h1

Zafiris – Kaka-ul nostru

12 ianuarie 2008

Nu prea îmi place fotbalul.

Una din cauze ar fi că în gimnaziu am practicat handbalul şi după aceea baschetul.

A doua cauză ar fi că alergi o oră şi jumătate şi înscrii de câteva ori, în cele mai bune cazuri, pe când în baschet efortul echipei se concretizează mult mai repede într-o fază spectaculoasă.

A treia ar fi ceea ce spun englezii, „Fotbalul este un sport elegant, practicat de bădărani…”

Sunt doi prieteni de-ai mei, Adrian Ambrosie (fost jucător la Poli Iaşi) şi Daniel Zafiris (fost jucător la Petrolul Ploieşti), care sunt excepţiile zicalei englezeşti. Parcă ar fi practicat rugby, „un sport dur, practicat de gentlemeni.” 🙂 Într-adevăr doi oameni cu caracter ales.

Ambii îl slujesc acum pe Dumnezeu acolo unde sunt chemaţi.

Cu Adrian am fost coleg la Colegiul Richard Wurmbrand timp de patru ani, iar cu Daniel Zafiris am slujit în biserica Filocalia.

Daniel Zafiris este implicat într-o organizaţie numită Atleţi în acţiune – Victorie dincolo de competiţie şi are în pregătire tipărirea unei Biblii care se va adresa în primul rând sportivilor din România.

În iarna aceasta au apărut despre el două articole în presa românească. Dacă doriţi să cunoaşteţi mai multe despre familia lui, accesaţi link-ul din evenimentul zilei.

Despre el şi alţi sportivi chemaţi să îşi schimbe cariera, în articolul din prosport.

h1

L-am învins pe nenorocit!

11 ianuarie 2008

„Ei bine George, în cele din urmă l-am învins pe nenorocit!” Acestea au fost cuvintele de întâmpinare pe care „Burra Sahib” – „Uriaşul”, cum îl numeau nepalezii – le-a rostit la vederea prietenului Lowe, care la coborâre îi ieşise în întâmpinare cu supă.

Azi, Sir Edmund Percival Hillary a ajuns în vârful Everestului vieţii şi nu a reuşit să o înfrângă şi pe nenorocita de moarte. A atins înălţimea de 88 de ani, fiind unul dintre puţinii oameni care reuşesc să respire aerul rarefiat al acestei înălţimi.

În anul 2006 a intrat într-o dispută privind moartea alpinistului David Sharp, afirmând că a fost „groaznic” faptul că alpiniştii au putut părăsi un om pe moarte doar să-şi atingă ţinta. Hillary a afirmat că el şi-ar fi abandonat expediţia în 1953, dacă ar fi fost nevoit să salveze o viaţă.

„A fost într-adevăr o greşeală gravă, dacă acolo se afla un om care avea probleme cu altitudinea şi a fost înghesuit sub o piatră, ca şi cum ţi-ai fi ridicat pălăria, ai fi spus ‘Bună dimineaţa’ şi ai fi trecut mai departe,” mărturisea el.

„Viaţa umană este mult mai importantă decât să ajungi în vârful muntelui.”
Şi când te gândeşti la evereştii de cadavre pe care urcă alţii…

Câteva imagini şi cuvinte preluate de la BBC.

h1

Wurmbrandiştii care îl cunosc pe Danny Giffen

11 ianuarie 2008

emily-danny-britton.jpg 

Sunt prieten cu Danny Giffen din anul 2002. Cei care aţi trecut pe la Wurmbrand îl ştiţi, mai ales din tabere. Soţia lui, Emily, tocmai a născut un băiat. Din nefericire micuţul Britton a venit cu o lună mai devreme şi nu o duce foarte bine.

 M-aş bucura mult dacă v-aţi ruga pentru familia Giffen, în special pentru Britton care este susţinut în viaţă de mai multe aparate.

Pentru detalii puteţi accesa blogul lui Danny.  Poate îi lăsaţi şi un mesaj de încurajare.

http://www.thegiffens.blogspot.com/

h1

Am suflat în fiolă cu multă bucurie

10 ianuarie 2008

alcool.jpg

Mă aşteptam să mi se întâmple şi în Iaşi. Mai ales că acum am şi maşină. Niciodată nu este prea târziu. Mi s-a mai întâmplat în urmă cu 10 ani. Atunci eram în Oradea şi conduceam Dacia 1600 a părinţilor. Fusesem în Felix cu fratele meu şi la o intersecţie unul dintre participanţii la trafic, un bărbat pe la vreo 40 de ani, mi-a arătat un semn de circulaţie universal, care deşi nu există în legislaţie este pe înţelesul tuturor.

Era foarte iritat, a accelerat, m-a depăşit, a intrat în faţa mea, a frânat şi i-am făcut praf bara de protecţie a daciei reprezentantului semnului universal. Era beat. Fratele meu a dorit mult să-l trezească cu vreo două. 🙂 Eu am fost vinovat fiindcă l-am atins din spate, însă mă aşteptam ca poliţia să-l pune măcar să sufle în fiolă. I-am plătit bara.

Uitându-mă în oglinda retrovizoare, acum două zile, conduceam pe str. Toma Cozma înspre Universitate, maşini parcate pe ambele sensuri se circulaţie. Un Megane cu număr de Botoşani depăşeste o maşină, îl semnalizez cu farurile, se redresează, însă când trece pe lângă mine oglinzile noastre laterale fac cunoştinţă. Oprim, îl întreb dacă aşa se circulă. Nu recunoaşte nimic şi pleacă. Ce să fac? Mi-am îndreptat oglinda şi am plecat şi eu.

Scenariul a început să se desfăşoare în mintea mea în felul următor. Mă gândeam că poate merge el la poliţie şi face el o declaraţie şi mă scoate bun de plată. Mă duc la biroul tamponări, cumpăr un formular şi încep să scriu. Eram liniştit, chiar zâmbitor. Lumea pe acolo era agitată, zburau dintr-un loc în altul asigurări, taloane, declaraţii, amenzi.

Înmânez ofiţerului de serviciu declaraţia şi după o scurtă lectură, mi se înmânează un alcoolmetru în vârf cu o suzetă proapăt desigilată. Sunt surprins de gest. Mi se spune să suflu până ledul verde se stinge. Întreb, bineînţeles foarte distrat, care este motivul acestui gest şi mi se arată că eu completasem greşit data. Nu era 6.01.2008, era 8.01.2008.

Foarte vigilentă poliţia română, oameni cu studii de psihologie. Au crezut că m-au prins. Cum să vii tu să declari că cineva te-a lovit, nu reclami nici o pagubă, doar aşa preventiv. Ori eşti beat, ori nu eşti Orban!

h1

Seminar – Rolul Relaţiilor în construirea succesului

8 ianuarie 2008

Colegiul Richard Wurmbrand – Iaşi organizează vineri, 18 ianuarie 2008, între orele 09-18.30 seminarul cu tema The Role of Relationships in Building Succes (Rolul relaţiilor în construirea succesului) susţinut de Gerald H. Twobly. Taxa de participare este de 50 RON.

Jerry Twombly este expert în fundraising şi dezvoltare organizaţională de mai bine de 30 de ani, ajutând organizaţia Building God’s Way (BGW) să adune aproape două miliarde de dolari în iniţiative de strângere de capital.

Ca fondator şi preşedinte al organizaţiei Development Marketing Associates (DMA), un grup de consultanţă internaţională, din 1985 s-a dedicat formării organizaţiilor, universităţilor şi şcolilor în ceea ce priveşte dezvoltarea instituţională.

Invitaţia se adresează liderilor de organizaţii, persoanele implicate în slujire, oamenilor de afaceri, studenţilor şi elevilor.

Program

Vineri – 18 ianuarie 2008

09.00 – 10.30: Sesiune 1
10.30 – 11.00: Pauză de cafea
11.00 – 12.30: Sesiune 2
12.30 – 14.00: Pauză de masă
14.00 – 15.30: Sesiune 3
15.30 – 16.00: Pauză de cafea
16.00 – 17.30: Sesiune 4
17.30 – 18.30: Timp de discuţii

Aveţi afişul mai jos.

afis-seminar.jpg

h1

Adio Hruşcă, adio Crăciun…

7 ianuarie 2008

S-a terminat şi cu vânzoleala şi viermuială sărbătorilor din anul trecut. În curând casele, înmireasmate de parfumul pomului de Crăciun, împodobite cu luminiţe şi ghirlande, vor părea dezbrăcate, goale. Îmi iau adio de la Hruşcă, scorţişoară, vanilie şi portocale. Depresia mă poate cuprinde, indiferent de numărul de piramidoane luate.

Poetul W.H. Auden a surprins foarte bine acest sentiment în timpul celui de-al doilea război mondial, când toată lumea îşi dorea ca Lumina lui Cristos să nu se stingă după Crăciun.

„Well, so that is that. Now we must dismantle the tree,
Putting the decorations back into their cardboard boxes
– Some have got broken – and carrying them up to the attic.
The holly and the mistletoe must be taken down and burnt,
And the children got ready for school.”

Jos cu globuleţele, hai la şcoală.

„There are enough left-overs to do, warmed-up, for the rest of the week –
Not that we have much appetite, having drunk such a lot,
Stayed up so late, attempted – quite unsuccessfully –
To love all of our relatives, and in general
Grossly overestimated our powers.”

Mâncare en-gros, băuturi en-detail, mătuşi, bunici, orfani şi bătrâni vizitaţi, somn puţin.

„…Once again
As in previous years we have seen the actual Vision and failed
To do more than entertain it as an agreeable
Possibility, once again we have sent Him away…
The Christmas Feast is already a fading memory,
And already the mind begins to be vaguely aware
Of an unpleasant whiff of apprehension…”

For the Time Being: Un Oratoriu de Crăciun a fost scris de Auden după proaspăta convertire la creştinism. Poezia este un fel de masă de Crăciun, lungă şi săţioasă, unde Auden ne serveşte înţelegerea lui cu privire la creştinism, ingredientul cel mai des întâlnit fiind semnificaţia naşterii lui Isus Cristos. Auden se uită cu încantare maximă la sărbători şi îşi dă seama că Dumnezeu nu şi-a dorit niciodată Ziua noastră de Crăciun, ci toate zilele noastre, cotidianul nostru lipsit de sărbătoare.

Auden concluzioneză:

„In the meantime
There are bills to be paid, machines to keep in repair,
Irregular verbs to learn, the Time Being to redeem
From insignificance. The happy morning is over,
The night of agony still to come; the time is noon:
When the Spirit must practice his scales of rejoicing
Without even a hostile audience, and the Soul endure
A silence that is neither for nor against her faith
That God’s Will will be done, That, in spite of her prayers,
God will cheat no one, not even the world of its triumph.”

În viaţa mea ocupată, pregătitul lecţiilor, întâlniri, conferinţe, plata chiriei, a facturilor, curăţenie, scrisul blogului, este aproape imposibil să răscumpăr cotidianul din blazajul ei. Însă tocmai aceasta este vestea bună a naşterii lui Isus. Vestea Bună nu este o zi de naştere de demult, de care îmi aduc aminte o dată pe an. Nimic nu trebuie să fie de acum blazaj.

Având Crăciunul în spate, ce fac? Isus şi-a făcut cort în mijlocul oamenilor să trăiască non-stop printre noi şi în mine. Normal că e uşor să îl limitez la sărbători şi, poate, la duminici. Mai greu este să îl las să se uite în debara sau sub preş, unde numai eu ştiu ce se află.

Sărbătoarea s-a sfârşit. „Dăm jos pomul, punem decoraţiile în cutii.” Totuşi refuz, ca împreună cu instalaţia, să arunc în pod şi lumina lui Cristos.

h1

Îngerul chemat la Parchet

26 decembrie 2007

Întotdeauna am fost avid după răspunsuri la întrebări şi tare mi-aş dori să Îl am ca şi interlocutor pe Dumnezeu. Dacă nu se poate, mă mulţumesc şi cu un înger. Luca stenografiază două întâlniri monumentale ale eternităţii cu timpul. Dumnezeu trimite un agent sub acoperire, care ajunge să fie interogat. Nume: Gabriel, cod: Luca 1:5-38. Ambele interogatorii incită frică, totuşi această tensiune ne dezvăluie caracterele diferite ale celor doi anchetatori.Cuvintele îngerului confruntau o rugăciune veche de pe buzele lui Zaharia, o speranţă de mult anulată, o ruşine zilnic neuitată. Afirmaţia lui Zaharia nu mi se pare deloc nerezonabilă. Fricoasă şi temătoare, inima lui rănită striga acum, pentru că Dumnezeu lucrase în toţi anii aceia de tăcere, „Din ce voi cunoaşte lucrul acesta?”

Deseori în inima celor care trăiesc în realitatea rugăciunilor neascultate pulsează un cinism protector. Oare chiar cred eu că Dumnezeu nu doar cunoaşte cele mai mari dorinţe ale mele, ci este şi în stare să mi le împlinească? Îi încredinţez eu cele mai şubrede colţuri ale inimii mele? În astfel de momente, cuvintele lui Isus sună mai mult a poruncă decât a mângâiere, „Să nu vi se tulbure inima!”

Îngerul răspunde întrebării lui Zaharia cu nişte cuvinte care îl reasigură şi mustră în acelaşi timp. „Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu… iată că vei fi mut…”. Destul de ironic. Cel care a rămas neprihănit înaintea lui Dumnezeu, de-a lungul atâtor ani de tăcere sfâşietoare, este el însuşi redus la tăcere.

Şase luni mai târziu, acelaşi inculpat dialogheză cu Maria. Asemeni lui Zaharia, Maria a fost tulburată. În mod similar, ea a răspuns tot cu o întrebare. Însă spre deosebire de Zaharia, care se rugase harnic pentru un astfel de miracol, Maria era o adolescentă ce doar visa la căsătorie şi copii. Şi totuşi această ţărăncuţă răspunde cu o credinţă mai mare ca cea a preotului. „Cum se va face lucrul acesta?” Întrebarea a fost pe cât de încrezătoare, pe atât de anticipativă. „Ştiu că aşa va fi, însă cum, din moment ce eu sunt fecioară?” Nu era o problemă de autoritate. Ea era gata pentru inimaginabil, deoarece îşi vedea zilele în mâna Celui care vede toate lucrurile.

Răspunsurile celor doi anchetatori „chestionaţi” îmi reamintesc că sunt curat, doar când îi fac loc lui Dumnezeu să se mişte suveran peste viaţa mea. În pierderi şi în tăcere, renunţ chiar şi la cele mai năprasnice aşteptări ale mele în favoarea Celui care vede tot. Spre deosebire de dialogul cu Zaharia (Luca 1:19), Gabriel nici măcar nu se prezintă Mariei. Şi totuşi răspunsul ei surprinde, „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale.”

Cum îi răspund eu lui Dumnezeu? Aşa cum recunoştea Elisabeta, Maria era într-adevăr binecuvântată între femei. Eu am nevoie de perioade de înfrângere şi jale pentru a descoperi locurile neimaginabile ale prezenţei lui Dumnezeu. În interogatoriu, lacrimile şi tăcerea îmi şlefuiesc cel mai bine răspunsul.

Îmi pot imagina cuvintele ce colcăiau şi convulsionau în cel ce privea tăcut la copilul ce se năştea din pântecele odată sterp al soţiei. Anchetatorul este inculpat. Aşa sfârşeşte întotdeauna şi interogatoriul meu. Totuşi, după ce mi se deschide gura, strig şi eu împreună cu Zaharia, „Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel… [care] ne va îngădui să-I slujim fără frică.”

Să nu ni se tulbure inimile. „Aveţi credinţă în Dumnezeu,” spunea cel născut din Maria, „…şi aveţi credinţă în Mine.”

Anchetatorul de serviciu


h1

Felicitare de Craciun

25 decembrie 2007

Dragii mei

Cu ocazia nasterii Mantuitorului va dorim ca Lumina Lumii sa va lumineze mintea si inima.

rebeca-cristian2.jpg

h1

Daruri expirate… inspirate (ceva mai mult despre mine)

23 decembrie 2007

De 8 Martie trebuia să duc la şcoală mărţişoare. De ce să cumpăr, când ştiam că în dulapul din dormitorul părinţilor exista întotdeauna rezerva de anul trecut, aşa că luam de acolo mărţişoare expirate pentru a le oferi profesoarelor şi colegelor de clasă. De Crăciun primeam ajutoare de la americani, iar imediat după ce scotoceam în cutia de pantofi şi vedeam ce nu îmi trebuia, încropeam un cadou pentru cei mai nenorociţi. Ideea poate funcţiona şi poate da rezultate bune, însă poate avea şi întorsături neplăcute. Imaginează-ţi cum ar fi ca în acest an să îţi deschizi cadoul pe care l-ai făcut tu anul trecut unui alt membru din familia ta!

Dar, cred că pot afirma că şi Crăciunul este o sărbătoare a cadourilor expirate. Mă refer la cadoul gigantic care apare de Crăciun şi ni se înfăţişează de fiecare dată ca fiind nou. An după an, redeschid povestea lui Iosif şi a Mariei, a păstorilor, a magilor şi a stelei călăuzitoare. Dumnezeu este re-dădătorul, iar pruncul este re-datul. An de an redescopăr aceeaşi poveste şi anticipez acelaşi punct culminant. De fiecare Crăciun despachetez cadoul pe care l-am primit şi anul trecut, având în faţa mea alegerea de a-l arunca în debara sau de a primi pruncul – darul Tatălui – ca nou.

Se făcea pe la Crăciunul anului 1995 că rămăsesem ca o legumă stoarsă la pat. Eram bolnav de două săptămâni, timp în care din cauza temperaturii delirasem macarale, zaruri, frică, tremur, agonie, singurătate. Eram tiparul adolescentului baptist, înfundat cu predici, îmbibat de lacrimi de pocăinţă, cu întrebări o mie, singur în mulţime, atins de Duhul mai tot timpul, însă nesigur.

Nu ştiam dacă sunt mântuit sau nu, iar mare parte a întrebărilor mele iscoditoare şi enervante la ora de religie – din Liceul Baptist din Oradea – primea următorul răspuns: „Mai sapă!” Mă săturasem de atâta săpat în interiorul camerei, deoarece grămezile de pământ ce le clădisem la marginea gropii cunoaşterii ajunseră să ascundă lumina ce intra pe fereastră. Ajunsesem o cârtiţă ce locuia în adâncuri, hrănindu-mă cu humă ce, doar mirosea a creştinism.

Când mi se acrea de irelevanţă, când eram desgustat de prea tumultu-mi, luam cartea Cu Dumnezeu în subterană şi scormoneam în arhivele vulturului Wurmbrand, captiv în subteranele României. Aici mă metarmorfozam şi eu, pentru câteva pagini, din cârtiţă în vultur. Zburam liber în celulele puşcăriilor, împărţeam altora bruma de pâine ce o primeam, ascultam la maximum muzica codului morse şi visam la neprihănire.

Tot aici am aflat că poţi să predici în celula singuratică, iar Dumnezeu poate face minuni wireless, mântuind oameni la mii de kilometri depărtare. Totuşi, paginile se împuţinau, iar realitatea Deavolului era încă reală. Nu eram mântuit fiindcă nu ridicasem mâna la chemările predicatorilor, fiindcă nu avusesem o convertire spectaculoasă, iar pentru mine Dumnezeu nu era decât o ştachetă peste care nu puteai sări fără să o atingi, indiferent de prăjina pe care o foloseai.

Nu aveam o dată a naşterii. Eram ne-orice: ne-ajutorat, ne-avenit, ne-curat, ne-locuit, ne-născut. Am rămas singur acasă, nici prienteni, nici familie, doar eu şi aerul puşcăriei wurmbrandiste. Mi-am adus aminte de predicile din celula singuratică. Hristos începea a se despacheta cu totul nou în anul acela. Aşa că am hotărât să ţin şi eu o liturghie cu o audienţă magică. Îngerii se înghesuiau pe unde puteau, pe pat, lângă televizor, pe crengile bradului, şi aşteptau cu nerăbdare serviciul divin. Hristos Însuşi era prezent.

Astfel, după tiparul baptist, am început cu rugăciune şi cu un cuvânt de bun venit. De cântat, nu prea puteam, în schimb am compensat cu colindele unei casete bâlbâite. Am trecut peste momentul colectei din pricina oaspeţilor de seamă şi de acest Crăciun am citit un text pentru Paşte, Ioan capitolul 20. După ce am rostit o rugăciune, am început să predic. Hristos mi se revela tot mai mult, se născuse în sânge şi avea să moară în acelaşi mod. Smirna îşi avea rolul ei, Cristos a fost îmbălsămat de dragul meu. Aceasta era ocazia mea de a mă naşte din nou. Aşa că, am făcut chemare şi spre surprinderea mea un suflet ridică mâna. Eram eu. În sfârşit aveam o zi de naştere. Eram viu.

De atunci încoace, mă uit la taina lui Dumnezeu făcut carne, încoronat cu aur la naştere şi cu spini la moarte. Uimit de gloria lui Dumnezeu în chipul Copilaşului, Îl primesc din nou, cu o inimă iubitoare, ca rege. Şi asta, pentru că Dumnezeu vine la mine şi anul acesta cu un Dar.

h1

Încotro? În Cotroceni, la preşedintele Băsescu…

22 decembrie 2007

Încotro să o iei după ce ai fost bolnav la pat atâta vreme? Normal, înspre Cotroceni. După încă o noapte de nesomn şi după absenteismul motivat din zona blogosferică, trebuia să îmi revin cumva. M-a înviat la invitaţia la Cotroceni.

Corul Colegiului Richard Wurmbrand împreună cu câţiva profesori au fost invitaţi la Palatul Cotroceni să cânte câteva colinde domnului preşedinte Băsescu. Dincolo de multele şi frumoasele lucruri pe care le-am învăţat în această experienţă, am descoperit încă o dovadă că tot ce spune Biblia este adevărată. În cartea Proverbelor 30:28 aflăm următoarele: „păianjenul îl poţi prinde cu mâinile şi se găseşte totuşi în casele împăraţilor.” Am văzut o mică pânză de paianjen şi la Cotroceni. 🙂 Deci e adevărat!

După o scurtă urare de bun venit din partea domnului Băsescu, fiecare grup a prezentat câte un colind. Când grupul de la CRW a încheiat interpretarea celor două colinde, preşedintele le-a făcut onoarea de a-i invita în faţă pentru a colinda întreaga asistenţă din partea lui. La sfârşit ne-a urat să ne vedem şi peste şapte ani! Cine ştie?

Mai jos câteva poze.

Corul Colegiului Richard Wurmbrand cu domnul preşedinte.

crw_basescu.jpg

Preşedintele primeşte pinul de aur cu sigla Colegiului.

pin1.jpg

În faţă, la invitaţia preşedintelui.

cor.jpg

Discursul preşedintelui.

discurs.jpg

h1

Răvaşe pentru Balul Spărgătorilor de nuci

12 decembrie 2007

Pentru cei care doresc să se implice în organizarea balului, o pot face şi în următorul mod:

Sunteţi invitaţi să căutaţi citate despre sărbătoare, dărnicie, bucurie, mulţumire, iubire de aproape, slujire, inimă, credinţă, etc. Aceste citate trebuie să fie însoţite de menţiunea cărţii de unde le-aţi cules şi de autor.

Căutarea voastră va fi recompensată de publicarea acestor citate în răvaşele pe care invitaţii le vor primi la balul de Vineri.

Citatele găsite pot fi trimise fie la adresa mea personală, fie aici pe blog sau le pot primi personal.

h1

This is the truth – speech

10 decembrie 2007

Cineva mi-a atras atenţia că există un speech creat pentru o campanie electorală în Argentina, care urmează calapodul speech-ului postat anterior. Am căutat în arhiva tubului şi am găsit unul mai interesant. Uite cum te poţi juca cu cuvintele, mai ales cu topica. Care este, în cele din urmă, adevărul adevărat?

h1

Discurs cu susu’n jos

8 decembrie 2007

upside-down.jpg

Iată ce am găsit pe youtube.

Citind rândurile de sus în jos, este un discurs pentru alegatori
citit de jos în sus, este ceea ce gândesc politicienii cu adevărat:

În partidul nostru politic, ne respectăm promisiunile
doar imbecilii pot crede că
noi nu vom lupta împotriva corupţiei
pentru că, un lucru e sigur pentru noi:
cinstea şi transparenţa sunt fundamentale pentru atingerea idealurilor noastre
vom demonstra ca e o mare prostie să crezi că
mafia va continua să facă parte din guvern ca în trecut
vă asigurăm, fără umbră de îndoială, că
dreptatea socială va fi scopul principal al mandatului nostru
cu toate acestea, există încă oameni proşti care îşi imaginează că
guvernarea să fie posibilă în continuare
cu aceleaşi vechi şmecherii politice
când ne asumăm puterea, facem totul pentru ca
să se termine cu situaţiile privilegiate şi cu traficul de influenţă
nu suportăm în nici un fel ideea că
poporul va flămânzi
ne vom îndeplini misiunea chiar dacă
rezervele economice vor fi complet epuizate
vom exersa puterea până ce
veţi înţelege că începând de acum
Noi suntem partidul _________, noua politică.

h1

Calici, da’ fuduli

2 decembrie 2007

Aceasta a fost expresia folosită de mătuşa mea, care urmărea în direct, la televizor, aprinderea luminiţelor din imensul brad postat în Piaţa Unirii, Bucureşti. Oamenii au fost impresionaţi… Pompă mare, lumini, artificii, muzică, îngeraşi, spice de grâu…

Li se iau ochii românilor chiar sub privirile lor. La Pro Tv s-a dansat de 1 Decembrie, de mama focului, pentru a aduce părinţi români iresponsabili înapoi la copiii pe care i-au lăsat în urmă cu ani buni, când au plecat în Europa.

Numai reportaje despre mizerie, copii săraci, greutăţi, ca apoi să auzi în direct că România intră în cartea recordurilor cu bradul de 76 metri înălţime, echivalentul unui bloc cu 25 de etaje, şi 290 de tone.

Cui îi pasă Ziua Naţională? Suntem în Europa!

Vă propun pentru aducere aminte o poezie a lui Mihai Eminescu.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormîntul
Spada ta de sînge duşman fumegînd,
Şi deasupra idrei fluture cu vîntul
Visul tău de glorii falnic triumfînd,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surîzînd,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,
El pe sînu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strînge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tînără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mîndrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

h1

Tu poţi sparge câte nuci vrei

1 decembrie 2007

Colegiul Richard Wurmbrand organizează Balul Anual de Binefacere, ediţia a IV-a – Spărgătorul de nuci – Vineri, 14 decembrie 2007, între orele 18.45-21.00 la Sala de Recepţie a Hotelului Agrement Ciric.

Nuca tare pe care trebuie să o spargem în acest an este:

STRÂNGEREA DE FONDURI ÎN VALOARE DE PESTE 20.000 RON PENTRU FINANŢAREA TERENULUI DE SPORT.

Când vrei să te alături spărgătorilor de nuci, te poţi înscrie în Echipa de Voluntari, în perioada 30 noiembrie – 03 decembrie 2007.

Vei primi sarcini importante şi vei fi recunoscut şi recompensat în cadrul Balului.

Alege activităţile în care vrei să fii implicat, care îţi plac cel mai mult şi înscrie-te aici pe blog, mai jos, scrie la comments.

Vom premia clasa cu cei mai mulţi voluntari şi clasa cu cele mai multe bilete vândute.

Activităţi:

 Inscripţionare dvd-uri cu filmul şcolii

 Plasare invitaţii

 Întocmire şi multiplicare liste participanţi dintre elevi

 Întocmire şi multiplicare liste participanţi dintre profesori

 Întocmire şi multiplicare liste participanţi dintre părinţi

 Decorare sala de bal cu participarea specialiştilor

 Montarea aparatură sonorizare şi video în sala de bal

 Confecţionare felicitări

 Usher la bal

 Fotografii

 Disponibilitate în timpul balului