Botez – viaţă şi acordeoane

Duminică am participat la botezul unei eleve la Biserica Baptistă Sfânta Treime din Iaşi. A fost un lucru extraordinar să văd patru adolescenţi, hotărâţi frate, să nu dea înapoi de la Cristos şi gata să Îl mărturisească în faţa părinţilor, prietenilor, colegilor şi, mai ales, a profesorilor lor.

Una dintre domnişoare era studenta doamnei Doina Dimitriu – personalitate cu care Iaşul se poate mândri.

Am rămas plăcut impresionat să văd că soprana, care printre altele a cântat şi la Scala din Milano, îşi drege vocea pe hol şi apoi, invitată de pastorul bisericii, ajunge în faţă şi cutremură biserica cu glasul ei.

Dimineaţă fiind – tortură pentru cântăreţi – a cântat un Ave Maria, de m-a făcut să uit şi de cuvinte şi de teologie şi de ce-o să zică fraţii. La sfârşit ropot de aplauze, iar apoi  o mărturie frumoasă a tinerilor în faţa martorilor văzuţi şi nevăzuţi.

Aşa tineri mai zic şi eu; nu le-a fost ruşine să îşi invite profesorii la cununia lor publică cu Cristos. Mai ales că, ei sunt aceia care pot observa cel mai bine când mirii vor fi certaţi.

Au avut credinţă şi tupeu. La unirea lor cu Cristos a cântat Doina Dimitriu, dar nici nu vreau să mă gândesc ce-a fost în cer: viaţă şi acordeoane…

Bagă-ţi pioneza în ureche

Ce ţi-e omul? Să îi scrii cu litere de-o şchioapă, pe fiecare pachet de ţigări sau în orice reclamă, că fumatul ucide sau orice alt avertisment şi el, cu încăpăţânare să afirme, prin gestul inhalării fumului, că nu vrea să mai trăiască.

De ce să mă mir că nu ascultăm „poveştile” Bibliei? Am putea spune că recomandările de pe pachetele de ţigări sunt făcute de specialişti şi au fost chiar votate de Consiliul Europei, pe când Biblia…

Dar să presupunem că vrei să scapi de fumat. Ce faci? Vii în Iaşi la Spitalul de Recuperare. Citeam într-un ziar că, într-un an de zile, aproximativ 50 de ieşeni se eliberează de foiţa subţire învăşurată în jurul tabaciocului (reg. Moldova). Dar ce se întâmplă cu celelalte sute care nu reuşesc? Nu este numai dependenţa de nicotină, ci şi dependenţa de gest. Ce să faci cu mâinile?

Unul din tratamentele oferite este acupunctura. Ţi se introduce în ureche o pioneză specială timp de şapte zile. Specialiştii spun că în 60% din cazuri aceasta asigură succesul pentru o perioadă de trei luni. Dar după aceea? Ce te faci? Devii panou de afişaj?

De câte pioneze are nevoie Duhul Sfânt să ne elibereze? De nici una. Are nevoie doar de o ureche care să audă Cuvântul lui Dumnezeu care taie. Bunicul meu, Gyuri (Galiş Gheorghe), a fost un fumător înrăit şi duhănea (reg. Ardeal) până duhnea. A fumat ultima ţigară înainte de a fi intrat în biserica din Oradea, unde l-a auzit pe Liviu Olah. După ce a fost sfârtecat în inimă de sabia Duhului a fost un alt om.

Se poate fără pioneze.

P.S. Dedic acest post celor cu care am jucat fotbal vineri seara: Popa, Florin, Tudor. Ştiau fotbal, dar nu mai puteau alerga. 🙂

De mâine gata cu maxi-taxi

Nişte gânduri mai de demult aveau în vedere aventurile pe care le experimentăm atunci când ne aflăm în mijloacele de transport în comun. În urma mesajului de revoltă postat ieri, am hotorât şi eu să boicotez RATP-ul.

CUM?

Ne cumpărăm maşină.

Anul acesta am împlinit 10 ani de şoferie. Am condus până acum maşinile altora. De la Dacia şi acum Opelul părinţilor până la Fiesta şi Laguna socrilor. Am condus mult microbuse, Mercedesul şi Fordul şcolii, cu care avem amintiri de povestit strănepoţilor. Drumul Iaşi-Oradea-Budapesta le este, în mod special, cunoscut acestor cai putere.

Călăuzirea a fost interesantă. Mă rugam mult pentru o maşină. Mă rog de 10 ani. (Computerul l-am primit mai repede.) Poate că în sfârşit ştiu să conduc?!

Urma să facem o călătorie misionară importantă într-o ţară şi aveam nevoie disperată de o maşină, avionul creştea costurile enorm. Soţia mea a venit din USA cu acelaşi gând. I-am întrebat pe părinţi şi pe socrii, toţi au afirmat „Ar fi şi timpul!”

Aveam girul, n-aveam maşina. Doream o maşinuţă cu două uşi, până în 5.000 de Euro. Alaltăieri mă întâlnesc cu o cunoştinţă care avea o maşinuţă de vânzare: VW Golf IV, motor 1.9, AC, 130.000 km la bord. Suma? 7,300 Euro. Mult pentru mine. Preţul însă scade vertiginos şi omul mă aşteaptă cu ratele. Mulţumesc, Doamne!

Mâine mergem să o luăm. Îi dăm binecuvântarea şi apoi o înhămăm la treabă.

Tot de mâine, vă rog să nu vă mai urcaţi în maxi-taxi, ci cumpăraţi-vă maşină. Poate schimbăm ceva în Iaşul nostru!

Sf. Ioan Mână de Aur

Contele de Zizendorf şi Moravienii au dezvoltat o teologie bazată pe rănile şi sângele lui Isus, astfel încât unii i-au indexat la categoria „obsedaţi”. Pe noi, de altfel, excesul acesta, de a fi prea preocupaţi de suferinţa lui Cristos, nu ne paşte deloc.

Astăzi suntem preocupaţi de moaşte. Avem de-a face cu un eveniment vrednic de titlul unui ziar, „Azi la Iaşi a sosit  o mână”. Unul din cei mai mari predicatori ai Bisericii, Ioan Gura de Aur, a amuţit. Modul în care a fost tratat a fost unul excepţional. A călătorit într-o cutie de argint şi  fost primit ca orice şef de stat, reprezentaţii Bisericii Ortodoxe întâmpinându-l la aeroport. În Iaşi nu se mai vorbeşte de gura lui, ci doar de mâna lui. Metamorfoza a avut loc brusc, fără anestezie. Totuşi, nu se poate să te metamorfozezi fără să îţi schimbi şi numele, prin urmare, putem vorbi de acum înainte de Sf. Ioan Mână de Aur. Va părăsi oraşul marţi.

Oameni din toate colţurile ţării au venit la Iaşi şi s-au gătit pentru sărbătoare. Este Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Stau afară, în înghesuială, la temperaturi scăzute doar pentru a asista la procesiunea de plimbare a moaştelor Sfintei Parascheva şi a mâinii lui Ioan Gura de Aur.

Problema este următoarea, Ioan Crisostomul în timpul vieţii a predicat de multe ori împotriva nobililor şi a episcopilor. Acum, din moment ce a rămas fără gură, nu poate decât să arate cu degetul înspre politicienii şi clerul care vor tăbărâ în zilele acestea în jurul cutiei lui. În rest, instituţiile statului fac sarmale şi îmbuteliază vin pentru pelerini. Ioan Mână de Aur se mai metamorfozează o dată şi devine pentru comercianţi Ioan Mină de Aur.

Rănile lui Cristos nu mai impresionează, nu sunt de ajuns. Cristos stă răstignit pe mitropolie, iar noi plimbăm moaşte prin oraş.