Mi-e frică de blo(g)cuit

În viaţă un singur lucru este sigur – pe lângă „death and taxes” – şi anume, că indiferent de cât de mult ai încerca tot vei greşi, vei răni pe cineva sau vei fi rănit.

Morţii îi plăteşti vamă o singură dată, la plecare, însă vieţii îi plăteşti taxe în fiecare zi. De aceea, mi-e frică de blog. Mi-e frică deoarece va veni o vreme când cineva mă va răni şi dorinţa mea va fi să-l rănesc la rândul meu. Mi-e frică deoarece va veni o vreme când cineva îmi va greşi, iar eu voi dori să îi arăt ce multă dreptate am avut.

Nu vorbesc gratis şi nici ieftin. Deşi am încă scutece de blogger, am plătit şi pătimit din pricina textelor puse pe internet multă vreme. Poate că încă o fac.:) Cine ştie, să tacă! Iar cine nu ştie, o să povestim altă dată.

Mi-e frică că tastele o vor lua înaintea raţiunii şi raţiunea o va lua înaintea rugăciunii. Blogul este o mare pacoste, poate fi şi orgoliu (vezi experimentul pătrăţosu, căruia deja i-am mulţumit). Mi-e frică nu de dezavantajele lui, ci de avantajele lui.

Etimologic vorbind, cuvântul blog este prescurtarea pentru weblog. În limba engleză, log înseamnă o înregistrare oficială a evenimentelor, mai ales într-o călătorie cu avionul sau cu vaporul. Cu alte cuvinte, ca un comandat de vas care îşi are jurnalul lui de bord, aşa un bloger îşi are jurnalul călătoriei lui pe web.

Mi-e frică, pentru că navigaţia mea pe blog este una publică şi poate răni. Mi-e frică, pentru că atunci când voi da cu bâta în baltă nu voi stropi doar pe cei din jurul meu, ci voi inunda cu noroi pe toată lumea. Mi-e frică de cuvinte, de virgule, de ghilimele, de replici, de avatare, de emoticons, de comentarii. Mi-e frică să nu fiu ispitit să mă mut de acasă, din viaţă, pe blog. Mi-e frică de locuit în blog.

Cu toate că mi-e frică, cred că se va întâmpla ce spune Wikicitat:”De ce îţi este frică, de aia nu scapi”. (Asta e vorbă din popor, nu de la wikipedia.:) Cu siguranţă că temerile mele se vor transforma în realităţi dureroase. Şi atunci ce-i de făcut?

Când voi greşi amarnic, când voi ucide cu sau fără premeditare, cu sau fără sânge rece, când voi da cu ciomagul în băltoacă şi când noroiul vă va sări pe faţă, să ştiţi că dacă vrem să ne revenim, mai este un lucru sigur pe lumea asta. Se cheamă ierta-logul – înregistrarea cererii de iertare (nu e în wikipedia, nu-l căutaţi:).

Fără iertare conturile vechi nu se vor regla niciodată şi vechile răni nu se vor vindeca niciodată. Există un singur lucru pe care îl voi putea spune: „Iartă-mă!” De aceea, nu mi-e frică.