Paste Fericit

A avut dreptate…

In urmă cu 70 de ani Arthur Guiterman a scris în cartea sa, Gaily The Troubadour, o poezie care acum ne dă de gândit, cel puțin ar trebui…

First dentistry was painless; 
Then bicycles were chainless 
And carriages were horseless 
And many laws, enforceless. 
Next, cookery was fireless, 
Telegraphy was wireless, 
Cigars were nicotineless 
And coffee, caffeinless. 
Soon oranges were seedless, 
The putting green was weedless, 
The college boy hatless, 
The proper diet, fatless, 
Now motor roads are dustless, 
The latest steel is rustless, 
Our tennis courts are sodless, 
Our new religions, godless.

Pentru început stomatologia a fost fără durere.
Apoi bicicletele au rămas fără lanț,
Căruțele fără cai,
Și legile fără putere.
După aceea au venit aragazul fără foc,
Telegraful fără fir,
Țigările fără nicotină,
Și cafeaua fără cofeină.
Curând portocalele au ajuns fără sâmburi,
Semănăturile fără buruieni,
Studentul fără pălărie,
Și dieta fără grăsimi.
Autostrăzile mai noi sunt fără praf,
Inoxul fără rugină,
Terenurile de tenis fără iarbă,
Și noile noastre religii – fără Dumnezeu.

We are less and -less…

Soacra dincolo de google

Înainte de 8 martie un prieten mi-a cerut să scriu un articol. Iată cum suna e-mailul.

Dragă Cristi,

Ce zici de un articol despre “soacră”? Ai fi primul om care poate să lege două vorbe de bine despre soacra lui. Ce zici, te-am provocat?

Mihai

Aștept feed-back!

Răspuns:

Dragă Mihai,

Ca să fiu foarte punctual… 1. Ce să spun despre un articol cu așa o temă? Mi-ar place mai mult să citesc articolul cu tema, decât să îl scriu eu. 2. Ar fi bine să leg mai mult de două vorbe de bine, dacă vreau să fie bine. 3. Ce să zic? M-ai provocat. 4. Aștept și eu un feed-back, cel mai important, după masa de prânz de duminică.

Ca să fiu nepunctual… La un googălit rapid am descoperit un fenomen, de altfel reprezentativ pentru noi românii, care la prima vedere ne apare inofensiv. Credem că ne-ar putea descâlci ghemotocul cu fițe al relațiilor de familie, însă nu facem altceva decât să ne înfingem fusul lașității și mai tare în ochi.

Prin urmare, au izvorât peste 214.000 de pagini google cu bancuri despre soacre, ceea ce îmi demonstrează cât de mitocănește ne purtăm cu mamele soțiilor noastre. De exemplu, unul dă un anunț la ziar: “Cumpăr apartament, destul de spațios ca să încap cu soția, dar în același timp îngust, ca să nu vină la noi soacra.” Altul, mai teolog decât papa își dorește să fie ca Adam, fără soacră, cu alte cuvinte să fie în paradis.

Ce-am făcut? Masculinitatea noastră și-a instalat softul agnosticismului în hardul bunelor maniere sau al bunei noastre cuviințe și am devenit nevrotici în raportarea la o relație, în final la o persoană. Când nu avem antivirus și ne vedem descoperiți, începem să construim bancuri, vulgarizând orice sentiment. Am îngropat bunul simț în cimitirul vesel și ne credem filosofi în arealul soacrelor.

Mie îmi este foarte ușor să vorbesc despre soacră, deoarece vorbesc despre mama soției mele, pe care o prețuiesc și o iubesc nespus. Dacă ai o problemă cu soacra, este ca și cum ai spune că îți place Monalisa, dar nu și Leonardo da Vinci sau te bucuri cu nesimțire de lumina becului, fără să îi fii recunoscător lui Edison.

În luna mai a anului 2003, domnul Pavel a dorit să anunțe logodna noastră în biserică și a ieșit în față la microfon, cu intenția de a face o declarație apreciativă la adresa mea: “De azi avem un al treilea copil în familie.” Toată lumea a înțeles că așteptau încă un copil. Lucrurile s-au lămurit mai târziu; eu eram copilul. Mai mult, când doamna Liliana mă prezenta rudelor sau cunoștințelor afirma că sunt noul lor fiu. Dacă eu eram fiu, era imposibil ca doamna să nu îmi fie mamă și domnul să nu îmi fie tată. Aici trebuie să recunosc că în toate aspectele, balanța înțelepciunii în relație a înclinat mai mult în partea lor, de aceea îmi este ușor să îi spun doamnei Liliana, mamă.

Mulți gropari din cimitirul vesel mă întreabă din când în când: “Cum este să lucrezi cu soacra? Mai mult, cum e să îți fie soacra șefă?”

David avea o relație asemănătoare cu socrul său și la un moment dat, într-un dialog cu slujitorii lui Saul, el le servește răspunsul cu lopata ironiei: “Credeți că este ușor să fii ginerele împăratului? Eu sunt un om sărac și de puțină însemnătate…” Respectul și aprecierile exprimate de David mă inspiră și mă motivează. Ele sunt cheia care îmi oferă onoarea de a lucra împreună cu doamna Liliana. Nu soacra este problema, problema sunt eu. De aceea, cred că în cazul meu, afirmația lui David ar trebui rostogolită și ar trebui să zăngăne așa: “Credeți că este ușor să fii soacra lui…?”

Cristian Lucaci

Centenarul Richard Wurmbrand

Anul acesta Colegiul Richard Wurmbrand sărbătorește!

Miercuri, 25 Martie 2009, ora 18, la Colegiul Richard Wurmbrand – Iași, str. Smârdan nr. 13, va avea loc Serata Tinerilor. În prima parte a evenimentului vom viziona filmul documentar realizat  de Cristi Țepeș, iar în a doua parte va avea loc o dezbatere care îi va avea ca invitați pe Michael Wurmbrand, fiul lui Richard Wurmbrand, și pe Tom White, președintele organizației Vocea Martirilor.

Joi, 26 Martie 2009, ora 18, la Colegiul Richard Wurmbrand – Iași, str. Smârdan nr. 13, va avea loc Centenarul Richard Wurmbrand. Invitații speciali ai acestui eveniment sunt Mihai Wurmbrand, Tom White, Lucia Hossu Longin, Cristi Țepeș și Liliana Romaniuc. Invitațiile se pot procura de la sediul Colegiului sau de la liderii bisericilor din Iași.

Sâmbătă, 28 Martie 2008, ora 10, la Colegiul Richard Wurmbrand – Iași, str. Smârdan nr. 13, va avea loc Olimpida Biblică, ediția a III-a. Tema acestei ediții este Testul credinței. Sunteți invitați să vă încurajați echipa favorită și să vă puneți la test cunoștințele, memoria și creativitatea în raport cu cărțile Efeseni, Coloseni, Filipeni, Filimon, 2 Timotei, 1 Petru, Apocalipsa și cu cartea lui Richard Wurmbrand Cu Dumnezeu în subterană.

Vă invităm să fiți parte a sărăbătorii noastre!

Meciul de ieri a provocat o ruptură – deja vu

Ieri a avut loc un meci demonstrativ de fotbal în cadrul Colegiului Richard Wurmbrand – Iași între echipa elevilor și echipa profesorilor. Victor Gotînjan, bibliotecarul nostru recunoscut pentru tenaticitate, vivacitate și alte -„ate” joacă fotbal destul de bine, însă nu a mai jucat de mult timp. Probabil din urmă cu trei ani, în luna Noiembrie când am jucat împotriva elevilor și și-a fracturat mâna.

Anul acesta, tot în luna Noiembrie, tot împotriva elevilor, a căzut fără să îl atingă cineva și acum are o ruptură la tendonului lui Ahile. Tocmai m-am întors de la spital unde a fost operat. Este destul de bine și îi doresc recuperare ușoară.

Cum se poate rupe tendonul lui Ahile? Doctorul i-a spus că astfel de rupturi apar la sportivii de performanță. După ce încetează activitatea sportivă, datorită mai puținei solicitări, tendonul devine rigid. Astfel săriturile sau mișcările de rotație, ca și accelerațiile rapide, pot suprasolicita tendonul și pot produce ruptura.

Când s-a născut Ahile, fiul lui Peleus și al zeiței Tetis, mama sa a dorit ca acesta să devină ne-muritor, așa că a hotărât să îl îmbăieze în Styx. Singurul loc neatins de apele Styx-ului a rămas călcâiul, punctul vulnerabil țintit de Paris (sau Apollo 🙂 ) atunci când se afla pe câmpul de luptă.

Cu toții avem punctele noastre vulnerabile, cu toții suferim mai acut în anumite zone. Tendonul lui Ahile, care face legătura dintre mușchii gambei și osul călcâiului, este cel mai mare tendon din corpul uman și este cel mai expus. Nu e de mirare că tendoanele vieții mele, cele mai dureroase și mai vulnerabile, sunt cele mai expuse rupturilor.

Nu s-ar întâmpla asta dacă aș face încălzirea înaintea oricărei bătălii sau oricărui meci care mă așteaptă. Însă deseori mă simt descoperit și neîncălzit. Atunci adversarul (sau cel rău 👿 ), care cu siguranță îmi cunoaște tendonita, își îndreaptă săgeata exact înspre locul meu cel mai vulnerabil.

Fiți fără grijă, deja la mine boala a ajuns cronică, se cheamă re-ruptură. Fiți fără grijă, încă mai uit să mă încălzesc înaintea oricărei bătălii. Meciul de aseară nu a fost decât un deja-vu al căderilor mele.

Nota: Victor – domnul în picioare, în centru, îmbrăcat în negru

Alegeri şi înşelăciuni

Nu ți s-a întâmplat vreodată să îți dorești așa de mult să ieși din stările pe care le trăiești încât ai încercat? Ți-ai spus: „Ar fi cazul să mă apuc de bătut covoarele! Ar fi timpul să slăbesc! Ar trebui să scriu și eseul la istorie! Ar cam trebui să mă dau jos din pat!” sau „De mâine reiau scrisul pe blog!” Singurul răspuns care îmi vine în minte este:  „De mâine! „

Am pățit-o și eu! Dar iată că am reușit să scriu ieri și nu azi. Aici stă tot secretul, să scrii ieri ce trebuia să scrii mâine; să nu fi fumat ieri ca să nu fumezi azi; să fi citit ieri ca să fi știut alaltăieri. Sper ca ieri să nu fie ca alte ieri care să mă cufunde în altele.

Așa este în fiecare zi. Trebuie să aleg să înșel. Oricum înșelăm în fiecare zi, conștient sau… conștient, de fapt. Aleg în orice moment ceva în favoarea sau defavoarea a altceva. De obicei, când ne gândim la înșelare ne imaginăm că trebuie să renunțăm la o valoare intangibilă pentru o răsplată palpabilă. Există și altfel de înșelări…

Există o înșelare contiuă. Oamenii înșeală toată ziua, numai că spun că se descurcă bine sau că fac afaceri bune. De exemplu, doamnele și domnișoarele renunță la desert în favoarea unei siluete. Bărbații renunță la familie, în favoarea unui meci de fotbal. Fiecare face un târg, în care cineva neaparat trebuie să piardă si neaparat cineva care să câștige.

Eu îmi doresc, mai mult decât orice, să am parte cât mai profund de auto-înșelare. Să vină ziua când să îmi pot înșela din fire firea pământească. Dar să las auto-amăgirile…

Renunț la unele oportunități de dragul altora. Investesc în unele relații în defavoarea altora. Acord timp unora știind că alții vor fi dezamăgiți că nu i-am băgat de seamă. E o lume în care trebuie să învăț cu măiestrie să înșel pe cine trebuie și când trebuie. Până atunci se vede doar că mi-am mai înșelat sindromul „mâine” și am reușit să scriu „ieri”. Tu pe cine ai înșelat azi sau cum ai fentat azi?

Creierul care functioneaza

Prietenii nostri, Danny si Emily Giffen, tocmai au primit o veste extraordinara. Fiul lor, Britton, care a ajuns pe taramul celor vii la data de 8 ianuarie fara ca inima sa ii bata. Am putea spune ca a inceput viata cu stangul sau ca a inceput viata cu moartea. Totusi, a ajuns in lumea viilor dupa 9 minute.

Doctorii nu i-au dat prea multe sanse. Iar sansele date, erau mai mult nesanse, din moment ce predictiile erau legate de lucruri din lumea vegetalelor.

Ieri i-au facut testul EEG (vreo 50 de electrozi atasati de capusorul lui) si spre surprinderea doctorilor, rezultatele au fost 100% in limita normalului. Creierul lui si-a revenit in totalitate.

Daca cumva va puneti intrebarea „Mai exista minuni?”, va invit sa cititi povestea lui Britton.

http://thegiffens.blogspot.com/

Conferinţă – Relaţia dintre religie şi credinţă

Colegiul Richard Wurmbrand – Iaşi organizează conferinţa cu tema Relaţia dintre credinţă şi religie susţinută de Dr. Iosif Ţon.

Conferinţa se va desfăşura în perioada 31 Martie-3 Aprilie 2008, între orele 19-21 la sediul din str. Smârdan nr. 13.

Aceste prelegeri se adresează în special elevilor şi studenţilor.

Vă aşteptăm cu drag!

Sinucidere – cum să nu o faci

„Empty-handed I entered the world
Barefoot I leave it.
My coming, my going –
Two simple happenings
That got entangled.”
Kozan Ichikyo

Moartea! Sunt mulţi care o caută.

Dacă la venirea ta pe lume nu ai contribuit cu nimic, probabil, şi la plecarea ta ar trebui să fie la fel. Cine te-a adus, ar trebui să te şi ia! Dacă barza te-a lăsat, atunci tot ea sau alta (cine ştie, poate între timp a murit) să te ridice la cer. 🙂

Sui caedare (tăierea de sine)! Dorinţa multora de a scăpa de ei însăşi este îndeplinită prin actul radical al sinuciderii. Dacă samuraii o făceau din raţiuni de onoare – seppuku pentru bărbaţi, jigai pentru femei – şi hinduşii sau budiştii din raţiuni filosofice sau religioase, azi tinerii o fac… De ce oare?

Nu avem prea multe detalii în Biblie despre siucidere, cu excepţia câtorva exemple, fără a consemna însă, şi natura morală a actelor descrise (Saul şi cel care îi purta armele, Ahitofel, Zimri, Iuda.)

Saul era stresat tare, se simţea respins şi singur. Cel care îi purta armele, trăia impulsiv, a vrut să fie ca şefu’ şi să moară împreună cu şefu'(40% din adolescenţi care se sinucid sunt impulsivi). Ahitofel era un supărăcios, un acru, ca şi copii care se dau cu fundul de pământ dacă părinţii nu fac cum vor ei. Zimri avea o problemă cu autoritatea, un rebel fără cauză. Iuda, un depresiv, nu ştia ce să facă cu mustrările de conştiinţă şi cu vina.

Biserica a privit acest act ca fiind asemănător crimei, prin urmare el este o încălcare clară a poruncii a şasea. Argumentul lui Augustin din Cetatea lui Dumnezeu era că suicidul este o formă de omucidere, pentru care, se pare că, nu prea mai există iertare.

Există astăzi mulţi adolescenţi, crescuţi în medii creştine, care cochetează cu astfel de gânduri. Depresia, bravura, influenţele demonice, cultura emo, muzica rock, psihedelică, trance şi alte stiluri, drogurile, anturajul, disperarea, Harry Potter, capetele de morţi de pe tenişi, backgrounduri, inele, şi de pe altele, stresul, mediul ostil, filmele horror şi nu numai, schizofrenia, acestea sunt doar câteva din motivele care îmi vin acum în minte.

Ce să faci? La început, nici nu ştii că te vinzi dracului pentru mici curiozităţi, ca apoi să îţi dai seama că nu te mai poţi dezlega de ele. Subestimezi puterea lucrurilor cu care te înconjori şi supraestimezi puterea ta de a controla lumea şi consecinţele acţiunilor tale. Eşti şi tu cool!

Cartea Psalmilor este şi ea plină, la prima vedere, de oameni depresivi. Numai ce îl vezi cum începe să plângă şi să spună „Îmi tremură inima în mine, mă apucă frica şi groaza, şi mă iau fiorii.” Oameni care sunt disperaţi, exasperaţi, gata de gesturi necugetate, însă…

Aici apare diferenţa. Toate aceste frustrări sunt rostite în faţa lui Dumnezeu şi aduse în faţa Lui. Spaţiul tulburărilor este unul familial. Totul e în regulă când stai de vorbă cu Dumnezeu. Nu vorbeşti singur sau cu Inamicul nr. 1.

Dacă Dumnezeu este Adevăr, el este Minciună. Dacă Dumnezeu este Lumină, el este întuneric. Dacă Dumnezeu este Viaţă, el este moarte.

Cum să n-ajungi acolo?

1. Soluţia la disperare este credinţa în Dumnezeu.
„Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este Ajutorul şi Scutul nostru. Da, inima noastră îşi găseşte bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel Sfânt. Doamne, fie îndurarea Ta peste noi, după cum o nădăjduim noi de la Tine!” Psalmul 33:20-22

2. Cristos promite că El ne va purta poverile.
„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Matei 11:28

3. Discută cu cineva. Spune părinţilor, prietenilor, pastorului, dirigentelui că te gândeşti să îţi iei viaţa.

4. Acceptă harul lui Dumnezeu şi viaţa veşnică.
„Fiindcă, oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.” Romani 10:13
„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” Ioan 1:12

5. Când îl primim pe Cristos în noi, suntem văzuţi fără greşeală şi avem siguranţa unei vieţi veşnice.
„Căci, dacă este cineva în Hristos, este o creaţie nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” 2 Corinteni 5:17
„Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” Ioan 5:24

Ce spui? Te-ai gândit vreodată la sinucidere? Cunoşti astfel de prieteni? Ce i-ai sfătui?

Până pe mai târziu, vă doresc o moarte înspre viaţă! 🙂

Comoara din sertar :)

Prima dată când am venit în Iaşi m-am bucurat să stau, în anul transferului parental, la familia Mănăstireanu. Pentru cei care au cunoscut blocul din Dacia, puteţi să fiţi invidioşi: am stat în garsoniera din spatele blocului, unde pereţii erau nu din BCA, ci din cărţi.

După anul acela, m-am mutat cu chiria de 5 ori. După ce în 2003 m-am căsătorit cu Rebeca, nu am mai reuşit să am nici un colţ în casă. Totul s-a transformat. Jungla devenise Eden. De atunci, frate, pune-te pe rugăciune. (Vă daţi seama – nici măcar lui Adam nu i-a plăcut grădina.)

Rugăciunea era să găsim cu chirie, un apartament cu mai multe camere, ca una să fie a mea. Cum Dumnezeu are obiceiul să asculte multe din trăsnăile noastre, a ascultat-o şi pe asta. Şi de atunci, am ceea ce soţia a botezat: VĂGĂUNA.

Aici totul este după asemănarea mea. Rebeca nu atinge nimic. Nici o carte, nici o foaie, nici un CD. Totul este imaculat. (Definiţia din dicţionarul Lucaci: IMACULAT = dezordine ordonată, lăsată să se dezvolte în mediul ei natural). Este un fel de Sfânta Sfintelor, în care soţia mea intră doar o dată pe an. 🙂 Musafiri nu intră niciodată. Ei stau în curte. 🙂

Azi, Rebeca vine acasă cu o poezie. Era bucuroasă pentru mine. Cred că începe să mă înţeleagă. Dedic această poezie fabricii de bărbaţi.

The Inner Man

Their marriage was
A perfect union of trust and understanding
They shared everything – except
his desk drawer, which,
through the years remained
locked.
One day, curiosity overcame her.
Prised open,
There was – nothing.
„But why?” – she asked,
confused and ashamed.
„I needed a place of my own.”
he replied sadly.

Săracu’! Care este Sfânta Sfintelor pentru voi?

Traducere. Ai ce citi!

Pătrăţosu mi-a gâdilat timpul şi s-a gândit că ar fi bine să-mi dea un exerciţiu de traducere, aşa ca antrenament, cu o zi înainte de a-l traduce pe Jerry Twombly.

There’s the rub!

Prima problemă: chiar indicaţia de muncă – „Poate cineva să facă o traducere prin care să încerce să atingă nivelul de intensitate al originalului?” Clar, eu nu am putut. Nici măcar nu am încercat.

A doua problemă întâlnită: nu sunt negru. Şi indiferent de crengăcismele sau caragialismele pe care le-a moşteni, ele tot nu sună bine în gura unui negru.

A treia problemă: limba română. Este prea lungă pentru limba engleză. 🙂

Dar, să termin cu văicărelile şi să trec la treabă.

!!! Sugestie de prezentare (aşa scrie şi pe borcanul de muştar): Această traducere se citeşte cel mai bine, urmărind şi ascultând video-ul postat (acesta este secretul atingerii nivelului de intensitate al originalului).

http://www.youtube.com/watch?v=yX_7j32zgNw

Împăratul Împăraţilor 

Biblia spune:
… El e Împăratul iudeilor
… El e Împăratul lui Israel
… El e Împăratul dreptăţii
… El e Împăratul veacurilor
… El e Împăratul cerului
… El e Împăratul slavei
… El e Împăratul Împăraţilor
… şi Domnul Domnilor…

Acesta e Împăratul meu!

David spune:
Cerurile mărturisesc slava lui Dumnezeu
Şi înaltul lor trădează lucrarea mâinilor lui.

Nici o măsură nu poate cuprinde dragostea-I de necuprins
Nici un telescop nu poate întrezări ţărmul nemărginit al providenţei Sale
Nici un obstacol nu-L poate împiedica Să-şi dezlănţuie binecuvântările

Mai mult,

… E de-a pururi puternic
… E pe deplin adevărat
… E veşnic neclintit
… E neabătut de graţios
… E împărătesc de aprig
… E nepărtinitor de milostiv

Acesta e Împăratul meu!

E Fiul lui Dumnezeu
E mântuitorul celor păcătoşi
E piatra de hotar a lumii
El stă prin Sine Însuşi
E maiestuos
E ca nimeni altul
E fără seamăn
E cum nu s-a mai văzut
E cel mai…
E strălucitor!

E cea mai nobilă idee a literaturii
E cea mai mare personalitate a filosofiei
E dilema fundamentală a elitei criticii
E doctrina de bază a adevăratei teologii
E necesitatea primară a spiritualităţii

Acesta e Împăratul meu!

E minunea veacului
E superlativul oricărui nume pe care l-ai alege să i-L dai
E singurul care poate împlini toate nevoile noastre

El dă putere celor slabi
El e-aproape de cei ispitiţi şi încercaţi
El se îndură şi El mântuie
El păzeşte şi El călăuzeşte
El tămăduieşte bolnavii
El vindecă leproşii
El iartă păcătoşii
El achită datornicii
El eliberează robii
El apără pe cei slabi
El binecuvântă pe cei tineri
El ajută pe cei nenorociţi
El caută pe cei bătrâni
El răsplăteşte pe cei ce se ostenesc
Şi El îi fericeşte pe cei smeriţi

Îl cunoşti?

Ei bine,

Împăratul meu este cheia cunoaşterii
E izvorul înţelepciunii
E uşa spre eliberare
E cărarea spre pace
E calea spre neprihănire
E drumul spre sfinţenie
E poarta spre glorie

E stăpânitorul celor puternici
E  căpetenia învingătorilor
E mai-marele eroilor
E povăţuitorul legiuitorilor
E stăpânul biruitorilor
E voievodul voievozilor
E prinţul prinţilor
E Împăratul Împăraţilor
Şi e Domnul Domnilor

Acesta e Împăratul meu!

Darurile Lui sunt nemaipomenite
Făgăduinţele Lui sunt absolute
Viaţa Lui este neasemuită
Bunătatea Lui este nemărginită
Îndurarea Lui este veşnică
Dragostea Lui nu se schimbă niciodată
Cuvântul Lui este îndestulător
Harul Lui este îndeajuns
Domnia Lui este dreaptă
Jugul Lui este bun
Şi povara Lui este uşoară.

Aş vrea să pot să vi-L descriu…

E de nedescris…
E de negrăit…
E de nepătruns…
E invincibil…
E irezistibil…

Încerc să vă spun…
Cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde…
Darmite un om să Îl explice…

Nu poţi să-L scoţi din mintea ta
De El nu poţi scăpa

În ani nu poţi să-L întreci
Şi fără El nu poţi să trăieşti

Fariseii nu L-au răbdat
Când au văzut că nu-L pot opri

Pilat nu a găsit nici o vină în El
Martorii nu au reşuşit să-şi potriveacă mărturiile

Irod n-a putut să Îl omoare
Moartea nu I-a făcut faţă
Şi mormântul să-L ţină n-a fost în stare

Acesta e Împăratul meu!

El dintodeauna este…
…şi întodeauna va fi.

Vreau să spun că…
Nu a avut nici un înaintaş
Şi nu va avea nici un urmaş

Nu a fost nimeni înainte de El
Şi nu va fi nimeni după El

Nu poţi să Îl pui sub acuzare
Şi El niciodată nu va abdica

Acesta e Împăratul meu!
Slăvit fie Domnul!

Acesta e Împăratul meu!

A Ta este Împărăţia
Şi puterea…
Şi slava…

Şi slava este toată a Lui!

A Ta este Împărăţia
Şi puterea…
Şi slava…
… în vecii vecilor.

Şi când ajungeţi la sfârşitul vecilor, spuneţi:

Amin!

4,3,2,Mungiu se alege cu O Scar

4, 3, 2, şi… Mungiu nu se alege cu Oscarul, ci cu O Cicatrice (O Scar)!

După mai mult de 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Mungiu se alege cu o cicatrice zdravănă. Nu ştiu dacă va rămâne traumatizat toată viaţa, cert este, însă, că nu a fost nominalizat la Oscar.

În urmă cu câteva ore, Academia Americană de Film a anunţat lista celor nouă filme selectate în penultima fază a nominalizărilor la Oscar pentru categoria Cel mai bun film străin. Să nu ne fie cu supărare, mai sunt şi alte filme bine cotate care au ieşit din cursă anul acesta, de exemplu: Silent Light sau filmul de animaţie Persepolis.

Surpriza vine în urma constatării că 432 ar fi fost tipul de film pe care Academia, deseori, l-a aclamat în trecut, un film cu înaltă ţinută artistică care are, totuşi, priză la publicul larg. Criticii americani l-au perceput nu ca pe un exerciţiu intelectual, ci ca pe unul visceral, nu ca o confruntare pro-life – pro-choice, ci ca pe un exemplu de adaptare la context a unor oameni dintr-un regim opresiv. Ei bine, nu aşa l-au văzut şi cei din juriu.

Care sunt motivele pentru care nu a trecut de faza aceasta? Numai comitetele americane o ştiu. Clar este că nu avem priză. Ştim să mânuim camera de filmat cu mâna, ca la un reality show, însă pentru asta există showuri de televiziune. Ştim să spunem poveşti chiar fără morală, dar nu ştim să le metamorfozăm în tragedii.

I-a lipsit un condiment, pe care îl au cei de dincolo de ape, i-a lipsit lansarea. Poate dacă se numea 4321, atunci prindea şi Oscarul.

Aşa, rămânem cu tăcerea de la sfârşitul filmului şi cu cicatricea. Filmul o merită, mai ales pe a doua.

Debora – Să nu vii fără tema făcută

Are 17 ani şi i-a impresionat pe elevii şi profesorii de la Briardwood Christian School din America. Este vorba despre Debora Cristina Manea, elevă în clasa a XI – a la Colegiul Richard Wurmbrand şi a obţinut o bursă de studiu de cinci luni în Birmingham, AL. Pentru prieteni, ea mai este cunoscută şi sub un alt nume, R… 🙂

Acolo a învăţat ce înseamnă sa fii responsabil. „Tema este temă şi nici un elev nu venea cu ea nefacută, iar partea practică este cea care contează.” Debora a luat cele mai bune note la examene, chiar dacă la început îşi făcea griji în privinţa unor materii mai dificile.

De când mă chiui să explic românilor că tema nefăcută înseamnă că, atunci când vei lucra într-o instituţie, vei fenta. Dacă te joci cu xeroxul la teste îţi furi căciula singur şi vei ajunge, în fabrica unde vei lucra, să furi şi clanţa de la uşă, doar ca să nu aibă şeful cu ce deschide uşa şi să nu mergi la serviciu.

Dar, mai bine să urmărim un scurt interviu cu Debora difuzat pe postul Tele’M.

(Găsiţi linkul video la sfârşitul articolului de pe site.)

http://www.telem.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=5920&Itemid=1#

Încă cinci, dar nu mă duc

Mă lăudam ieri că celelalte cinci sfaturi vor urma peste încă 50 de ani. M-am gândit mai bine şi m-am răzgândit. Mi-am dat seama că s-ar putea să nu mai apuc nici următoarele 5 minute.

Era o reclamă, „Încă una şi mă duc.” Eu vă spun: „Încă cinci, dar nu mă duc.” Cel puţin până când o să vrea să mă cheme. 🙂

Aşa că Philip Yancey continuă…

6. Găseşte ceea ce Eric Liddell a găsit: ceva ce te va face să simţi plăcerea lui Dumnezeu. Când sora sprinterului a început să se îngrijoreze că participarea lui la Olimpiadă l-ar putea deturna de la cariera lui misionară, Eric a replicat: „Dumnezeu m-a făcut să fiu rapid. Atunci când alerg, simt că Îi fac plăcere.” Ce mă face pe mine să simt plăcerea lui Dumnezeu? Trebuie să o identific, iar apoi să o iau la fugă.

7. Întotdeauna „greşeşte”, la fel cum face şi Dumnezeu, de partea dreptăţii, a milei şi compasiunii. Contiunui să fiu uimit de umilinţa unui Dumnezeu suveran care coboară să locuiască în noi, creaturile lui defecte. „Nu stingeţi Duhul”, spune Pavel într-un loc, iar în altul „nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu”. În doar atâtea cuvinte, Dumnezeul atotputernic ne roagă să nu-l rănim. Manifest eu aceeaşi atitudine umilă şi neconstrângătoare faţă de oamenii pe care nu sunt de acord?

8. Să nu-ţi fie ruşine. „Mie nu mi-e ruşine de Evanghelie”, le spunea Pavel romanilor. De ce oare vorbesc generalităţi atunci când necunoscuţii mă întreabă cum îmi câştig existenţa şi apoi încerc să le explic ce fel de cărţi scriu? De ce enumăr mai întâi şcolile seculare pe unde am absolvit şi apoi pe cele creştine?

9. Adu-ţi aminte, creştinii aceia care te sâcâie aşa de mult – Dumnezeu i-a ales şi pe ei. Din nu ştiu ce raţiune, îmi este mult mai uşor să arăt har şi acceptare faţă de necredincioşii imorali decât faţă de creştinii critici şi înguşti.

10. Iartă, zilnic, celor care ţi-au făcut rănile care te împiedică să fii desăvârşit. Tot mai mult, descopăr că Dumnezeu foloseşte rănile noastre în slujba lui. Dacă ascund în mine râca faţă de cei care mi le-au cauzat, încetinesc actul răscumpărător care poate aduce vindecare.

Radiografia spirituală ne oferă un avantaj clar faţă de examenul medical. Indiferent de ce fac, trupul meu ca continua să se deterioreze, însă, spiritualiceşte abia aştept să cresc şi să mă revigorez atâta timp cât ascult şi acţionez pe baza a ceea ce îmi spune Dumnezeu.

Sfaturi pentru încă 50 de ani

Domnul Costel Ghica a împlinit… câţiva ani. Ne-a spus astăzi că, din păcate pentru unii dintre noi (în primul rând pentru cei din familie, apoi cei din biserică), se află doar la jumătatea vieţii.

Aşa că m-am gândit ca, în loc de tradiţionalul românesc „La mulţi ani!” (ce să îi mai urez, dacă ştie deja că îi are 🙂 ), să îi fac o dedicaţie.

Philip Yancey a împlinit de curând 50 de ani şi, pe lângă inspecţia tehnică periodică pentru a verifica maşinăria fizică, şi-a făcut o radiografie spirituală. Şi-a luat câteva zile de linişte şi singurătate, iar împreună cu doctorul lui spiritual a reuşit să îşi construiască un plan de acţiune pentru următorii 50 de ani.

Se pare că domnul Costel Ghica nu este singurul personaj, care are de gând să ne petreacă la Domnul sau de care nu vom scăpa prea curând. 🙂

Iată draftul planului.

1. Vino la Dumnezeu cu necazurile tale, precum şi cu cele ale lumii. Găseşte echilibrul perfect între nevoia de fericire personală şi preocuparea normală pentru problemele lumii: sărăcia, nedreptatea şi mediul înconjurător. Mă uit la exemplul lui Isus, care cu siguranţă era preocupat de probleme similare când era pe pământ. Ascultă sfatul Lui, dat celor suferinzi de anxietate, „Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.”

2. Pune-ţi la îndoială îndoielile, la fel de mult precum credinţa. Poate din cauza personalităţii sau ca reacţie la trecutul meu fundamentalist, clocesc mult îndoielile şi experimentez credinţa doar răzleţ. Cred că ar fi timpul să inversez tiparul, ce spuneţi?

3. Nu te aventura în călătoria aceasta de unul singur. Găseşte-ţi prieteni care te văd ca pe un pelerin, ca pe un rămas în urmă, şi nu ca pe un ghid. Ca şi alţi protestanţi, mă pun foarte repede în postura de singuratic cu Dumnezeu, o perspectivă pe care o văd din ce în ce mai nebiblică. Vechiul Testament relatează povestea poporului lui Dumnezeu; pildele lui Isus ne descopăr împărăţia; epistolele s-au adresat în primul rând unor comunităţi de credincioşi. Cunoaştem prea puţin despre cum să Îl urmăm pe Dumnezeu singuri, deoarece Dumnezeu nu a intenţionat niciodată lucrul acesta.

4. Dă voie binelui – frumuseţii naturale, sănătăţii tale, cuvintelor încurajatoare – să te pătrundă la fel de adânc cum o face şi răul. De ce este nevoie de 17 scrisori de încurajare pentru a anihila efectul uneia singure, care este caustică şi critică? Dacă m-aş trezi în fiecare dimineaţă şi dacă aş adormi în fiecare seară scăldat într-un sentiment de mulţumire şi nu al îndoielii de sine, orele zilei s-ar desfăşura, fără îndoială, altfel.

5. De dragul tău, simplifică. Elimină orice te distrage de la Dumnezeu. Printre altele, aceasta înseamnă o vânturare nemiloasă a mail-ulilor, a ziarelor şi cataloagelor, să le acord doar atâta timp cât să le arunc la gunoi. Dacă voi prinde vreodată curaj, şi televizorul meu îşi va găsi locul tot acolo.

Mă opresc azi la acestea cinci. Celelalte cinci direcţii, poate peste 50 de ani.

Domnule Costel Ghica, să trăiţi peste 100 de ani, cât doriţi dumneavoastră, iar eu să stau prin preajmă şi să vi-i număr! 🙂