Posts Tagged ‘Wurmbrand’

h1

Daruri expirate… inspirate (ceva mai mult despre mine)

23 decembrie 2007

De 8 Martie trebuia să duc la şcoală mărţişoare. De ce să cumpăr, când ştiam că în dulapul din dormitorul părinţilor exista întotdeauna rezerva de anul trecut, aşa că luam de acolo mărţişoare expirate pentru a le oferi profesoarelor şi colegelor de clasă. De Crăciun primeam ajutoare de la americani, iar imediat după ce scotoceam în cutia de pantofi şi vedeam ce nu îmi trebuia, încropeam un cadou pentru cei mai nenorociţi. Ideea poate funcţiona şi poate da rezultate bune, însă poate avea şi întorsături neplăcute. Imaginează-ţi cum ar fi ca în acest an să îţi deschizi cadoul pe care l-ai făcut tu anul trecut unui alt membru din familia ta!

Dar, cred că pot afirma că şi Crăciunul este o sărbătoare a cadourilor expirate. Mă refer la cadoul gigantic care apare de Crăciun şi ni se înfăţişează de fiecare dată ca fiind nou. An după an, redeschid povestea lui Iosif şi a Mariei, a păstorilor, a magilor şi a stelei călăuzitoare. Dumnezeu este re-dădătorul, iar pruncul este re-datul. An de an redescopăr aceeaşi poveste şi anticipez acelaşi punct culminant. De fiecare Crăciun despachetez cadoul pe care l-am primit şi anul trecut, având în faţa mea alegerea de a-l arunca în debara sau de a primi pruncul – darul Tatălui – ca nou.

Se făcea pe la Crăciunul anului 1995 că rămăsesem ca o legumă stoarsă la pat. Eram bolnav de două săptămâni, timp în care din cauza temperaturii delirasem macarale, zaruri, frică, tremur, agonie, singurătate. Eram tiparul adolescentului baptist, înfundat cu predici, îmbibat de lacrimi de pocăinţă, cu întrebări o mie, singur în mulţime, atins de Duhul mai tot timpul, însă nesigur.

Nu ştiam dacă sunt mântuit sau nu, iar mare parte a întrebărilor mele iscoditoare şi enervante la ora de religie – din Liceul Baptist din Oradea – primea următorul răspuns: „Mai sapă!” Mă săturasem de atâta săpat în interiorul camerei, deoarece grămezile de pământ ce le clădisem la marginea gropii cunoaşterii ajunseră să ascundă lumina ce intra pe fereastră. Ajunsesem o cârtiţă ce locuia în adâncuri, hrănindu-mă cu humă ce, doar mirosea a creştinism.

Când mi se acrea de irelevanţă, când eram desgustat de prea tumultu-mi, luam cartea Cu Dumnezeu în subterană şi scormoneam în arhivele vulturului Wurmbrand, captiv în subteranele României. Aici mă metarmorfozam şi eu, pentru câteva pagini, din cârtiţă în vultur. Zburam liber în celulele puşcăriilor, împărţeam altora bruma de pâine ce o primeam, ascultam la maximum muzica codului morse şi visam la neprihănire.

Tot aici am aflat că poţi să predici în celula singuratică, iar Dumnezeu poate face minuni wireless, mântuind oameni la mii de kilometri depărtare. Totuşi, paginile se împuţinau, iar realitatea Deavolului era încă reală. Nu eram mântuit fiindcă nu ridicasem mâna la chemările predicatorilor, fiindcă nu avusesem o convertire spectaculoasă, iar pentru mine Dumnezeu nu era decât o ştachetă peste care nu puteai sări fără să o atingi, indiferent de prăjina pe care o foloseai.

Nu aveam o dată a naşterii. Eram ne-orice: ne-ajutorat, ne-avenit, ne-curat, ne-locuit, ne-născut. Am rămas singur acasă, nici prienteni, nici familie, doar eu şi aerul puşcăriei wurmbrandiste. Mi-am adus aminte de predicile din celula singuratică. Hristos începea a se despacheta cu totul nou în anul acela. Aşa că am hotărât să ţin şi eu o liturghie cu o audienţă magică. Îngerii se înghesuiau pe unde puteau, pe pat, lângă televizor, pe crengile bradului, şi aşteptau cu nerăbdare serviciul divin. Hristos Însuşi era prezent.

Astfel, după tiparul baptist, am început cu rugăciune şi cu un cuvânt de bun venit. De cântat, nu prea puteam, în schimb am compensat cu colindele unei casete bâlbâite. Am trecut peste momentul colectei din pricina oaspeţilor de seamă şi de acest Crăciun am citit un text pentru Paşte, Ioan capitolul 20. După ce am rostit o rugăciune, am început să predic. Hristos mi se revela tot mai mult, se născuse în sânge şi avea să moară în acelaşi mod. Smirna îşi avea rolul ei, Cristos a fost îmbălsămat de dragul meu. Aceasta era ocazia mea de a mă naşte din nou. Aşa că, am făcut chemare şi spre surprinderea mea un suflet ridică mâna. Eram eu. În sfârşit aveam o zi de naştere. Eram viu.

De atunci încoace, mă uit la taina lui Dumnezeu făcut carne, încoronat cu aur la naştere şi cu spini la moarte. Uimit de gloria lui Dumnezeu în chipul Copilaşului, Îl primesc din nou, cu o inimă iubitoare, ca rege. Şi asta, pentru că Dumnezeu vine la mine şi anul acesta cu un Dar.

h1

Încotro? În Cotroceni, la preşedintele Băsescu…

22 decembrie 2007

Încotro să o iei după ce ai fost bolnav la pat atâta vreme? Normal, înspre Cotroceni. După încă o noapte de nesomn şi după absenteismul motivat din zona blogosferică, trebuia să îmi revin cumva. M-a înviat la invitaţia la Cotroceni.

Corul Colegiului Richard Wurmbrand împreună cu câţiva profesori au fost invitaţi la Palatul Cotroceni să cânte câteva colinde domnului preşedinte Băsescu. Dincolo de multele şi frumoasele lucruri pe care le-am învăţat în această experienţă, am descoperit încă o dovadă că tot ce spune Biblia este adevărată. În cartea Proverbelor 30:28 aflăm următoarele: „păianjenul îl poţi prinde cu mâinile şi se găseşte totuşi în casele împăraţilor.” Am văzut o mică pânză de paianjen şi la Cotroceni. 🙂 Deci e adevărat!

După o scurtă urare de bun venit din partea domnului Băsescu, fiecare grup a prezentat câte un colind. Când grupul de la CRW a încheiat interpretarea celor două colinde, preşedintele le-a făcut onoarea de a-i invita în faţă pentru a colinda întreaga asistenţă din partea lui. La sfârşit ne-a urat să ne vedem şi peste şapte ani! Cine ştie?

Mai jos câteva poze.

Corul Colegiului Richard Wurmbrand cu domnul preşedinte.

crw_basescu.jpg

Preşedintele primeşte pinul de aur cu sigla Colegiului.

pin1.jpg

În faţă, la invitaţia preşedintelui.

cor.jpg

Discursul preşedintelui.

discurs.jpg

h1

Tu poţi sparge câte nuci vrei

1 decembrie 2007

Colegiul Richard Wurmbrand organizează Balul Anual de Binefacere, ediţia a IV-a – Spărgătorul de nuci – Vineri, 14 decembrie 2007, între orele 18.45-21.00 la Sala de Recepţie a Hotelului Agrement Ciric.

Nuca tare pe care trebuie să o spargem în acest an este:

STRÂNGEREA DE FONDURI ÎN VALOARE DE PESTE 20.000 RON PENTRU FINANŢAREA TERENULUI DE SPORT.

Când vrei să te alături spărgătorilor de nuci, te poţi înscrie în Echipa de Voluntari, în perioada 30 noiembrie – 03 decembrie 2007.

Vei primi sarcini importante şi vei fi recunoscut şi recompensat în cadrul Balului.

Alege activităţile în care vrei să fii implicat, care îţi plac cel mai mult şi înscrie-te aici pe blog, mai jos, scrie la comments.

Vom premia clasa cu cei mai mulţi voluntari şi clasa cu cele mai multe bilete vândute.

Activităţi:

 Inscripţionare dvd-uri cu filmul şcolii

 Plasare invitaţii

 Întocmire şi multiplicare liste participanţi dintre elevi

 Întocmire şi multiplicare liste participanţi dintre profesori

 Întocmire şi multiplicare liste participanţi dintre părinţi

 Decorare sala de bal cu participarea specialiştilor

 Montarea aparatură sonorizare şi video în sala de bal

 Confecţionare felicitări

 Usher la bal

 Fotografii

 Disponibilitate în timpul balului

h1

Despre Colegiul Wurmbrand în Evenimentul Zilei

30 noiembrie 2007

evz.jpg

Am apărut din nou în ziare, de data asta de bine. 🙂 Dacă doriţi să ştiţi când am apărut de rău, să îmi spuneţi că vă povestesc… 

Cei mai multi elevi intra intr-o librarie o data pe luna, uneori din intamplare. Atunci cand ajung sa-si cumpere o carte, o fac pentru ca o considera interesanta, si nu ca ar corespunde cerintei profesorilor. Nici bibliotecile nu sunt mai frecventate: 42% dintre cei de la liceele teoretice intra o data pe luna, la fel – 27% dintre cei de la liceele vocationale si 20% dintre cei de la gimnaziile vocationale.

Acestea sunt cateva dintre concluziile unui studiu din cadrul proiectului Socrates Adore – „Instruirea cititorilor adolescenti, care intampina probleme in domeniul lecturii: Un studiu comparativ al bunelor practici din tarile europene”, realizat de trei profesori ai Colegiului iesean „Richard Wurmbrand” (Fundatia Filocalia) – Raluca Stefania Pelin, Brandusa Silvia Chelariu si Cristian Ovidiu Lucaci.

Ei au intocmit un chestionar, aplicat unui numar de 400 de elevi ieseni, din opt licee reprezentative. La una dintre cerinte, de a numi o carte care le-a format adolescenta si de a scrie cateva randuri despre modul in care s-a intamplat asta, autorii au consemnat raspunsuri puerile, lipsite de consistenta. Cei de la liceele industriale si vocationale au numit carti din bibliografia obligatorie, gresind de multe ori numele autorului.

 Vezi continuarea aici http://www.evz.ro/article.php?artid=332630