Archive for the ‘Politicele’ Category

h1

Am suflat în fiolă cu multă bucurie

10 ianuarie 2008

alcool.jpg

Mă aşteptam să mi se întâmple şi în Iaşi. Mai ales că acum am şi maşină. Niciodată nu este prea târziu. Mi s-a mai întâmplat în urmă cu 10 ani. Atunci eram în Oradea şi conduceam Dacia 1600 a părinţilor. Fusesem în Felix cu fratele meu şi la o intersecţie unul dintre participanţii la trafic, un bărbat pe la vreo 40 de ani, mi-a arătat un semn de circulaţie universal, care deşi nu există în legislaţie este pe înţelesul tuturor.

Era foarte iritat, a accelerat, m-a depăşit, a intrat în faţa mea, a frânat şi i-am făcut praf bara de protecţie a daciei reprezentantului semnului universal. Era beat. Fratele meu a dorit mult să-l trezească cu vreo două. 🙂 Eu am fost vinovat fiindcă l-am atins din spate, însă mă aşteptam ca poliţia să-l pune măcar să sufle în fiolă. I-am plătit bara.

Uitându-mă în oglinda retrovizoare, acum două zile, conduceam pe str. Toma Cozma înspre Universitate, maşini parcate pe ambele sensuri se circulaţie. Un Megane cu număr de Botoşani depăşeste o maşină, îl semnalizez cu farurile, se redresează, însă când trece pe lângă mine oglinzile noastre laterale fac cunoştinţă. Oprim, îl întreb dacă aşa se circulă. Nu recunoaşte nimic şi pleacă. Ce să fac? Mi-am îndreptat oglinda şi am plecat şi eu.

Scenariul a început să se desfăşoare în mintea mea în felul următor. Mă gândeam că poate merge el la poliţie şi face el o declaraţie şi mă scoate bun de plată. Mă duc la biroul tamponări, cumpăr un formular şi încep să scriu. Eram liniştit, chiar zâmbitor. Lumea pe acolo era agitată, zburau dintr-un loc în altul asigurări, taloane, declaraţii, amenzi.

Înmânez ofiţerului de serviciu declaraţia şi după o scurtă lectură, mi se înmânează un alcoolmetru în vârf cu o suzetă proapăt desigilată. Sunt surprins de gest. Mi se spune să suflu până ledul verde se stinge. Întreb, bineînţeles foarte distrat, care este motivul acestui gest şi mi se arată că eu completasem greşit data. Nu era 6.01.2008, era 8.01.2008.

Foarte vigilentă poliţia română, oameni cu studii de psihologie. Au crezut că m-au prins. Cum să vii tu să declari că cineva te-a lovit, nu reclami nici o pagubă, doar aşa preventiv. Ori eşti beat, ori nu eşti Orban!

h1

Discurs cu susu’n jos

8 decembrie 2007

upside-down.jpg

Iată ce am găsit pe youtube.

Citind rândurile de sus în jos, este un discurs pentru alegatori
citit de jos în sus, este ceea ce gândesc politicienii cu adevărat:

În partidul nostru politic, ne respectăm promisiunile
doar imbecilii pot crede că
noi nu vom lupta împotriva corupţiei
pentru că, un lucru e sigur pentru noi:
cinstea şi transparenţa sunt fundamentale pentru atingerea idealurilor noastre
vom demonstra ca e o mare prostie să crezi că
mafia va continua să facă parte din guvern ca în trecut
vă asigurăm, fără umbră de îndoială, că
dreptatea socială va fi scopul principal al mandatului nostru
cu toate acestea, există încă oameni proşti care îşi imaginează că
guvernarea să fie posibilă în continuare
cu aceleaşi vechi şmecherii politice
când ne asumăm puterea, facem totul pentru ca
să se termine cu situaţiile privilegiate şi cu traficul de influenţă
nu suportăm în nici un fel ideea că
poporul va flămânzi
ne vom îndeplini misiunea chiar dacă
rezervele economice vor fi complet epuizate
vom exersa puterea până ce
veţi înţelege că începând de acum
Noi suntem partidul _________, noua politică.