h1

Paste Fericit

2 aprilie 2010

h1

A avut dreptate…

30 martie 2009

In urmă cu 70 de ani Arthur Guiterman a scris în cartea sa, Gaily The Troubadour, o poezie care acum ne dă de gândit, cel puțin ar trebui…


Nail

First dentistry was painless; 
Then bicycles were chainless 
And carriages were horseless 
And many laws, enforceless. 
Next, cookery was fireless, 
Telegraphy was wireless, 
Cigars were nicotineless 
And coffee, caffeinless. 
Soon oranges were seedless, 
The putting green was weedless, 
The college boy hatless, 
The proper diet, fatless, 
Now motor roads are dustless, 
The latest steel is rustless, 
Our tennis courts are sodless, 
Our new religions, godless.



Pentru început stomatologia a fost fără durere.
Apoi bicicletele au rămas fără lanț,
Căruțele fără cai,
Și legile fără putere.
După aceea au venit aragazul fără foc,
Telegraful fără fir,
Țigările fără nicotină,
Și cafeaua fără cofeină.
Curând portocalele au ajuns fără sâmburi,
Semănăturile fără buruieni,
Studentul fără pălărie,
Și dieta fără grăsimi.
Autostrăzile mai noi sunt fără praf,
Inoxul fără rugină,
Terenurile de tenis fără iarbă,
Și noile noastre religii – fără Dumnezeu.

We are less and -less…

h1

Soacra dincolo de google

19 martie 2009

soacra_cu_trei_nurori3

Înainte de 8 martie un prieten mi-a cerut să scriu un articol. Iată cum suna e-mailul.

Dragă Cristi,

Ce zici de un articol despre “soacră”? Ai fi primul om care poate să lege două vorbe de bine despre soacra lui. Ce zici, te-am provocat?

Mihai

Aștept feed-back!

Răspuns:

Dragă Mihai,

Ca să fiu foarte punctual… 1. Ce să spun despre un articol cu așa o temă? Mi-ar place mai mult să citesc articolul cu tema, decât să îl scriu eu. 2. Ar fi bine să leg mai mult de două vorbe de bine, dacă vreau să fie bine. 3. Ce să zic? M-ai provocat. 4. Aștept și eu un feed-back, cel mai important, după masa de prânz de duminică.

Ca să fiu nepunctual… La un googălit rapid am descoperit un fenomen, de altfel reprezentativ pentru noi românii, care la prima vedere ne apare inofensiv. Credem că ne-ar putea descâlci ghemotocul cu fițe al relațiilor de familie, însă nu facem altceva decât să ne înfingem fusul lașității și mai tare în ochi.

Prin urmare, au izvorât peste 214.000 de pagini google cu bancuri despre soacre, ceea ce îmi demonstrează cât de mitocănește ne purtăm cu mamele soțiilor noastre. De exemplu, unul dă un anunț la ziar: “Cumpăr apartament, destul de spațios ca să încap cu soția, dar în același timp îngust, ca să nu vină la noi soacra.” Altul, mai teolog decât papa își dorește să fie ca Adam, fără soacră, cu alte cuvinte să fie în paradis.

Ce-am făcut? Masculinitatea noastră și-a instalat softul agnosticismului în hardul bunelor maniere sau al bunei noastre cuviințe și am devenit nevrotici în raportarea la o relație, în final la o persoană. Când nu avem antivirus și ne vedem descoperiți, începem să construim bancuri, vulgarizând orice sentiment. Am îngropat bunul simț în cimitirul vesel și ne credem filosofi în arealul soacrelor.

Mie îmi este foarte ușor să vorbesc despre soacră, deoarece vorbesc despre mama soției mele, pe care o prețuiesc și o iubesc nespus. Dacă ai o problemă cu soacra, este ca și cum ai spune că îți place Monalisa, dar nu și Leonardo da Vinci sau te bucuri cu nesimțire de lumina becului, fără să îi fii recunoscător lui Edison.

În luna mai a anului 2003, domnul Pavel a dorit să anunțe logodna noastră în biserică și a ieșit în față la microfon, cu intenția de a face o declarație apreciativă la adresa mea: “De azi avem un al treilea copil în familie.” Toată lumea a înțeles că așteptau încă un copil. Lucrurile s-au lămurit mai târziu; eu eram copilul. Mai mult, când doamna Liliana mă prezenta rudelor sau cunoștințelor afirma că sunt noul lor fiu. Dacă eu eram fiu, era imposibil ca doamna să nu îmi fie mamă și domnul să nu îmi fie tată. Aici trebuie să recunosc că în toate aspectele, balanța înțelepciunii în relație a înclinat mai mult în partea lor, de aceea îmi este ușor să îi spun doamnei Liliana, mamă.

Mulți gropari din cimitirul vesel mă întreabă din când în când: “Cum este să lucrezi cu soacra? Mai mult, cum e să îți fie soacra șefă?”

David avea o relație asemănătoare cu socrul său și la un moment dat, într-un dialog cu slujitorii lui Saul, el le servește răspunsul cu lopata ironiei: “Credeți că este ușor să fii ginerele împăratului? Eu sunt un om sărac și de puțină însemnătate…” Respectul și aprecierile exprimate de David mă inspiră și mă motivează. Ele sunt cheia care îmi oferă onoarea de a lucra împreună cu doamna Liliana. Nu soacra este problema, problema sunt eu. De aceea, cred că în cazul meu, afirmația lui David ar trebui rostogolită și ar trebui să zăngăne așa: “Credeți că este ușor să fii soacra lui…?”

Cristian Lucaci

h1

Centenarul Richard Wurmbrand

19 martie 2009

Anul acesta Colegiul Richard Wurmbrand sărbătorește!

serata-wurmbrand2

Miercuri, 25 Martie 2009, ora 18, la Colegiul Richard Wurmbrand - Iași, str. Smârdan nr. 13, va avea loc Serata Tinerilor. În prima parte a evenimentului vom viziona filmul documentar realizat  de Cristi Țepeș, iar în a doua parte va avea loc o dezbatere care îi va avea ca invitați pe Michael Wurmbrand, fiul lui Richard Wurmbrand, și pe Tom White, președintele organizației Vocea Martirilor.

Centenar Wurmbrand

Joi, 26 Martie 2009, ora 18, la Colegiul Richard Wurmbrand - Iași, str. Smârdan nr. 13, va avea loc Centenarul Richard Wurmbrand. Invitații speciali ai acestui eveniment sunt Mihai Wurmbrand, Tom White, Lucia Hossu Longin, Cristi Țepeș și Liliana Romaniuc. Invitațiile se pot procura de la sediul Colegiului sau de la liderii bisericilor din Iași.

Sâmbătă, 28 Martie 2008, ora 10, la Colegiul Richard Wurmbrand - Iași, str. Smârdan nr. 13, va avea loc Olimpida Biblică, ediția a III-a. Tema acestei ediții este Testul credinței. Sunteți invitați să vă încurajați echipa favorită și să vă puneți la test cunoștințele, memoria și creativitatea în raport cu cărțile Efeseni, Coloseni, Filipeni, Filimon, 2 Timotei, 1 Petru, Apocalipsa și cu cartea lui Richard Wurmbrand Cu Dumnezeu în subterană.

Vă invităm să fiți parte a sărăbătorii noastre!

h1

Meciul de ieri a provocat o ruptură – deja vu

22 noiembrie 2008

Echipa

Ieri a avut loc un meci demonstrativ de fotbal în cadrul Colegiului Richard Wurmbrand - Iași între echipa elevilor și echipa profesorilor. Victor Gotînjan, bibliotecarul nostru recunoscut pentru tenaticitate, vivacitate și alte -”ate” joacă fotbal destul de bine, însă nu a mai jucat de mult timp. Probabil din urmă cu trei ani, în luna Noiembrie când am jucat împotriva elevilor și și-a fracturat mâna.

Anul acesta, tot în luna Noiembrie, tot împotriva elevilor, a căzut fără să îl atingă cineva și acum are o ruptură la tendonului lui Ahile. Tocmai m-am întors de la spital unde a fost operat. Este destul de bine și îi doresc recuperare ușoară.

Cum se poate rupe tendonul lui Ahile? Doctorul i-a spus că astfel de rupturi apar la sportivii de performanță. După ce încetează activitatea sportivă, datorită mai puținei solicitări, tendonul devine rigid. Astfel săriturile sau mișcările de rotație, ca și accelerațiile rapide, pot suprasolicita tendonul și pot produce ruptura.

Când s-a născut Ahile, fiul lui Peleus și al zeiței Tetis, mama sa a dorit ca acesta să devină ne-muritor, așa că a hotărât să îl îmbăieze în Styx. Singurul loc neatins de apele Styx-ului a rămas călcâiul, punctul vulnerabil țintit de Paris (sau Apollo :-) ) atunci când se afla pe câmpul de luptă.

Cu toții avem punctele noastre vulnerabile, cu toții suferim mai acut în anumite zone. Tendonul lui Ahile, care face legătura dintre mușchii gambei și osul călcâiului, este cel mai mare tendon din corpul uman și este cel mai expus. Nu e de mirare că tendoanele vieții mele, cele mai dureroase și mai vulnerabile, sunt cele mai expuse rupturilor.

Nu s-ar întâmpla asta dacă aș face încălzirea înaintea oricărei bătălii sau oricărui meci care mă așteaptă. Însă deseori mă simt descoperit și neîncălzit. Atunci adversarul (sau cel rău :evil: ), care cu siguranță îmi cunoaște tendonita, își îndreaptă săgeata exact înspre locul meu cel mai vulnerabil.

Fiți fără grijă, deja la mine boala a ajuns cronică, se cheamă re-ruptură. Fiți fără grijă, încă mai uit să mă încălzesc înaintea oricărei bătălii. Meciul de aseară nu a fost decât un deja-vu al căderilor mele.

Nota: Victor – domnul în picioare, în centru, îmbrăcat în negru

h1

Alegeri şi înşelăciuni

21 noiembrie 2008

cheat1

Nu ți s-a întâmplat vreodată să îți dorești așa de mult să ieși din stările pe care le trăiești încât ai încercat? Ți-ai spus: “Ar fi cazul să mă apuc de bătut covoarele! Ar fi timpul să slăbesc! Ar trebui să scriu și eseul la istorie! Ar cam trebui să mă dau jos din pat!” sau “De mâine reiau scrisul pe blog!” Singurul răspuns care îmi vine în minte este:  “De mâine! “

Am pățit-o și eu! Dar iată că am reușit să scriu ieri și nu azi. Aici stă tot secretul, să scrii ieri ce trebuia să scrii mâine; să nu fi fumat ieri ca să nu fumezi azi; să fi citit ieri ca să fi știut alaltăieri. Sper ca ieri să nu fie ca alte ieri care să mă cufunde în altele.

Așa este în fiecare zi. Trebuie să aleg să înșel. Oricum înșelăm în fiecare zi, conștient sau… conștient, de fapt. Aleg în orice moment ceva în favoarea sau defavoarea a altceva. De obicei, când ne gândim la înșelare ne imaginăm că trebuie să renunțăm la o valoare intangibilă pentru o răsplată palpabilă. Există și altfel de înșelări…

Există o înșelare contiuă. Oamenii înșeală toată ziua, numai că spun că se descurcă bine sau că fac afaceri bune. De exemplu, doamnele și domnișoarele renunță la desert în favoarea unei siluete. Bărbații renunță la familie, în favoarea unui meci de fotbal. Fiecare face un târg, în care cineva neaparat trebuie să piardă si neaparat cineva care să câștige.

Eu îmi doresc, mai mult decât orice, să am parte cât mai profund de auto-înșelare. Să vină ziua când să îmi pot înșela din fire firea pământească. Dar să las auto-amăgirile…

Renunț la unele oportunități de dragul altora. Investesc în unele relații în defavoarea altora. Acord timp unora știind că alții vor fi dezamăgiți că nu i-am băgat de seamă. E o lume în care trebuie să învăț cu măiestrie să înșel pe cine trebuie și când trebuie. Până atunci se vede doar că mi-am mai înșelat sindromul “mâine” și am reușit să scriu “ieri”. Tu pe cine ai înșelat azi sau cum ai fentat azi?

h1

Creierul care functioneaza

23 aprilie 2008

Britton, viteazul

Prietenii nostri, Danny si Emily Giffen, tocmai au primit o veste extraordinara. Fiul lor, Britton, care a ajuns pe taramul celor vii la data de 8 ianuarie fara ca inima sa ii bata. Am putea spune ca a inceput viata cu stangul sau ca a inceput viata cu moartea. Totusi, a ajuns in lumea viilor dupa 9 minute.

Doctorii nu i-au dat prea multe sanse. Iar sansele date, erau mai mult nesanse, din moment ce predictiile erau legate de lucruri din lumea vegetalelor.

Ieri i-au facut testul EEG (vreo 50 de electrozi atasati de capusorul lui) si spre surprinderea doctorilor, rezultatele au fost 100% in limita normalului. Creierul lui si-a revenit in totalitate.

Daca cumva va puneti intrebarea “Mai exista minuni?”, va invit sa cititi povestea lui Britton.

http://thegiffens.blogspot.com/

Danny, un tata fericit

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.