Archive for the ‘Miscatoarele (Film)’ Category

h1

4,3,2,Mungiu se alege cu O Scar

16 Ianuarie 2008

oscar1.jpg

4, 3, 2, şi… Mungiu nu se alege cu Oscarul, ci cu O Cicatrice (O Scar)!

După mai mult de 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Mungiu se alege cu o cicatrice zdravănă. Nu ştiu dacă va rămâne traumatizat toată viaţa, cert este, însă, că nu a fost nominalizat la Oscar.

În urmă cu câteva ore, Academia Americană de Film a anunţat lista celor nouă filme selectate în penultima fază a nominalizărilor la Oscar pentru categoria Cel mai bun film străin. Să nu ne fie cu supărare, mai sunt şi alte filme bine cotate care au ieşit din cursă anul acesta, de exemplu: Silent Light sau filmul de animaţie Persepolis.

Surpriza vine în urma constatării că 432 ar fi fost tipul de film pe care Academia, deseori, l-a aclamat în trecut, un film cu înaltă ţinută artistică care are, totuşi, priză la publicul larg. Criticii americani l-au perceput nu ca pe un exerciţiu intelectual, ci ca pe unul visceral, nu ca o confruntare pro-life – pro-choice, ci ca pe un exemplu de adaptare la context a unor oameni dintr-un regim opresiv. Ei bine, nu aşa l-au văzut şi cei din juriu.

Care sunt motivele pentru care nu a trecut de faza aceasta? Numai comitetele americane o ştiu. Clar este că nu avem priză. Ştim să mânuim camera de filmat cu mâna, ca la un reality show, însă pentru asta există showuri de televiziune. Ştim să spunem poveşti chiar fără morală, dar nu ştim să le metamorfozăm în tragedii.

I-a lipsit un condiment, pe care îl au cei de dincolo de ape, i-a lipsit lansarea. Poate dacă se numea 4321, atunci prindea şi Oscarul.

Aşa, rămânem cu tăcerea de la sfârşitul filmului şi cu cicatricea. Filmul o merită, mai ales pe a doua.

h1

Ţara third-hand sau cine e de vină?

25 Octombrie 2007

În urma postului meu de ieri, cineva compara ieri Romania cu Elveţia şi Republica Moldova cu Somalia. Aşa ne place nouă, românilor (scuzaţi generalizarea), să găsim pe cineva mai jos în clasament ca să ne putem compara cu el. Dacă în filmuleţul de ieri Moldova era Somalia şi Romania Elveţia, oare după vizinoarea filmului de mai jos, tot marca Cobileanski, cu cine ne vom compara? Dăm în cap altora, noi să ieşim bine.

Tot ieri, domnul Copolovici „comenta” că prea mult ne lamentăm de petele negre de pe soarele patriei noastre şi nu facem nimic pentru a o ridica la standardul ţară de mâna-ntâi. Are dreptate. Dar nu poţi scrie o reţetă fără diagnostic.

Când ziarul The Times a rugat mai mulţi scriitori să scrie un eseu cu tema „What is wrong with the world?” optimistul G. K. Chesterton a trimis cea mai scurtă şi cea mai la punct replică:

„Dear Sirs:

I am.

Sincerely yours,

G.K. Chesterton”

Cine este devină pentru ce se întâmplă în România? Eu, C.O. Lucaci. Ce fac pentru schimbare? În fiecare zi prin harul lui Dumnezeu lucrez la caracterul meu, iar apoi dau găleata mai departe celor care mă au ca profesor. Unora nu li se pare prea mult. Pentru mine este esenţial, exuberant şi epuizant. Nu este plictis, este inspiraţie.

Din câte văd eu, moldovenii au ceva cu curentul electric. 🙂

h1

Ţară second-hand

23 Octombrie 2007

După revoluţie românii de pe lângă graniţe, în mod special, treceau frontierele încărcaţi cu plase (sacoşe) mari de rafie pline cu maiouri, lenjerie, ciorapi, rulmenţi, servicii de masă pe care le vindeau în ţările vecine pentru a cumpăra în special dulciuri.

Tot atunci, economia textilă a Turciei şi-a avut perioada ei de boom. Tarabele pieţelor noastre erau pline de blugăraie, geci, treninguri, etc.

Cam în aceeaşi perioadă a avut loc explozia magazinelor second-hand unde găseai de toate pentru toţi, de la cămăşi, mănuşi, păpuşi până la televizoare, mobilă, termopane, umeraşe, etc. Tot ce alţii purtaseră, folosiseră, uzaseră deja, cumpăram noi la tonă şi vindeam în România la kilogram.

Nu este de mirare că totul în ţara asta totul nu durează mult. Umblăm cu hainele cârpite, boilerele se ard repede, maşinile se dezmembrează pe şosea, cu pantofii fără toc, pixurile au cerneala uscată, lemnul de foc arde repede, prin termopane bate vântul şi becurile se ard.

Lumea a vrut să se îmbogăţească uşor. Suntem o naţie de bişniţari. Sub sloganul „Nu ne vindem ţara” am vândut tot: fabrici, clanţele de la uşă şi cheile. Am mai vândut copii şi, vorba românului, am vinde-o şi pe mama. Oricum pe Dumnezeu l-am vândut demult. Măcar dacă Îl vindeam scump. Scoteam şi noi nişte dividente mai grase la Crăciun.

Moldovenii ne spun ce se întâmplă Când se stinge lumina. Un film de scurt metraj (8 min) a lui Igor Cobileanski traduce first-hand, în imagine şi sunet, cuvintele de mai sus.

h1

Filmul meu preferat este o piesă de teatru despre poezie

22 Octombrie 2007

wit.jpg

„You’ve got advanced metastatic ovarian cancer.” Aşa începe Wit, în traducere nu neaparat hazliu, cât ager, spirituos, care se prinde repede şi este prompt în replică, un film despre dragoste şi cunoaştere, despre har şi răscumpărare. Filmul, în regia lui Mike Nichols, este o adaptare după piesa de teatru cu acelaşi nume a lui Margaret Edson, care porneşte de la poezia poetului metafizic englez John Donne.

Tehnica folosită este aceea de metateatru, adică teatru despre teatru. Nu la întâmplare avem şi poezia metafizică a lui Donne. Aici trecem de graniţele artei, zidurile dintre realitate şi fantezie se prăbuşesc. 

Vivian Bearing (Emma Thompson), profesor universitar, acceptă să fie cobaiul unui tratament nou împotriva cancerului descoperit de Dr. Kelekian (Christopher Lloyd). Ea abordează suferinţa cu mult umor şi inteligenţă,  precum sonetele lui John Donne, disecând şi raţionalizând totul. „Suffering is higly educational. I am learning to suffer.”

Numai că mentorul şi îndrumătoarea ei de doctorat, prof. Ashford, nu este de acord cu abordarea ei în ceea ce priveşte literatura engleză a secolului XVII. Într-unul din flashback-uri, Bearing îşi aduce aminte de o controversă cu mentorul ei cu privire la acurateţea unui text. Ashford o muştruluieşte pe Vivian că a folosit ediţia greşită pentru lucrarea sa despre Sonetul X din volum Holy Sonnets al lui John Donne. În ediţia folosită de Vivian punctuaţia este incorectă. În loc de punct şi virgulă şi de semnul exclamării, ultima afirmaţie a sonetului ar trebui precedată de virgulă şi urmată de punct „death, thou shalt die.” Astfel, „Nothing but a breath – a comma – separates life from life everlasting.”

Dificultăţile vieţii nu sunt nişte puzzle-uri intelectuale care trebuie rezolvate. Moartea este o virgulă. Dincolo de dialogurile dintre doctori şi pacientă, de altfel foarte spirituoase, filmul are un final anti-academic.:) Prof. Ashford se aşează pe patul de spital, lângă Vivian şi doreşte să îi recite o poezie de-a lui John Donne. Vivian, sfârşită de chimioterapie, îngâimă că nu mai vrea. Gata cu supraintelectuarizarea. Atunci bătrânica Ashford scoate din pungă o cartea pentru copiii cumpărată pentru nepoţelul ei.  

Iepuraşul care a fugit, rezumă Ashford, este „O mică alegorie a sufletului. Oriunde s-ar ascunde, Dumnezeu îl găseşte.” Povestirea este un antidot pentru complexitatea producătoare de anxietate a poeziei lui Donne şi pentru încrederea exegetică şi interpretativ exagerată a lui Vivian.

Binecuvântarea de la sfârşit, împrumutată din Shakespeare, „It’s time to go. And flights of angels sing thee to thy rest”, ne face să credem că Vivian a trebuit să treacă prin anxietatea mântuirii reflectată de poezia lui Donne pentru a ajunge la liniştea iepuraşului care nu vrea să mai plece de acasă.

Recit Holy Sonnet X ori de câte ori mă apucă spaima şi văd semne de exclamare şi mă liniştesc deoarece am aflat că moartea este doar o virgulă.