Archive for the ‘Uncategorized’ Category

h1

Paste Fericit

2 Aprilie 2010

Anunțuri
h1

Conferinţă – Relaţia dintre religie şi credinţă

29 Martie 2008

conferinta.jpg

Colegiul Richard Wurmbrand – Iaşi organizează conferinţa cu tema Relaţia dintre credinţă şi religie susţinută de Dr. Iosif Ţon.

Conferinţa se va desfăşura în perioada 31 Martie-3 Aprilie 2008, între orele 19-21 la sediul din str. Smârdan nr. 13.

Aceste prelegeri se adresează în special elevilor şi studenţilor.

Vă aşteptăm cu drag!

h1

Întrebări la pocăinţa scandaloasă

28 Noiembrie 2007

Ca urmare a postului domnului Danuţ Mănăstireanu, aş dori să formulez câteva întrebări celor care au semnat scrisoarea adresată comunităţii musulmane.

Ce înseamnă creştin în afirmaţia „mulţi creştini s-au făcut vinovaţi de păcat împotriva musulmanilor”?

Cine este All-merciful One de la care îşi cer iertare? Dumnezeu sau Allah? Cu siguranţă creştinii au Unul în minte şi musulmanii Altul.

Vrem pace cu musulmanii? Cu ce preţ? Mai mult, vrem pace între religii ca să obţinem pace mondială?

Din dragostea creştinilor pentru Dumnezeu izvorăsc acţiuni similare cu cele care decurg din dragostea musulmanilor pentru Dumnezeu?

Ce fel de dragoste pot să manifeste musulmanii pentru aproapele lor dacă ea nu vine de la Dumnezeu?

Dincolo de întrebările legate de text, mă întreb dacă eu ar trebui să îi iert pe musulmani pentru ce au făcut ei creştinilor. Pot eu să iert dacă nu există cerere de iertare?

Iertarea vicarială, este ea regăsită în Sfintele Scripturi?

Poate cineva să ceară iertare în numele meu?

Pe cine reprezintă cei care au semnat în numele creştinătăţii?

h1

Dedicaţie pentru Emilian

12 Noiembrie 2007

Înviere – de Cătălin Lata 

Astepţi înviere
Şi-aştepţi viaţa nouă?
Priveşte-ţi renaşterea-n duhul lăuntric
De alba splendoare de pic de rouă!
Priveşte-ţi fiinţa-n formare finală
Cum ia-nfăţişare
De îngere de soare,
De înger de glorii, de lume astrală…
Priveşte-ţi fiinţa-n formare finală!

Aştepţi înviere
Dar ştii tu că-n zori
Se-ajunge prin noapte,
Şi-asemenea Viaţă, o ai doar când mori?
Câştigi orizonturi când ştii ca să pierzi!
Pierzându-ţi viaţa ai cer mai albastru
Şi pajişte sfinte ce veşnic sunt verzi.
Şi orice sămânţa-ngropată-n ţărână
Când rodul îşi dă şi fructul îşi scoate
Ne-arată că viaţa nicicând nu-i bătrână
Viaţa e parte din Eternitate!
Cristos ca să vadă misteru-nvierii,
Purtatu-Şi-a crucea în Vinerea mare
Prin ura mulţimii,
Pe drumul durerii.
Şi-a stat şi-n morminte, sub semnul peceţii…
Dar mult prea puţin, căci, iată
Se-arată
În ziua a treia, puterea Vieţii!

Aştepţi înviere
Şi-aprob aşteptarea
dar pentru-a atinge-o, în moarte-i chemarea,
În gol de neant ce-aduce uitarea…
Şi ca să înţeleg de ce-o să am parte.
Eu crucea îmi port căutându-mi Golgota.
Dar cum sa mă sting
Şi-n ce fel de moarte?

h1

Nu există mângâiere pentru moartea mamei, doar înviere

12 Noiembrie 2007

inviere.jpg

Nu scriu aceste rânduri pentru familia Bulgariu, ci pentru mine, pentru ceilalţi. Cei în suferinţă, familia îndoliată este mai bine să citească Psalmul 23 şi Psalmul 90, nu mai puţin de 5 ori pe zi.

Nu ne place să vorbim despre moarte. Ea este ultimul (sau singurul) taboo inventat de post-modernişti. Poţi vorbi deschis despre orice: sex, homosexualitate, avort, etc. Însă nu despre moarte. Dacă o mai faci şi public… Cu toate acestea iată-mă deschizând gura.

Tot ce trebuie să fac este să trăiec ceva timp şi mă voi întâlni cu jalea. Tot ce trebuie să fac este să trăiesc îndeajuns şi voi muri. Într-o lume păcătoasă aceste adevăruri sunt înfipte în fier-betonul realităţii, indiferent de cât de mult aş încerca să le neg.

Doar că atunci când, de exemplu, mama sau soţia îţi este răpusă de cancer, toată raţionalitatea şi credinţa îţi scot în faţă întrebarea arhi-întrebată, „De ce face Dumnezeu astfel de lucruri?”

Poate suna a blasfemie, dar întreaga noastră fiinţă strigă că acest lucru  – moartea – este nedrept din partea Lui, că durerea şi suferinţa noastră sunt prea mari, că am fost uitaţi.

(Repet! Nu scriu aceste lucruri pentru familia îndoliată! Le scriu pentru mine, pentru noi!)

Moartea nu este un accident. Moartea este făcătura lui Dumnezeu. Moise scrie destul de îndrăzneţ, „Tu îi întorci pe oameni în ţărână. Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sunt ca iarba, care încolţeşte iarăşi: înfloreşte dimineaţa, şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.” Păcatele noastre aduc moartea. Moise spune: „Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse. Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.”

Deşi face aceste afirmaţii, Moise adaugă „Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” Moise priveşte moartea în ochi şi o gândeşte în termenii vieţii, ai păcatului, ai lui Dumnezeu şi încearcă să o înţeleagă. Apoi cere înţelepciune să îşi trăiască viaţa în lumina morţii…

Iată că nu mi-am numărat de mult zilele şi nu prea mi-am înţelepţit inima. Este timpul!

Şi totuşi nu acceptăm moartea ca pe ceva obişnuit. Ne revoltă. Chiar dacă ea este „normală” şi nimeni nu îi scapă,  ceva o face anormală. De aceea, creştinii privesc lumea din perspectiva Finalului. Acolo la înviere se află descifrarea. Acesta este şi unul din motivele pentru care cartea Iov are un „happy ending”. Dumnezeu are, totuşi, ultimul cuvânt.

h1

Manelistul care învârte toţi banii

6 Noiembrie 2007

În anii studenţei, 1996-2000, obişnuiam să merg împreună cu câţiva prieteni şi cu profesorul David Cathey în partea de S-E a României pentru a mărturisi pe Cristos musulmanilor. M-am ataşat mult de Medgidia deoarece am găsit acolo nişte români aparte. Ei îşi duc traiul într-un cartier care poartă numele unui personaj venit din vremuri cu poveşti nenumărate – Ali Baba.

Din perspectiva şi experienţa mea de acolo, cartierul ar fi trebuit să poarte nu numai numele personajului, ci a poveştii lui, Ali Baba şi cei patruzeci de hoţi. Singura eroare a titlului s-ar putea regăsi în numărul inexact al hoţilor. 🙂

Toată lumea ştie pe toată lumea. Dacă nu eşti băştinaş, imediat eşti reperat. Nu există mult interes pentru muncă. Bărbaţii stau la stradă şi scuipă seminţe, femeile strigă unele la altele, iar copiii aleargă desculţi o minge desumflată. Străzile sunt infecte, murdăria curge pe marginea urmei de trotuar, canalizare lipsă.

Ştiu de Allah, de datini şi mai ales de superstiţii. În acest cartier, oglinzile dau palme copiilor obraznici, cafeaua îţi prezice viitorul şi problemele sunt rezolvate cu sapa. Familia e unită, mai ales când vine vorba de bătaie.

Lumea nu e prea bogată, cel puţin după arhitectura casei şi curţii. Totuşi, nu înseamnă că dacă nu se vede nu există.

Pentru asta trebuie să ai norocul să participi la o nuntă ali-babească, care ţine ca-n poveşti, trei zile şi trei nopţi. Dansul din buric se cunoaşte din fragedă pruncie, iar banii se aruncă în aer ca dovadă că lumea are. Saxofon, acordeon, orgă cu briz-brizuri şi solist, atât îţi trebuie să dai lovitura cu o formaţie.

Cuvântul „manea” nici nu apăruse pe atunci în vocabular, dar cu siguranţă turcii şi tătarii au fost unii dintre cei care au contribuit major la apariţia ei. În secvenţa video de mai jos veţi gusta ceva similar cu frăgezimea copiilor din Ali-Baba.

Băiatul are aici doar o maşină şi o voce.

h1

Cum se stă la rând

1 Noiembrie 2007

Scriu aceste rânduri înainte de plecare. Plec acasă, acolo unde am obârşiile. Mă duc să îmi văd bunicii şi părinţii la Oradea. vreau să miros zdrenţele salcâmilor de pe strada unde am locuit. Tot de acolo am primit azi un mesaj de la o fostă colegă. Nu-i dau numele să nu se supere. Iată ce ne-a scris:

Salut tuturor !
Meditam azi ca într-o zi ca cea de azi, într-un viitor 1 noiembrie, ne vor „sărbătorii” şi pe noi,  cei care vor rămâne în urma noastră… Uneori ideea asta mă deprimă, mai ales atunci când conştientizez că stăm oarecum la rând… La loteria asta toţi „câştigăm”, dar într-un mod aşa civilizat… şi sigur. Alteori mă tot întreb oare ce luăm cu noi din toată alergarea asta?

Esenţa, încă o vânez, încă o caut… Are Marin Sorescu o poezie. Cu dedicaţie pentru noi, pentru noi toţi cei de azi care ne vom trece într-o zi… (viii de azi, morţii de mâine… 🙂 )

Scara la cer

Un fir de paianjen
Atârnă de tavan.
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasă tot mai jos.
Mi se trimite şi
Scara la cer- zic,
Mi se aruncă de sus.

Deşi am slăbit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Mă gândesc că trupul meu
E prea greu
Pentru scara asta delicată.

– Suflete, ia-o tu înainte
Pas! Pas !

Dragă prietenă, disperarea este cea mai suculentă sursă de existenţă a păianjenilor. Se ţes în ea cât ai zice fir. Plus de asta, nu rezistă pânza de paianjen cu ce cărăm după noi. Fii veselă! Doar nimeni nu ştie când soseşte liftul. Important este să meargă în sus.