte care îl reasigură şi mustră în acelaşi timp. „Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu… iată că vei fi mut…”. Destul de ironic. Cel care a rămas neprihănit înaintea lui Dumnezeu, de-a lungul atâtor ani de tăcere sfâşietoare, este el însuşi redus la tăcere.

Şase luni mai târziu, acelaşi inculpat dialogheză cu Maria. Asemeni lui Zaharia, Maria a fost tulburată. În mod similar, ea a răspuns tot cu o întrebare. Însă spre deosebire de Zaharia, care se rugase harnic pentru un astfel de miracol, Maria era o adolescentă ce doar visa la căsătorie şi copii. Şi totuşi această ţărăncuţă răspunde cu o credinţă mai mare ca cea a preotului. „Cum se va face lucrul acesta?” Întrebarea a fost pe cât de încrezătoare, pe atât de anticipativă. „Ştiu că aşa va fi, însă cum, din moment ce eu sunt fecioară?” Nu era o problemă de autoritate. Ea era gata pentru inimaginabil, deoarece îşi vedea zilele în mâna Celui care vede toate lucrurile.

Răspunsurile celor doi anchetatori „chestionaţi” îmi reamintesc că sunt curat, doar când îi fac loc lui Dumnezeu să se mişte suveran peste viaţa mea. În pierderi şi în tăcere, renunţ chiar şi la cele mai năprasnice aşteptări ale mele în favoarea Celui care vede tot. Spre deosebire de dialogul cu Zaharia (Luca 1:19), Gabriel nici măcar nu se prezintă Mariei. Şi totuşi răspunsul ei surprinde, „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale.”

Cum îi răspund eu lui Dumnezeu? Aşa cum recunoştea Elisabeta, Maria era într-adevăr binecuvântată între femei. Eu am nevoie de perioade de înfrângere şi jale pentru a descoperi locurile neimaginabile ale prezenţei lui Dumnezeu. În interogatoriu, lacrimile şi tăcerea îmi şlefuiesc cel mai bine răspunsul.

Îmi pot imagina cuvintele ce colcăiau şi convulsionau în cel ce privea tăcut la copilul ce se năştea din pântecele odată sterp al soţiei. Anchetatorul este inculpat. Aşa sfârşeşte întotdeauna şi interogatoriul meu. Totuşi, după ce mi se deschide gura, strig şi eu împreună cu Zaharia, „Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel… [care] ne va îngădui să-I slujim fără frică.”

Să nu ni se tulbure inimile. „Aveţi credinţă în Dumnezeu,” spunea cel născut din Maria, „…şi aveţi credinţă în Mine.”

Anchetatorul de serviciu